CSJ. Decizia nr. 20/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 20
Dosar nr. 151/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 368/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii B.G.P. şi S.V.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi perversiuni sexuale prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) şi art. 201 alin. (2) şi (3) raportat la art. 200 alin. (2) şi (3), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), făcându-se aplicarea art. 75 lit. c) din acelaşi cod faţă de cel dintâi şi art. 99 faţă de cel de al doilea.
S-a reţinut că, în noaptea de 7 august 1999, aflaţi într-o discotecă, cei doi inculpaţi au hotărât să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată S.I., în vârstă de 17 ani. În realizarea acestei rezoluţii, inculpaţii au dus-o pe partea vătămată, împotriva voinţei acesteia, într-o grădină din apropierea discotecii unde, pentru a nu striga după ajutor, i-au astupat gura cu propriul tricou.
Fiind astfel imobilizată, cei doi inculpaţi au întreţinut, în mod repetat, separat sau concomitent, raporturi sexuale şi acte de perversiune cu aceasta.
Prin sentinţa penală nr. 62 din 6 martie 2000, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul B.G.P. la 7 ani închisoare, iar pe inculpatul S.V.G. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Faţă de inculpatul B.G.P. s-a mai reţinut şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., iar faţă de inculpatul S.V. s-a făcut aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a dispus achitarea celor doi inculpaţi, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2) şi (3) raportat la art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen.
Reţinând situaţia de fapt expusă în actul de sesizare, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de perversiune sexuală întrucât faptele inculpaţilor nu au fost săvârşite în public şi nici nu au produs scandal public.
Admiţând apelurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii instanţei de fond, Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 155 din 14 septembrie 2000, a redus la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.G.P. şi la un an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S.V.G.
Prin aceeaşi decizie, instanţa a admis şi apelul părţii civile şi a majorat cuantumul despăgubirilor civile de la 30.000.000 lei la 50.000.000 lei.
Pentru a hotărî în sensul reducerii pedepselor aplicate, instanţa de apel a apreciat că în favoarea inculpaţilor se pot reţine circumstanţele, atât reale, cât şi personale, prevăzute de art. 75 C. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât inculpaţii, cât şi partea civilă S.I.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4553 din 25 octombrie 2001, a admis recursul declarat de partea civilă şi a majorat cuantumul daunelor morale la 100.000.000 lei.
Prin aceeaşi decizie, recursurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 teza I şi a II-a C. proc. pen.
S-a susţinut că achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de perversiune sexuală este consecinţa unei greşite aplicări a legii şi că instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpaţilor, contrar dispoziţiilor legale, circumstanţe atenuante judiciare pentru infracţiunea de viol.
S-a arătat că, din moment ce legiuitorul a sancţionat prin încriminarea violului săvârşirea unui act sexual, de orice natură, cu o altă persoană, împotriva voinţei acesteia, fără a-l condiţiona de nici o altă împrejurare, nu se poate concepe că acelaşi legiuitor a vrut să lase nesancţionat un act de perversiune sexuală săvârşit în aceleaşi condiţii.
Voinţa legiuitorului, exprimată în vechea reglementare a art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen., la care art. 201 făcea trimitere, este manifestată expres, în cuprinsul noii reglementări.
Astfel, abrogându-se în întregime art. 200 C. pen., prin OUG nr. 89/2001, faptele distinct prevăzute în alin. (2) şi (5) nu au fost dezincriminate, regăsindu-se în noua formulare a art. 197 C. pen.
Cât priveşte perversiunea sexuală, abrogarea normei de referinţă nu a dus implicit la dezincriminarea faptelor, legea nouă incluzând expres, în cuprinsul art. 201 C. pen., toate modalităţile agravate la care făcea trimitere şi legea veche.
S-a arătat că nici sub imperiul legii vechi, nici sub al celei noi, existenţa infracţiunii de perversiune sexuală în formă agravată nu era supusă condiţiei publicităţii actelor materiale, aşa încât instanţa de fond trebuia să constate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de perversiune sexuală şi să dispună condamnarea inculpaţilor pentru aceasta.
Cu privire la reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante judiciare, s-a arătat că nici una dintre împrejurările reţinute nu îşi găsesc aplicarea pentru a justifica atenuarea regimului sancţionator, la care a procedat instanţa de apel.
Mai mult, faptele inculpaţilor probează un pericol social concret sporit şi au fost săvârşite în condiţii care constituie cauze legale de agravare a răspunderii penale.
Aşadar, pedepsele aplicate inculpaţilor de către instanţa de apel apar ca nejustificat de reduse şi inapte să realizeze, în persoana inculpaţilor, scopul preventiv şi educativ în considerarea căruia au fost pronunţate.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este de reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat aceeaşi situaţie de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei de judecată.
Astfel, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că raporturile sexuale, atât cele normale, cât şi cele nefireşti au fost întreţinute de către inculpaţi, cu partea vătămată, împotriva voinţei acesteia din urmă. Pe de altă parte, s-a mai reţinut că a doua zi, partea vătămată s-a deplasat la domiciliul său din Oradea, sesizând organele de poliţie, în prezenţa părinţilor săi, despre cele întâmplate.
Instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia publicităţii, cu referire la infracţiunea de perversiune sexuală, întrucât aceste fapte nu au fost comise în public şi nici nu au fost produse în scopul unui scandal public, câtă vreme acestea s-au consumat pe un loc privat şi fără a fi aduse la cunoştinţa publicului.
Potrivit art. 201 alin. (1) C. pen., atât în redactarea de la data săvârşirii infracţiunii, cât şi în cea modificată, reţinută ca lege penală mai favorabilă, se pedepsesc actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal public.
Or, cum victima a relatat membrilor familiei sale acţiunile la care a fost supusă, faptele săvârşite de inculpaţi, ajungând astfel la cunoştinţa altor persoane şi dând loc sentimentului de repulsie în legătură cu acestea, în cauză există „scandal public" în sensul dispoziţiilor art. 201 C. pen.
Aşadar, cu referire la achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de perversiune sexuală, instanţa a pronunţat o „hotărâre contrară legii".
Pentru a reduce pedepsele aplicate sub limita minimă prevăzută de norma încriminatoare, instanţa de apel a reţinut ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor împrejurările privind inexistenţa constrângerii, lipsa antecedentelor penale şi vârsta acestora.
Însă, existenţa unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. ori a altor împrejurări asemănătoare, nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată acestui text rezultă că recunoaşterea unor împrejurări este facultativă.
Ca atare, în aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise şi la ansamblul condiţiilor în care acestea au fost săvârşite.
Or, faptele inculpaţilor, în condiţiile în care au fost săvârşite, exclud reţinerea acestor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea urmând a fi reţinute însă la proporţionalizarea pedepselor în funcţie de criteriile de individualizare reglementate prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşadar, reţinând greşit împrejurările enumerate ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor „prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului".
În consecinţă, hotărârile pronunţate în cauză sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I şi a II-a, invocat prin recursul în anulare.
Ca urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 4141 alin. (1) cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de perversiune sexuală şi cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante pentru infracţiunea de viol, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi ale art. 76 şi va majora pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de viol, conform dispozitivului. Totodată, va aplica inculpaţilor câte o pedeapsă cu închisoare, orientată spre minimul special al normei încriminatoare pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală, va contopi pedepsele, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea şi va deduce durata arestului preventiv.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, potrivit dispozitivului, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa penală nr. 62 din 6 martie 2000 a Tribunalului Bihor, Decizia penală nr. 155 din 14 septembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea şi Decizia nr. 4553 din 25 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, referitor la:
1. - Inculpatul B.G.P. numai cu privire la achitarea acestuia pentru infracţiunea de perversiune sexuală şi reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare pentru infracţiunea de viol.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi a art. 76 lit. b) cu privire la acest inculpat.
Majorează de la 2 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.G.P. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.G.P. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
2. - Inculpatul S.V.G. numai cu privire la achitarea acestuia pentru infracţiunea de perversiune sexuală şi reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare pentru infracţiunea de viol. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi ale art. 76 lit. d) cu privire la acest inculpat. Majorează de la un an închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S.V.G. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 alin. (3), art. 109 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 alin. (3), art. 109 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedepse durata arestului preventiv, de la 9 august 1999 până la 10 septembrie 1999 şi de la 22 martie 2000 până la 31 martie 2000, pentru ambii inculpaţi.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor B.G.P. şi S.V.G., în sumă de câte 300.000 lei pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 199/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 201/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
