ICCJ. Decizia nr. 209/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 209/2005
Dosar nr. 167/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 240 din 23 martie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva rezoluţiei nr. 483/P/2004 din 13 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a reţinut că, la data de 29 martie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus reţinerea pe timp de 24 ore a inculpatului C.D., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Măsura de reţinere, întemeiată pe dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. d) C. proc. pen., a fost dispusă prin Ordonanţa nr. 468/P, a organului de urmărire penală menţionat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin încheierea nr. 9 din 30 martie 2004, a admis propunerea Parchetului Naţional Anticorupţie, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 zile şi a emis mandatul nr. 5/UP din 30 martie 2004.
Inculpatul C.D. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând efectuarea de cercetări faţă de procurorii V.G. şi C.I. din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, precum şi faţă de judecătorul C.M. de la Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, instigare la arestare nelegală şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin rezoluţia nr. 483/P/2004 din 13 septembrie 2004, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.M., C.I. şi V.G., pentru infracţiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 266 alin. (1) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu motivarea că din actele premergătoare efectuate a rezultat că faptele, cu a căror cercetare petentul C.D. a sesizat organul de urmărire penală competent, nu există.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, plângerea formulată împotriva acesteia de petentul C.D. fiind respinsă prin rezoluţia nr. 28493/2168/2004 din 2 februarie 2005.
Împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, petentul a formulat plângere, la data de 6 ianuarie 2005, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 240 din 23 martie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de petentul C.D.
Instanţa a reţinut că petentul a formulat plângere, în condiţiile art. 275-278 C. proc. pen., la data de 30 septembrie 2004.
Plângerea nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen.
Drept urmare, petentul putea să sesizeze instanţa de judecată, în termen de cel mult 40 zile, începând cu data depunerii plângerii, adică cel mai târziu până la data de 10 noiembrie 2004.
În consecinţă, plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., numai la data de 6 ianuarie 2005, apare ca fiind tardivă.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Recurentul a susţinut că la data de 30 septembrie 2004, a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Ulterior, pentru a se informa asupra modului de soluţionare a plângerii formulate împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul s-a adresat în mai multe rânduri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Neprimind nici un răspuns, a considerat că plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale a fost respinsă şi, în consecinţă, a sesizat instanţa de judecată competentă, în vederea controlului judecătoresc al rezoluţiei menţionate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Prin art. 2781 C. proc. pen., a fost stabilit un termen de 20 zile pentru formularea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275-278 din acelaşi cod sau, după caz, în situaţia nesoluţionării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia a o rezolva.
Or, petentul a sesizat instanţa de judecată, cu depăşirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Astfel, plângerea împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale a fost formulată de petentul C.D., la data de 30 septembrie 2004.
Cum plângerea nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., petentul putea sesiza instanţa de judecată, cel mai târziu la data de 10 noiembrie 2004, potrivit art. 2781 alin. (2) din acelaşi cod.
Petentul a sesizat instanţa de judecată, cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., numai la data de 6 ianuarie 2005.
Prin urmare, admiţând excepţia şi respingând plângerea, ca tardiv introdusă, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinţei nr. 240 din 23 martie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 361/2005.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-petent C.D. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinţei nr. 240 din 23 martie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 361/2005, ca nefondat.
Obligă recurentul, la plata sumei de 1.200.000 lei vechi (120 lei noi), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei vechi (20 lei noi), reprezentând onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 21/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
