ICCJ. Decizia nr. 205/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 205/2005
Dosar nr. 111/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 191/2004 din 24 decembrie 2004, Judecătoria Sighişoara a încuviinţat în parte cererea de executare silită formulată de creditoarea SC I.T. SRL Sovata împotriva debitoarei SC B. SA Sovata şi în consecinţă:
- a admis cererea creditoarei privind obligarea debitoarei, pe calea executării silite, la plata sumei de 50.000 Euro daune şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de executare;
- a respins cererea creditoarei privind întocmirea, pe cale de executare silită, a procesului-verbal de predare-primire a activelor Vila 76 Muntenia şi Vila 11 Târnava, ca nefondată.
La data de 11 ianuarie 2005, debitoarea urmărită SC B. SA Sovata a formulat contestaţie la executare, solicitând suspendarea executării silite, admiterea contestaţiei şi anularea tuturor formelor de executare.
Prin sentinţa nr. 329 din 8 martie 2005, Judecătoria Sighişoara a admis lipsa competenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:
Prin Decizia nr. 97 din 9 iunie 2003, sesizat cu soluţionarea unui recurs în anulare, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 271 C. proc. civ., a luat act de învoiala părţilor, consemnată în tranzacţia din 9 iunie 2003, autentificată sub nr. 1228 din 9 iunie 2003, a Biroului Notarului Public N.G.
Din economia dispoziţiilor art. 271-273 C. proc. civ., rezultă că hotărârea de expedient nu are caracterul unei hotărâri de fond, întrucât prin ea nu se soluţionează practic un litigiu, ci se ia act doar de învoiala părţilor, motiv pentru care aceasta nu este supusă reformării, pe calea exercitării apelului sau recursului, după caz.
Nesoluţionând litigiul în fond, hotărârea de expedient nu este motivată conform dispoziţiilor art. 261 C. proc. pen., în sensul că nu sunt expuse argumentele şi raţionamentele juridice, principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual aplicate pretenţiei deduse judecăţii, corespunzător situaţiei de fapt stabilită în baza probatoriului administrat, care au format convingerea instanţei şi au determinat pronunţarea soluţiei.
Drept urmare, nu este posibil controlul judiciar al silogismului judiciar, sub aspectul premisei majore, cu referire la norma de drept substanţial greşit aplicată sau sub aspectul premisei minore, cu referire la eroarea de fapt invocată, în raport cu care se poate cere, în cadrul sistemului căilor de atac stabilit de legea procesual-civilă, schimbarea soluţiei.
Tranzacţia alcătuind dispozitivul hotărârii de expedient, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate de părţi, executarea silită priveşte însăşi obligaţiile convenite de părţi.
Împrejurarea că părţile au posibilitatea promovării unei acţiuni în anularea tranzacţiei, nu infirmă concluzia menţionată, cu referire la retractarea hotărârii prin exercitarea căilor de atac.
Drept urmare, dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., privind lămurirea hotărârii sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor de expedient.
În consecinţă, nici dispoziţiile art. 400 alin. (2) din acelaşi cod nu sunt aplicabile în cazul unei astfel de hotărâri, în care instanţa, anterior pronunţării, şi-a exercitat doar obligaţia de a exercita un control asupra conformităţii tranzacţiei înfăţişate de părţi cu prescripţiile legii şi regulile de convieţuire socială.
De altfel, din conţinutul contestaţiei la executare promovată de debitoarea SC B. SA Sovata nu rezultă că aceasta priveşte lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executor, ci însăşi executarea silită.
Ca atare, soluţionarea în fond a contestaţiei la executare este de competenţa instanţei de executare, conform art. 400 alin. (1) C. proc. civ. .
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea stabileşte că Judecătoria Sighişoara este competentă să soluţioneze în fond contestaţia la executare şi trimite dosarul, acestei instanţe, în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte că Judecătoria Sighişoara este competentă să soluţioneze în fond contestaţia la executare formulată de debitoarea-urmărită SC B. SA Sovata împotriva executării silite începute în dosarul execuţional nr. 191/2004, al B.E.J. K.A.
Trimite dosarul, Judecătoriei Sighişoara, în vederea continuării judecăţii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 206/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
