ICCJ. Decizia nr. 20/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
în compunerea prevăzută de art. 129 din Legea nr. 92/1992
Decizia nr. 20/2004
Dosar nr. 1/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra contestaţiei de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 decembrie 2001, ministrul justiţiei a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând admiterea acţiunii disciplinare şi îndepărtarea din magistratură a judecătorului S.M., pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), h) şi i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
În susţinerea acţiunii disciplinare exercitate, împotriva judecătorului S.M., ministrul justiţiei a arătat că acesta are o vechime în magistratură de 11 ani, interval de timp în care a funcţionat ca judecător la Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Târnăveni şi apoi la Tribunalul Mureş.
Activitatea desfăşurată de judecătorul S.M., în ultimii 5 ani, s-a caracterizat prin deficienţe în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, constând în întârzieri sistematice şi neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, precum şi în soluţionarea defectuoasă sau cu întârziere a unor cauze, cu nerespectarea dispoziţiilor procedurale.
Prin hotărârea nr. 9 din 26 septembrie 2000, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei şi a aplicat judecătorului S.M. sancţiunea disciplinară a diminuării salariului de bază cu 15%, pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), h) şi i) din Legea nr. 92/1992.
Din fişele de apreciere anuală, rezultă că judecătorul S.M., „în mod constant, prezintă întârzieri în redactarea hotărârilor şi efectuarea celorlalte lucrări" şi că „a dat dovadă de indisciplină şi dezinteres, în realizarea lucrărilor, în termenele prevăzute de lege".
Deşi sancţionat disciplinar, judecătorul S.M. nu a înţeles să-şi revizuiască atitudinea şi comportamentul profesional, persistând în efectuarea cu întârziere a lucrărilor şi nesocotirea normelor procedurale.
Astfel, majoritatea hotărârilor ce i-au revenit spre motivare judecătorului S.M. au fost redactate peste termenele prevăzute de art. 264 C. proc. civ.
La 1 martie 2001, judecătorul S.M. avea neredactate considerentele a 179 hotărâri, din care 138 pronunţate în anul 2000.
La data de 26 martie 2001, acesta avea neredactate un număr de 166 hotărâri, din care 48 mai vechi de 1 an.
La 29 iunie 2001, magistratul menţionat avea neredactate un număr de 222 hotărâri, iar la 30 septembrie un număr de 253 hotărâri, din care 68 hotărâri pronunţate în anul 2000 şi 185 în anul 2001.
Totodată, acesta a încălcat prevederile art. 260 C. proc. civ., cu referire la termenul de amânare a pronunţării hotărârilor, în două dosare hotărârile fiind pronunţate la 6 luni, după 15 amânări succesive, iar într-un alt dosar, soluţia a fost pronunţată după 4 luni, urmare a 10 amânări succesive. În acelaşi timp, într-un număr de 4 dosare, la peste 1 an de când instanţa a rămas în pronunţare, nu există pronunţarea şi nici încheierile de amânare a pronunţării pe această perioadă.
Totodată, în unele dintre aceste dosare nu există încheieri de amânare a pronunţării.
S-a mai arătat că judecătorul a soluţionat cauzele, fără a întocmi minuta, conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ., procedând doar la consemnarea soluţiei în condica de şedinţă, sens în care se menţionează un număr de 5 dosare.
Prin hotărârea nr. 5 din 29 mai 2003, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei şi, în baza art. 123 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată, a aplicat judecătorului S.M., de la Tribunalul Mureş, sancţiunea disciplinară a îndepărtării din magistratură, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), h) şi i) din acelaşi act normativ.
Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut că abaterile repetate reţinute în sarcina judecătorului S.M., prin acţiunea exercitată de ministrul justiţiei, sunt dovedite de materialul probator administrat în cauză şi recunoscute, în parte, de către acesta, aşa încât acţiunea disciplinară este întemeiată.
În consecinţă, în raport de gravitatea concretă a faptelor săvârşite de judecătorul S.M., precum şi de consecinţele produse de acestea, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că se justifică aplicarea sancţiunii disciplinare a îndepărtării din magistratură.
Împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul S.M. a formulat contestaţie, solicitând admiterea acesteia şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlocuirii sancţiunii disciplinare aplicate, printr-o altă sancţiune disciplinară dintre cele prevăzute de art. 123 din Legea nr. 92/1992, republicată.
Contestatorul a susţinut că, urmare respingerii cererii de amânare a judecăţii, la termenul din 29 mai 2003, a fost lipsit de posibilitatea de a depune în apărare mijloacele de probă admise de Consiliul Superior al Magistraturii.
Acesta a mai arătat că datele statistice de bilanţ, avute în vedere pentru constatarea abaterilor menţionate, nu reflectă realitatea. Astfel, numărul de hotărâri neredactate în termen reprezintă, în realitate, doar o treime din cele reţinute prin acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei. Pe de altă parte, amânarea succesivă a pronunţării s-a dat ca urmare a necesităţii asigurării depunerii de concluzii scrise şi studierii lor, precum şi îmbolnăvirii ulterioare şi, în parte, urmăririi cu insuficientă atenţie a circulaţiei dosarelor. În acelaşi timp, nu corespunde adevărului susţinerea privitoare la neîntocmirea şi semnarea minutelor.
Contestaţia este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este necontestat că magistraţii, conform art. 121 din Legea nr. 92/1992, republicată, răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiţiei.
În acest sens, este de reţinut că statutul disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare specifice, naturii şi obiectului acestora.
Această modelare a regimului disciplinar nu priveşte, însă, condiţiile angajării răspunderii disciplinare, aşa încât acestea şi cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.
Aşadar, angajarea răspunderii disciplinare cere şi în cazul magistraţilor, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv, obiectul cu referire la relaţiile sociale de muncă, în acest caz, latura obiectivă, cu referire la fapta înfrângând o obligaţie specifică, subiectul calificat şi latura subiectivă constând în vinovăţie, în oricare din formele sale.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unei cauze de exonerare, legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În cauză, constatând existenţa abaterilor disciplinare şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară.
În raport de gravitatea abaterilor, caracterul continuat al acestora şi urmările produse, Consiliul Superior al Magistraturii a aplicat judecătorului S.M. sancţiunea îndepărtării din magistratură.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, se constată că aceasta nu este susceptibilă de reformare sau anulare, starea de fapt fiind stabilită în concordanţă cu materialul probator administrat. Totodată, în mod judicios, Consiliul Superior al Magistraturii a statuat asupra exercitării acţiunii disciplinare, cu respectarea dispoziţiilor legale şi lipsa oricărei cauze de înlăturare a angajării răspunderii disciplinare. În acelaşi timp, în raport de criteriile avute în vedere de Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii criticate, rezultă şi corecta dozare a sancţiunii disciplinare aplicate judecătorului S.M.
Contestatorului i s-a acordat termen, la cererea acestuia, pentru a prezenta în apărare înscrisuri, în sensul că starea de fapt nu este corect stabilită. Acesta, fără a contesta săvârşirea abaterilor reţinute în sarcina sa, în integralitatea lor, a susţinut că numărul faptelor, subsumate aceleaşi abateri disciplinare , este mai mic decât cel reţinut de Consiliul Superior al magistraturii.
La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei, contestatorul nu s-a prezentat şi nici nu a depus înscrisuri care să dovedească cele afirmate.
Ca atare, apărările formulate de contestator, rămase în stadiu de afirmaţie şi în sprijinul cărora nu a propus şi a nu a depus probe, nu pot fi primite, atâta timp cât acestea nu dovedesc nici inexistenţa faptelor şi nici lipsa unuia din elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestaţia formulată de judecătorul S.M., ca nefondată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de S.M., judecător la Tribunalul Mureş, împotriva hotărârii nr. 5 din 29 mai 2003 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 20/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
