ICCJ. Decizia nr. 20/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 20/2011

Dosar nr.8156/1/2010

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1004 din 10 iunie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petenta A.U. Bucureşti SA împotriva rezoluţiei nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia pentru combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a menţinut rezoluţia atacată şi a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de M.M.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii subiective) şi art. 13² din Legea nr. 78/2000 (întrucât fapta nu a fost săvârşită de acesta).

Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei pentru combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 27/II/2/2010 din 2 martie 2010.

În esenţă, s-a reţinut că majoritatea activităţilor dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au efectuat în cadrul anchetei desfăşurate în dosarul nr. 20/P/2005; în dosarul nou format ca urmare a disjungerii, aceste activităţi au fost epuizate, coroborarea probelor ducând la concluzia materializată în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.

În temeiul art. 278¹ alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia pentru combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1004 din 10 iunie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că organul de urmărire penală s-a conformat dispoziţiilor obligatorii ale instanţei, cuprinse în sentinţa penală nr. 220/2006, efectuând actele de cercetare indicate în hotărâre; în ce priveşte infracţiunea prevăzută de alin. (13)² din Legea nr. 78/2000, cercetările efectuate în cauză nu au confirmat implicare intimatului M.M., în calitate de ministru al transporturilor, în schimbul de terenuri între SN A.I. Bucureşti Băneasa SA şi numitul N.I.B.; în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că procedura de punere în executare a unei asemenea hotărâri presupunea repartizarea cererii departamentului care avea competenţa de a elibera certificatele de atestare a dreptului de proprietate, obţinerea altor avize şi, abia în final, exprimarea manifestării de voinţă a ministrului, însă această procedură nu a fost finalizată până la finalizarea mandatului de ministru al intimatului, astfel încât nu se poate spune că acesta ar fi acţionat cu rea credinţă (sau chiar şi din culpă), refuzând să pună în executare hotărârea judecătorească în favoarea petentei.

Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petenta A.U. Bucureşti SA a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 8 - 16), admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare: admitere plângerii aşa cum a fost formulată, desfiinţarea rezoluţiei nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia pentru combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva învinuitului M.T.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi obligarea procurorului de a solicita aviz de începere a urmăririi penale către senat sau preşedintele României.

S-a susţinut, în esenţă, că: sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente: motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.; instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate de natură să influenţeze soluţia procesului, invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.; hotărârea este contrară legii şi prin aceasta s-a făcut o greşită aplicare a legii, invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul M.M.T., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

La data de 17 decembrie 2004, S.C. A.U. Bucureşti SA a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu faptul că învinuitul M.M.T., în calitate de ministru al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a refuzat cu rea credinţă eliberarea unui certificat constatator al dreptului de proprietate asupra unui tren de 8,9 ha, deşi fusese obligat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

La data de 21 decembrie 2004, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o nouă plângere formulată de S.C. A.U. Bucureşti SA, împotriva învinuitului M.M.T. şi conducerii SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA reprezentată de învinuiţii C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M. De asemenea, plângerea mai privea pe învinuiţii N.I.B., U.D. şi pe notarul public L.M.

În plângere se arată că, în cursul lunii decembrie 2004, reprezentanţii SC A.U. Bucureşti SA au luat cunoştinţă de faptul că o suprafaţă de aproximativ 2,3 ha din terenul care ar fi trebuit să revină acestei societăţi a fost înstrăinat de reprezentanţii SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA, prin perfectarea unui contract de schimb de terenuri cu numitul N.I.B.

La data de 23 mai 2005, prin ordonanţa nr. 11/P/2005 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de învinuitul M.M.T., deputat şi fost ministru al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246, art. 248 C. pen. şi art. 10 lit. a) din Legea 78/2000.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei şi constituirea unui nou dosar penal care a fost declinat în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în vederea efectuări i de cercetări faţă de numiţii C.S., T.A.O., F.F.P., I.M.O., pentru săvârşirea mai multor infracţiuni conexe celor de corupţie.

Prin sentinţa nr. 220 din data de 14 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat ordonanţa din 23 mai 2005 dată în dosarul nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul M.M.T. şi a dispus trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.

Referitor la faptele conexe celor de corupţie şi care au fost declinate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Direcţia Naţională Anticorupţie, acestea au făcut obiectul cercetărilor în dosarul 20/P/2005 al acestei din urmă instituţii.

Prin rezoluţia nr. 20/P/2005 din 12 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii: C.S. - pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. a) combinat cu art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000; N.I.B. - pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 10 lit. a) raportat la art. 17 lit. b), c) din Legea 78/2000; U.D. - pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. a) raportat la art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000 şi L.M. - pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 raportat la art. 10 lit. a) combinat cu art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000.

La data de 20 ianuarie 2006, prin rezoluţia nr. 18/II/2006 a fost infirmată soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii C.S., U.D., N.I.B., L.M. din dosarul 20/P/2005 şi s-a dispus efectuarea de acte de urmărire penală în cauză.

Prin sentinţa penală nr. 220 din data de 14 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a desfiinţat ordonanţa nr. 11/P/2005 din 23 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, şi a dispus trimiterea cauzei la procuror.

La data de 08 februarie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus declinarea dosarului nr. 11/P/2005, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie; acest dosar a fost conexat la dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 20/P/2005.

Urmare dispoziţiilor dispuse prin sentinţa nr. 220/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 09 martie 2007 a fost începută urmărirea penală faţă de învinuitul M.M.T. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 13² din Legea 78/2000 cu referire la art. 248-248¹ C. pen.

Prin aceeaşi rezoluţie a fost începută urmărirea penală şi faţă de învinuiţii C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248­-248¹ C. pen., iar faţă de învinuitul N.I.B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248-248¹ C. pen.

La data de 12 august 2008, inculpaţii C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M., N.I.B., au fost trimişi în judecată în dosarul 20/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru infracţiunile în legătură cu care a fost începută urmărirea penală.

Prin acelaşi rechizitoriu, faţă de învinuitul M.M.T., a fost dispusă disjungerea deoarece, în legătură cu acesta nu au fost finalizate verificările dispuse prin sentinţa penală nr. 220/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care fusese desfiinţată ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale nr. 11/P/2005 din 23 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin aceeaşi sentinţă penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai dispus clarificarea următoarelor aspecte.

- în ce măsură M.M. a respectat dispoziţiile Legii nr. 29/1990 în ceea ce priveşte punerea în executare a deciziei nr. 6929/2004.

- verificarea apărărilor petentei în sensul că nu mai era necesară reluarea procedurilor prevăzute de HG nr. 834/1991.

- audierea martorei P.E. - director al Departamentului Juridic al M.T.T.C. în legătură cu protocolul întocmit de aceasta.

- clarificarea consemnării făcute de S.S. pe nota de 02 noiembrie 2004 transmisă către A.I.B.B.;

- cine a semnat mandatele reprezentanţilor M.T.TC. pentru a participa la A.G.A din 09 noiembrie 2004 în care s-a aprobat încheierea contractului de schimb;

- verificări în ceea ce priveşte adresa nr. 2383 MM din 16 august 2004.

- verificarea condiţiilor în care A.I.B.B. cu avizul M.T.T.C. a încheiat lotul de 23.392 mp, teren ce a făcut obiectul contractului de schimb;

- audierea numitului U.D., administrator la SC M.C. SRL.

Cea mai mare parte a măsurilor dispuse de instanţă au fost îndeplinite cu prilejul soluţionării dosarului 20/P/2005 .

În ce priveşte începerea urmăririi penale faţă de M.M.T., s-a reţinut că la data săvârşirii faptei, acesta avea atât calitatea de ministru al Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, cât şi calitatea de deputat în Parlamentul României.

Potrivit art. 109 alin. (2) din Constituţia României, numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României, au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei. De asemenea, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 270 din 10 ianuarie 2008, a dispus ca în aplicarea disp. art. 109 alin. (2) teza 1 din Constituţia României că, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cerere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membrii ai Guvernului, pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care la respectiva dată, aveau şi calitatea de deputaţi sau senatori.

În prezenta cauză, urmărirea penală a fost începută fără să se fi sesizat Camera Deputaţilor sau Preşedintele României pentru a cerere urmărirea penală faţă de învinuitul M.M.T. practic, aceasta fiind una din condiţiile prevăzute de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Faţă de această situaţie, prin ordonanţa din 4 noiembrie 2008 a fost infirmată rezoluţia de începere a urmăririi penale din 9 martie 2007, numai în ceea ce-l priveşte pe numitul M.M.T.

Continuând cercetările, după ce a fost dispusă măsura disjungerii în noul dosar rezultat (109/P/2008), au rezultat următoarele:

1. La data de 28 octombrie 2004, numitul N.I.B. a formulat o cerere către SN A.I. Bucureşti-Băneasa, înregistrată la această unitate sub nr. 10803, prin care solicita conducerii societăţii efectuarea unui schimb de terenuri.

Practic, în cererea formulată, învinuitul N.I.B. solicita ca în schimbul terenului în legătură cu care, cu două zile în urmă încheiase antecontractul de vânzare-cumpărare, teren în suprafaţă de 25.000 mp situat în comuna Voluntari, jud. Ilfov, să primească un teren aflat în proprietatea SN A.I. Bucureşti - Băneasa SA şi care era închiriat societăţii S.M.C. SRL, teren în suprafaţă de 23.392 mp.

Cu privire la terenul în suprafaţă de 23.392 mp, pe care învinuitul N.I.B. îl solicita la schimb, acesta era proprietatea SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733, fiind situat în intravilanul Municipiului Bucureşti cu un front la Drumul Naţional 1 - Şoseaua Bucureşti-Ploieşti de peste 125 mI, terenul fiind încadrat în zona 1 centrală.

Pentru a evidenţia valoarea comercială şi interesul crescut pentru terenul în suprafaţă de 23.392 mp se menţionează faptul că acesta este situat în prelungirea terenului închiriat de către SN A.I. Bucureşti - Băneasa SA societăţilor "M.M." şi L.". Acest teren a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat între SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA şi SC S.M.C. SRL la data de 19 octombrie 2004, care l-a închiriat în scopul construirii de birouri, showroom, parcare şi accesorii.

În cererea formulată de învinuitul N.I.B. adresată conducerii SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA şi înregistrată la această societate sub nr. 10863 din 28 octombrie 2004, aceasta a consemnat că este proprietar al terenului pe care intenţionează să-l dea la schimb în suprafaţă de 25.000 mp, ori la momentul respectiv, învinuitul încheiase cu numitul C.N.F. doar un antecontract de vânzare-cumpărare, prin urmare nu avea dobândită calitatea de proprietar.

De altfel, cu privire la acest aspect, în raportul întocmit de Departamentul de Control al Guvernului României, se menţionează următoarele: "calitatea de proprietar al terenului în suprafaţă de 25.000 mp pe care N.I.B. o invoca în cererea nr. 10.863 din 28 octombrie 2004, nu era dobândită".

Cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B., după ce a fost înregistrată a fost văzută de învinuitul C.S. în calitatea sa de director general al societăţii, care a dispus înaintarea acesteia la Ministerul Transporturilor, Construcţiei şi Turismului.

După ce învinuitul C.S. a înaintat cererea la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, l-a invitat pe învinuitul N.I.B. la sediul aeroportului, la biroul său unde au purtat o discuţie cu privire la modalitatea în care acesta din urmă a dobândit terenul în suprafaţă de 25.000 mp. Cu acest prilej, învinuitul N.I.B. i-a prezentat şi lăsat o copie de pe antecontractul de vânzare­ - cumpărare încheiat între el şi C.N.F., proprietarul terenului în suprafaţă de 25.000 mp situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov.

În urma discuţiilor avute de C.S. cu N.I.B. a rezultat că dobândirea proprietăţii de către acesta din urmă se va realiza doar dacă Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va aproba schimbul de terenuri, astfel încât era evident faptul că învinuitul C.S. cunoştea împrejurarea că învinuitul N.I.B. nu era proprietar al terenului în suprafaţă de 25.000 mp.

Ulterior învinuitul C.S. a înaintat cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B. la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

La datele de 08 şi 09 noiembrie 2004, au avut loc şedinţele Consiliului de administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor a SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA Cu câteva zile înainte de aceste date, învinuita I.M.O., în calitate de şef al Serviciului Juridic a înaintat membrilor Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie ordinea de zi a şedinţelor respective precum şi materialele, înscrisurile referitoare la subiectele care urma să fie discutate şi analizate în şedinţe.

În vederea participării la şedinţele Consiliului de administraţie a SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA, din data de 08 noiembrie 2001, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a emis mandat al împuterniciţilor statului din partea ministerului, înregistrat sub nr. 556/01 din 08 noiembrie 2004.

La punctul 2 al ordinei de zi, figura aprobarea cererii învinuitului N.I.B., înaintată A.I. Bucureşti-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri cu menţiune a "cu respectarea legislaţiei în vigoare".

Referitor la acest punct al ordinei de zi, ca împuternicire, s-a menţionat faptul că membrii Consiliului de administraţie ai SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA "aprobă cererea lui N.I.B. înaintată A. Bucureşti-Băneasa privind efectuarea schimbului de terenuri, cu respectarea legislaţiei în vigoare".

De asemenea, în vederea participării la şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor a SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA din data de 09 noiembrie 2004. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a emis nota de mandat înregistrată sub nr. 558/01/2004.

La punctul 4 din ordinea de zi, era menţionată aprobarea cererii învinuitului N.I.B. înaintate A.I. Bucureşti-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri.

Cu privire la acest punct, în nota de mandat s-a consemnat ca şi împuternicire că: "Adunarea Generală a Acţionarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat de învinuitul N.I.B., în condiţiile în care A.I. Bucureşti-Băneasa va clarifica statutul juridic al terenului în cauză".

Pentru a clarifica cât mai exact situaţia de fapt, s-a considerat necesar să se facă câteva precizări cu privire la menţiunile din mandatul ministerului pentru împuterniciţii statului la şedinţa Consiliul de Administraţie şi din nota de mandat pentru şedinţa din data de 09 noiembrie 2004 a A.G.A, menţiuni referitoare la cereri de schimb de terenuri formulate de învinuitul N.I.B.

În mandatul împuterniciţilor statului din partea Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru şedinţa Consiliul de Administraţie a SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA din data de 08 noiembrie 2004 s-a consemnat aprobarea cererii de schimb de terenuri formulate de învinuitul N.I.B., de către membrii Consiliul de Administraţie, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Aprobarea cererii a fost condiţionată de respectarea legislaţiei în vigoare, nefiind vorba de o menţiune stereotipă, aspect ce rezultă din împrejurarea că pe ordinea de zi, au fost supuse aprobării mai multe acte şi contracte însă pentru nici unul din acestea nu s-a folosit formularea cu respectarea legislaţiei în vigoare.

De aici, rezultă că se cunoştea faptul că, pentru acest teren în suprafaţă de 23.392 mp, SN A.I. Bucureşti - Băneasa SA era în litigiu cu SC A.U. SA şi că se ţinea cont de nota Direcţiei Generale Aviaţiei Civile care aprobase schimbul de trenuri sub condiţia respectării procedurii de modificare a capitalului social al societăţii, procedură care este prevăzută de Legea 31/1990.

Că nu este vorba de nici un dubiu, referitor la faptul că, în mandatul dat împuterniciţilor statului, pentru şedinţele Consiliul de Administraţie din data de 08 noiembrie 2004 cererea învinuitului N.I.B. a fost aprobată sub condiţie, rezultă în mod evident din nota de mandat pentru membrii Adunării Generale a Acţionarilor la şedinţele din 09 noiembrie 2004 unde se menţionează în mod clar că Adunarea Generală Acţionarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat de învinuitul N.I.B. numai în condiţiile în care S.N. A.I.B.B. SA va clarifica statutul juridic al terenului în cauză.

Referitor la situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 23.392 mp pe care SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA urma să-l dea la schimb, s-a reţinut că la data de 14 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prin Decizia nr. 6929, anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 04 noiembrie 2000 emis de M.T.T.C. în favoarea S.N A.I. Bucureşti-Băneasa SA în ce priveşte suprafaţa de 89.830 mp teren, suprafaţă în care este inclus şi terenul pe care aeroportul intenţiona să-l dea la schimb; împotriva acestei decizii SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA a formulat contestaţie în anulare.

Pe de altă parte, S.C. A.U. Bucureşti SA în luna octombrie 2004, a introdus o cerere la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Biroul de carte funciară, având ca obiect notarea în cartea funciară, în baza deciziei 6929 din 14 septembrie 2004 a litigiului existent asupra imobilului cadastral 4871/1 situat în strada Bucureşti-Ploieşti nr. AO proprietatea SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA, înscris în C.F. cu nr. 8741 a localităţii Bucureşti, sector 1 la P 1/1, în favoarea sa cu sarcini.

Prin încheierea nr. 16707 din data de 02 noiembrie 2004, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis cererea formulată de SC A.U. SA şi a dispus notarea deciziei nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, măsură realizată în aceeaşi zi, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară (a se vedea voI. 10 filele 48-49). Prin urmare, terenul în discuţie, deşi era proprietatea SN A.I.B.B. SA, la Cartea Funciară figura ca fiind în litigiu.

Faţă de cele menţionate mai sus, s-a concluzionat că mandatul şi nota de mandat emise Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împuternicitul statului pentru şedinţele Consiliului de Administraţie din 08 noiembrie 2004 şi Adunării Generale a Acţionarilor din 09 noiembrie 2004 se completează reciproc în sensul că, din conţinutul acestora rezultă, în mod indubitabil, că în ambele situaţii aprobarea cererii de schimb formulată de învinuitul N.I.B. s-a făcut sub condiţia Iămuririi situaţiei juridice a terenului şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, avându-se în vedere Decizia nr. 6929 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că împotriva acesteia se declarase contestaţie în anulare.

În faza premergătoare adoptării hotărârilor Adunarea Generală a Acţionarilor şi CA, odată cu materialele înaintate Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului de către SN A.I. Bucureşti - Băneasa SA în vederea pregătirii şedinţelor din data de 08 noiembrie 2004, respectiv 09 noiembrie 2004, învinuitul C.S., în calitate de director general şi preşedinte al Consiliul de Administraţie şi învinuita I.O., în calitate de şef al Serviciului Juridic, respectiv secretar C.A. şi Adunarea Generală a Acţionarilor, nu au trimis acţionarului majoritar rapoarte tehnice de oportunitate a schimbului, evaluării privind preţul de piaţă al celor două terenuri, expertize imobiliare de verificare a terenurilor.

În raportul întocmit de Departamentul de Control al Guvernului s-a reţinut că, din documentaţia care a stat la baza hotărârilor de aprobare de către Adunarea Generală a Acţionarilor şi C.A. al SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA a schimbului de terenuri nu rezultă existenţa altor documente cum ar fi cele amintite mai sus, (voI. 3, fila 9).

Învinuitul C.S., în calitatea sa de preşedinte al Consiliul de Administraţie şi director general al societăţii, nu a adus la cunoştinţa acţionarului majoritar împrejurarea că, la momentul formulării cererii învinuitul N.I.B. nu era proprietarul terenului şi că nu a înaintat, o dată cu documentaţia şi antecontractul de vânzare­ - cumpărare încheiat între învinuitul N.I.B. şi numitul C.L.

Învinuitul C.S. cunoştea faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul terenului chiar de la acesta din urmă, de la care primise şi o copie a antecontractului de vânzare-cumpărare, (voI. 2 fila 200).

La data de 08 noiembrie 2004, a avut loc şedinţa Consiliului de administraţie al SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA la care au participat învinuitul C.S., în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie şi martorii M.M., T.B., E.G., D.C. şi S.S., în calitate de membrii ai consiliului de administraţie.

Şedinţa Consiliului de administraţie a fost prezidată de învinuitul C.S., iar pe ordinea de zi, la punctul 2, figura cererea învinuitului N.I.B. înaintată A.I. Bucureşti-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri. Pe timpul dezbaterilor învinuitul C.S. a pus în discuţie şi cererea de schimb de terenuri formulată de învinuitul N.I.B. În cadrul dezbaterilor de la acest subiect al ordinei de zi, învinuitul C.S. a pledat pentru efectuarea schimbului. În susţinerea poziţiei sale, învinuitul C.S. a argumentat că învinuitul N.I.B. este proprietarul unui teren în suprafaţă de 25.000 mp care se învecinează cu pista aeroportului, că pe terenul învinuitului N.I.B. se află o parte din instalaţia de balizaj a aeroportului, că terenul se află în zona de siguranţă a pistei şi că prezintă importanţa sub aspectul siguranţei traficului.

Învinuitul C.S. a mai precizat că învinuitul N.I.B. a promovat o acţiune în instanţă împotriva aeroportului şi că solicită ridicarea instalaţiei de balizare de pe terenul său, sugerând că în această modalitate s-ar stinge litigiul cu acesta.

În timpul dezbaterilor, învinuitul C.S. a fost întrebat de ceilalţi membrii ai Consiliul de Administraţie, cu privire la terenul pe care SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA îl dă la schimb dacă şi acesta prezintă interes operaţional pentru societate; dacă în legătură cu acest teren societatea este în litigiu cu SC A.U. SA În ambele situaţii învinuitul C.S. a răspuns negativ.

După ce au fost încheiate dezbaterile la acest punct, Consiliul de administraţie al SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA a aprobat cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B., în procesul-verbal al şedinţei, cu privire la acest subiect consemnându-se următoarele: "Consiliul de administraţie aprobă cererea domnului N.I.B. înaintată A.I.B.B. privind efectuarea unui schimb de terenuri, cu respectarea legislaţiei în vigoare, cu suportarea tuturor cheltuielilor legate de acest contract şi numai dacă terenul nu face obiectul vreunui litigiu".

Procesul-verbal de consemnare a şedinţei a fost semnat de toţi participanţii, precum şi de secretarul Consiliul de Administraţie, învinuita I.M.O.

Tot în aceeaşi zi, a fost adoptată Hotărârea nr. 77 din 08 noiembrie 2007 a Consiliului de administraţie prin care a fost aprobată cererea de schimb de terenuri formulată de învinuitului N.I.B.. Pe lângă ceilalţi participanţi la şedinţa Consiliul de Administraţie a SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA, hotărâre a fost semnată şi de învinuiţii C.S. şi I.O.

După adoptarea hotărârii 77 din 8 noiembrie 2004 a Consiliului de administraţie, aceasta a fost comunicată prin intermediul Serviciului Juridic, Compartimentului Economic condus de învinuita T.A.O., Compartimentului Tehnic condus de învinuitul F.F.P. şi la Serviciul Contracte unde lucra învinuita B.L.M.

A doua zi, la data de 09 noiembrie 2004, a avut loc şedinţa Adunării generale a acţionarilor a SN A.I. Bucureşti-Băneasa S.

Din partea acţionarului majoritar, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului au participat ca mandataţi, martorii: M.R., P.J. şi S.D. Învinuitul C.S. în calitatea sa de preşedinte al Consiliul de Administraţie precum şi învinuita T.A.O., în calitate de director economic al SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA au participat în calitate de invitaţi. De asemenea, a mai participat în calitate de secretar al Adunării Generale a Acţionarilor şi învinuita I.M.O.

Pe ordinea de zi a şedinţei au fost mai multe subiecte, la punctul "f fiind şi aprobarea cererii de schimb formulată de învinuitul N.I.B.

Pe timpul dezbaterilor, când s-a ajuns la acest subiect, învinuitul C.S., ca şi în şedinţa Consiliului de administraţie din ziua precedentă, a pledat pentru aprobarea cererii de schimb a învinuitului N.I.B. invocând aceleaşi argumente.

Deoarece membrii Adunării Generale a Acţionarilor cunoşteau faptul că terenul pe care învinuitul N.I.B. l-a solicitat la schimb făcea obiectul unui litigiu între SN A.I. Bucureşti-Băneasa SA şi SC A.U. SA, s-a încercat soluţionarea acestei probleme. Mai mult decât atât, pe timpul dezbaterilor martorul P.J., aşa cum rezultă din declaraţia acestuia dată la Direcţia Naţională Anticorupţie în ziua de 23.06.2008, a solicitat ca învinuitul N.I.B. să facă dovada dreptului său de proprietate asupra terenului pe care intenţionează să-l dea la schimb. În acest sens, potrivit declaraţiei martorului P.J.: " ... cu privire la acest schimb, în şedinţa Adunarea Generală a Acţionarilor, eu am făcut următoarele menţiuni: În primul rând am solicitat ca numitul N.I.B. să facă dovada dreptului de proprietate pe terenul situat în Voluntari, tarlaua nr. 13, întrucât nu mi s-a prezentat nici un document din care să rezulte dreptul de proprietate al numitului N.I.B. pe suprafaţa de teren menţionată mai sus ... ".

După ce au fost încheiate dezbaterile, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat schimbul de terenuri solicitat de învinuitul N.I.B., în procesul-verbal de consemnare a dezbaterilor menţionându-se următoarele: "Adunarea Generală a Acţionarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat de N.I.B. în condiţiile în care Aeroportul Băneasa va clarifica situaţia juridică a terenului în cauză. După clarificarea situaţiei juridice, costurile legate de schimbul de teren vor fi suportate de solicitant N.I.B. "

Tot în aceeaşi zi a fost adoptată hotărârea nr. 64 a Adunării Generale a Acţionarilor luată în şedinţa din data de 09 noiembrie 2004, hotărându-se aprobarea schimbului de teren solicitat de învinuitul N.I.B., în condiţiile în care Aeroportul Băneasa va clarifica statutul juridic al terenului în cauză.

Din conţinutul hotărârii a rezultat că, mai întâi, trebuie lămurită situaţia juridică a terenului, după care se va trece la încheierea contractului.

Cu prilejul dezbaterilor care au avut loc cu ocazia şedinţelor Consiliului de Administraţie şi a Adunării Generale a Acţionarilor, învinuitul C.S. nu a adus la cunoştinţa împuterniciţilor statutului faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul terenului pe care intenţionează să-l dea la schimb, astfel încât s-a conturat, în mod evident, pe de o parte intenţia învinuitului C.S. de a ascunde reprezentanţilor statului, acţionarul majoritar, faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul terenului, iar pe de altă parte, intenţia învinuitului C.S. de a-l sprijini pe învinuitul N.I.B. de a deveni, într-un mod fraudulos, proprietarul terenului în suprafaţă de 23.392 mp situat la DN1 Bucureşti­-Ploieşti.

În acest context membrii C.A. şi A.G.A. ale S.N. A.I.B.B., precum şi reprezentanţii M.T.T.C. în aceste organisme, au fost de acord cu schimbul de terenuri numai în măsura în care acesta se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale, aspect ce rezultă din toate adresele emise de M.T.TC. în legătură cu această problemă, precum şi din luările de poziţie ale reprezentanţilor ministerului în şedinţele A.G.A. şi C.A.

Din probele administrate în dosarul 20/P/2005, a rezultat în mod evident că, inculpaţii C.S. şi N.I.B. au urmărit şi realizat ascunderea faptului că, pe de o parte, terenul care a făcut obiectul schimbului era în litigiu, iar pe de altă parte, că inculpatul N.I.B. nu era proprietarul terenului pe care urma să-l dea la schimb.

Cererea de schimb, formulată de inculpatul N.I.B., a fost analizată de martorii S.P.S. şi A.D., director general în cadrul Aviaţiei Civile din cadrul M.T.T.C., respectiv şef Serviciu Aeroporturi şi Trafic Aerian în cadrul aceleaşi direcţii.

La momentul la care au analizat cererea, sus-numiţii nu aveau cunoştinţă de împrejurarea că, inculpatul N.I.B. nu este proprietarul terenului pe care îl dădea la schimb. Iniţial, cererea formulată de inculpatul N.I.B. a fost primită de martorul H.C.I. care, la rândul său a transmis-o martorului S.S.P. solicitându-i un punct de vedere în legătură cu schimbul de terenuri.

După înregistrare, martorul S.S.P., a transmis cererea martorului A.D. responsabil cu aeroportul, care a întocmit proiectul notei 38/26/2004. În conţinutul acestei note, martorul A.D. a menţionat că, aeroportul este interesat de obţinerea terenului în principiu, deoarece era necesar pentru obţinerea sistemului de balizaj, însă această tranzacţie rămânea la latitudinea S.N. A.I.B.B. SA.

Tot în aceeaşi adresă, sus-numitul a menţionat că, schimbul trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor legale. Ulterior, proiectul de notă a fost trimis de numitul S.S. Paul, numitului H.C., care, a fost de acord cu propunerea din notă. La rândul său, martorul S.S.P., după ce a discutat cu martorul H.C., a trimis proiectul de notă la S.N. A.I.B.B. SA.

Pe nota în discuţie, martorul S.S.P. a consemnat următoarele: "domnul M., a fost de acord cu acest mod de soluţionare. Rog declanşaţi procedura legală".

Cu privire la aceste menţiuni consemnate pe notă, martorul S.S.P., a declarat că acel domn M. menţionat, este ministrul M.M.T., iar această menţiune este una informală şi nu una de aprobare, potrivit procedurilor ce se derulau în cadrul ministerului.

Martorul S.S.P. a mai declarat că, pe fondul discuţiei telefonice pe care a avut-o cu numitul H.C., acesta i s-a adresat cu următoarea sintagmă: "gata, dă-i drumul" mesaj din care a înţeles că ministrul a fost de acord cu propunerea de a se face schimbul.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, nu a existat o discuţie directă între martorul S.S.P. şi martorul M.M.T. cu privire la acest schimb de terenuri.

Pe timpul cercetărilor s-a mai stabilit că, martorul S.S.P. a semnat proiectul de mandat validat ulterior de secretarul general al ministerului O.I., în care, la punctul 2 al ordinei de zi s-a menţionat: membrii C.A. al SN A.I.B.B. SA aprobă cererea domnului N.I.B. înaintată A.I.B.B. privind efectuarea unui schimb de terenuri cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Mandatele de validare în C.A. şi A.G.A ale S.N. A.I.B.B. SA privind reprezentanţii M.T.T.C., nu au fost semnate de numitul M.M.T.

De asemenea, din declaraţia martorului H.C. rezultă că, numitul M.M.T. nu a avut cunoştinţă de realizarea schimbului de terenuri între SN A.I.B.B. SA şi persoana fizică N.I.B.

Şi în ipoteza în care numitul M.M.T. ar fi cunoscut de existenţa acestui schimb de terenuri sau dacă ar fi fost de acord cu acesta, mandatele împuterniciţilor statului în C.A. şi AGA al S.N. A.I.B.B. SA au fost clare şi bine delimitate în sensul că, M.T.TC. era de acord cu realizarea schimbului de terenuri numai în măsura în care se lămurea situaţia juridică a acestora.

Prin urmare, nu se poate reţine o formă de vinovăţie a numitului M.M.T. întrucât acesta nu a participat la săvârşirea infracţiunii.

Aşa cum s-a demonstrat în rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie înregistrat sub nr. 20/P/2005, infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000 a fost săvârşită de inculpaţii C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M.

2. În legătură cu faptul că, numitul M.M.T., în calitatea sa de ministru al M.T.T.C., a refuzat cu rea credinţă să pună în executare Decizia civilă nr. 6929 din 14 septembrie 2004 şi să elibereze un atestat al dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89.830 mp în favoarea SC A.U. SA, aspect evidenţiat în plângere a formulată de această societate, procurorul a făcut următoarele precizări.

La data de 23 septembrie 2004, SC A.U. SA a formulat o cerere Ministerului Transporturilor prin care solicita, pe baza certificatului de grefă, punerea în executare a deciziei civile nr. 6929/2004 a I.C.C.J.

Cu privire la acest aspect, numita P.E. a declarat că, la acea dată, M.T.T.C. nu putea pune în aplicare Decizia civilă mai sus amintită, întrucât aceasta nu fusese redactată.

De asemenea, de la data solicitării punerii în executare a deciziei civile şi până la data de 31 decembrie 2004, M.T.T.C. nu a refuzat executarea, ci a solicitat, în nenumărate rânduri, să se întocmească documentaţia tehnică prevăzută de HG nr. 834/1991, deoarece suprafaţa de teren pentru care trebuia eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu era identificată.

La data de 01 octombrie 2004, M.T.T.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 6929/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care ministerul a fost obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SC A.U. SA.

În luna aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de M.T.T.C.

Pe de altă parte, în luna decembrie 2004, numitul M.M.T. a fost înlocuit din funcţia de ministru al M.T.T.C.

Numitul M.M.T. a declarat că, ţinându-se cont de procedura de la nivelul cabinetului ministerial, cererea formulată de SC A.U. SA a fost repartizată spre soluţionare departamentului care se ocupă de emiterea certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate, ulterior fiind necesare avizele Departamentului Juridic şi al consilierului de specialitate al ministrului.

În legătură cu procedura descrisă de numitul M.M.T., aceasta a fost confirmată şi de numita P.E. cu prilejul declaraţiei pe care a dat-o la D.N.A.

Aşadar, în raport de argumentele menţionate mai sus a rezultat că, numitul M.M.T. nu a întreprins nici un demers pentru a bloca punerea în executare a deciziei civile nr. 6929/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu a urmărit să aducă o vătămare intereselor legale ale SC A.U. SA.

În consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.M.T., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective şi anume intenţia sus-numitului de a prejudicia SC A.U. SA.

Trebuie menţionat faptul că, atât cu prilejul soluţionării dosarului nr. 20/P/2005, cât şi cu ocazia soluţionării dosarului 109/P/2008, au fost verificate toate aspectele solicitate prin sentinţa penală nr. 220/2006 a Î.C.C.J. a României.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivele de recurs au un conţinut identic cu plângerile adresate atât instanţei, cât şi procurorului şef secţie D.N.A., susţinându-se că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este contradictorie şi contravine sentinţei penale nr. 220/2006 a Î.C.C.J şi că din actele dosarului rezultă implicarea intimatului M.T.M. în schimbul de terenuri înfăptuit de reprezentanţii A.I. Bucureşti Băneasa.

Urmare a plângerilor formulate de petenta A.U. Bucureşti SA, în cauză au fost efectuate cercetări sub două aspecte.

1. implicarea intimatului M.M., în calitate de ministru al transporturilor, în schimbul de terenuri între SN A.I. Bucureşti Băneasa SA şi numitul N.I.B. şi, prin aceasta, stabilirea vinovăţiei sale sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

2. refuzul intimatului M.M. de a pune în executare Decizia civilă nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care ministerul condus de către acesta fusese obligat să emită în favoarea petentei SC A.U. SA un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 89.830 mp teren, faptă circumscrisă infracţiunii de abuz în serviciu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 220 din 14 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă plângerea petentei împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse iniţial în cauză faţă de intimat,desfiinţată ordonanţa atacată şi trimisă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia nr. 398 din 25 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, prin care a fost respins recursul declarat de intimat.

La data de 9 martie 2007, prin rezoluţia emisă în dosarul nr. 20/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.N.A - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de intimatul M.M. şi alte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, prin ordonanţa din 4 noiembrie 2008, această rezoluţie a fost infirmată numai în ceea ce-l priveşte pe intimat, având în vedere calitatea pe care o avea la data presupusei săvârşiri a faptelor (ministru şi deputat), Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008 şi împrejurarea că urmărirea penală fusese începută fără să se fi sesizat Camera Deputaţilor sau Preşedintele României pentru a se cere urmărirea penală a intimatului.

În concluzie, începerea urmăririi penale s-a dispus ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă, care obliga la o asemenea măsură, iar infirmarea acestei soluţii nu a avut la bază decât intervenirea ulterioară a deciziei Curţii Constituţionale sus-amintite, care, în interpretarea art. 109 din Constituie, a obligat la sesizarea Camerei Deputaţilor sau a Preşedintelui pentru a se cere urmărirea penală a unui ministru şi deputat, cum este cazul intimatului.

În consecinţă, organul de urmărire penală s-a conformat dispoziţiilor obligatorii ale instanţei cuprinse în sentinţa penală nr.220/2006, efectuând actele de cercetare indicate în hotărâre, materializate în ridicarea mai multor înscrisuri şi audierea mai multor persoane,inclusiv a celor indicate în mod expres de instanţă,respectiv P.E. (fila 147 dos. urm. pen.), şi S.S.P. (fila 121 dos. urm. pen.).

I. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată următoarele: mandatele pentru împuterniciţii statului în Consiliul de Administraţie, respectiv în Adunarea Generală a Acţionarilor SN A.I.B.B.SA nu au fost semnate de către intimat, ci de către secretarul general al ministerului, iar schimbul de terenuri a fost aprobat sub condiţia respectării legislaţiei în vigoare şi numai dacă terenul nu face obiectul vreunui litigiu, acestea fiind de altfel şi limitele impuse reprezentanţilor statului prin mandatele ce le-au fost încredinţate.

Pe de altă parte, nu poate fi imputat intimatului M.M. faptul că, ulterior, contractul de schimb între S.N. A.I.B.B. SA şi numitul N.I. a fost încheiat cu încălcarea limitelor impuse prin hotărârea A.G.A., prin aceasta aducându-se o vătămare a intereselor legale ale recurentei petente; acest aspect trebuie imputat altor persoane care au avut o implicare directă sau indirectă şi care, de altfel, au şi fost trimise în judecată.

Neimplicarea intimatului M.M. în schimbul de terenuri este confirmată şi prin declaraţiile persoanelor implicate în mod direct în această problemă, respectiv S.P.S. şi H.C.M., asistent personal al intimatului (filele 121 – 125 şi următoarele dos. urm. pen.).

II. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că deşi prin Decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al S.N. A.I.B.B. SA pentru o suprafaţă de 89.830 mp şi obligat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să emită pentru SC A.U. Bucureşti SA certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de teren, această decizie a fost anulată prin admiterea contestaţiei în anulare formulată de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (Decizia nr. 2224 din 4 aprilie 2005 a Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ), anulare care are efecte retroactive începând cu data pronunţării acesteia.

Mai mult decât atât, deşi, prin Decizia nr. 6929/2004 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, M.T.C.T. a fost obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89.830 mp, executarea directă şi imediată a acestei hotărâri nu era posibilă întrucât această suprafaţă nu a fost individualizată.

Pentru punerea în executare a unei asemenea hotărâri, cererea trebuia repartizată departamentului care avea competenţa de a elibera certificatele de atestare a dreptului de proprietate, obţinerea altor avize şi abia în final, exprimarea manifestării de voinţă a ministrului.

Toate cele expuse mai sus duc la concluzia că nu se poate spune că intimatul M.M. ar fi acţionat cu rea credinţă (sau chiar şi din culpă), refuzând să pună în executare Decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul M.M.T., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.

Susţinerile recurentei petente, în sensul că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, de natură să influenţeze soluţia procesului, că hotărârea este contrară legii şi prin aceasta s-a făcut o greşită aplicare a legii, încadrate de recurenta petentă în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10 şi 17¹ C. proc. pen., nu sunt fondate, în condiţiile în care prima instanţă a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor art. 278¹ alin. (7) C. proc. pen., atât plângerea petentei, cât şi actele premergătoare efectuate, precum şi înscrisurile noi depuse la dosar, conformându-se, aşadar, sub aspect probator, limitelor stabilite de art. 278¹ C. proc. pen., verificând rezoluţia pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei.

Criticile recurentei petente reiau, în esenţă, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluţiei nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.U. Bucureşti SA împotriva sentinţei primei instanţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.U. BUCUREŞTI SA împotriva sentinţei nr. 1004 din 10 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2138/1/2010.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 205/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 18/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 187/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 19/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 2/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 205/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 206/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 21/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 210/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI