ICCJ. Decizia nr. 213/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 213/2005
Dosar nr. 50/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 noiembrie 2003, numitul B.R. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, solicitând începerea urmăririi penale împotriva conducerii Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, respectiv împotriva prelaţilor P.S. şi M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), coroborat cu art. 83 şi 84 din Legea nr. 168/1999, constând în aceea că au refuzat punerea în executare a sentinţei nr. 238/C din 14 mai 2002 a Tribunalului Bihor, irevocabilă prin Decizia nr. 968/R/2002, a Curţii de Apel Oradea.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a dispus reintegrarea sa în postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă şi plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de care a fost lipsit, începând cu data de 19 iulie 2001 şi până la reintegrarea efectivă în muncă.
Deşi hotărârile au fost comunicate Episcopiei, conducerea acesteia a refuzat punerea lor în executare.
Totodată, executarea hotărârii de reintegrare în muncă şi plată a drepturilor salariale nu a fost pusă în executare, nici ulterior celor două cereri depuse la Episcopie, în acest scop.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, prin rezoluţia nr. 3095/P/2003 din 9 decembrie 2003, a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că petentul a declarat că doreşte să fie cercetaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate, numiţii M.I., Episcop Ortodox al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului şi P.S., Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului.
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., privind competenţa de soluţionare a cauzelor penale privind infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rezoluţia nr. 66/P/2004 din 1 aprilie 2004, în temeiul art. 228 alin. (6) şi a art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de episcopul I.M. şi arhiereul vicar P.S., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 83 şi 84 din Legea nr. 168/1999.
Pentru a dispune în sensul arătat, organul de urmărire penală a reţinut că petentul B.R. a solicitat cercetarea episcopului I.M. şi arhiereului vicar P.S. din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, sub aspectul infracţiunilor menţionate.
Petentul a susţinut că prin sentinţa nr. 238/C din 14 mai 2002, Tribunalul Bihor a dispus reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, acela de preot la Parohia Hidişelu de Jos.
Prin aceeaşi hotărâre, Episcopia a fost obligată să-i plătească acestuia, drepturile salariale de care a fost lipsit, calculate conform art. 136 vechiul C. muncii.
Hotărârea judecătorească menţionată nu a fost pusă în executare de intimată.
Din verificările efectuate a rezultat că petentul a fost preot în Parohia Hidişelu de Jos, din Protopopiatul Oradea.
În data de 30 mai 2001, Consistoriul eparhial al Eparhiei Oradea a judecat cazul petentului, acuzaţiile constând în împrejurarea că a divorţat de soţie şi în aceea că nu s-a supus autorităţii bisericeşti, cu referire la încălcarea interdicţiei dispuse la data de 9 martie 2001, de către episcopul I.M., de a mai săvârşi slujbe bisericeşti.
Prin hotărârea nr. 1/2001, Consistoriul a decis menţinerea interdicţiei decise de episcop şi transferul petentului în altă parohie, după ce va rezolva problema divorţului, prin recăsătorire cu fosta soţie.
Prin adresa nr. 1007 din 6 iunie 2001, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului a comunicat petentului că, începând cu data primirii acesteia, i se interzice săvârşirea slujbelor religioase.
Totodată, acestuia i-a fost adus la cunoştinţă că o hotărâre definitivă cu privire la situaţia sa va fi luată de Consistoriul Eparhial Oradea, după ce se va recăsători şi va preda Parohia Hidişelu de Jos.
Pentru aducerea la îndeplinire de către petent a celor menţionate, s-a stabilit ca termen limită data de 1 iulie 2001.
Ulterior, prin adresa nr. 1316 din 19 iunie 2001, Episcopia a adus la cunoştinţă petentului, că i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 alin. (1) lit. i) şi k) C. muncii, în vigoare la acea dată.
S-a precizat în adresă că petentul, nerefăcându-şi familia şi nesolicitând transferul în altă parohie, nu mai corespunde postului sub aspect profesional şi se face vinovat de săvârşirea unor abateri disciplinare.
Petentul a contestat măsura luată împotriva sa.
Prin hotărâre judecătorească, contestaţia a fost admisă, reţinându-se că încetarea raporturilor de muncă a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 146 C. muncii, în sensul că acesta se afla în incapacitate temporară de muncă şi în care primea ajutoare de asigurări sociale.
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că nu pot fi reţinute infracţiunile cu a căror cercetare organul de urmărire penală a fost sesizat.
Astfel, din examinarea carnetului de muncă al petentului rezultă că acesta a fost reîncadrat pe postul deţinut anterior, de preot la Parohia Hidişelu de Jos, începând cu data de 1 august 2001, care este şi data desfacerii contractului de muncă.
Prin adresa nr. 1726/2002, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului a comunicat Protopopiatului Oradea, că petentul a fost reîncadrat în muncă, că retribuirea acestuia se va face din fondurile Parohiei Hidişelu de Jos şi că este necesară verificarea financiară a parohiei menţionate.
Totodată, prin adresa nr. 1836 din 28 noiembrie 2002, Episcopia a comunicat petentului că a fost reîncadrat, începând cu data de 1 august 2001 şi că este necesar ca, la data de 4 decembrie 2002, să se prezinte la Protopopiatul Oradea, în vederea verificării financiare a parohiei.
În ziua de 21 ianuarie 2003, în discuţia Consistoriului eparhial al Episcopiei au fost repuse abaterile petentului, cu referire la desfacerea căsătoriei prin divorţ, fără a solicita ancheta preliminară a delegatului eparhial şi nerespectarea interdicţiei de oficiere a slujbelor religioase.
În cursul dezbaterilor, petentul a recunoscut că a oficiat slujbe, în toată perioada de după 30 mai 2001.
Din cele expuse, rezultă, aşadar, că petentul a fost efectiv reîncadrat pe postul deţinut anterior încetării raporturilor de muncă.
Pe de altă parte, potrivit art. 42 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 233/1949, obligaţia de a întreţine Biserica şi pe slujitorul ei o au membrii parohiei.
Ca atare, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului a executat toate obligaţiile ce îi reveneau din hotărârea judecătorească invocată de petent.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., susţinând că situaţia de fapt a fost greşit stabilită, în realitate Episcopia neîndeplinindu-şi obligaţiile ce îi reveneau, cu referire la reîncadrare şi plata drepturilor salariale, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Prin sentinţa nr. 290 din 16 decembrie 2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că în raport cu probatoriul administrat, din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, în mod legal şi temeinic s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Ulterior, prin memoriul depus la data de 15 septembrie 2005, recurentul a susţinut că în mod greşit s-a reţinut, atât de către organul de urmărire penală, cât şi de către instanţa de judecată, că hotărârile judecătoreşti de integrare şi plată a despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neachitate, au fost îndeplinite. În realitate, reintegrarea pe postul avut anterior desfacerii contractului de muncă nu a avut loc, iar despăgubirile reprezentând drepturi salariale, nu au fost plătite petentului.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin sentinţa nr. 238/C/2002 din 14 mai 2002, irevocabilă prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de B.R., în contradictoriu cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului şi a dispus anularea deciziei nr. 1316 din 19 iulie 2001, emisă de intimată, reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, precum şi plata de către aceeaşi intimată, a despăgubirilor băneşti reprezentând drepturile salariale cuvenite contestatorului de la data de 19 iulie 2001 şi până la reintegrarea efectivă pe post.
Cu privire la reintegrarea pe postul deţinut anterior, intimata afirmă că obligaţia dispusă de instanţă a fost îndeplinită, în timp ce petentul susţine că hotărârea judecătorească nu a fost respectată.
Starea de fapt reţinută nu este susţinută de materialul probator administrat, atât în faza efectuării actelor premergătoare, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, iar alte probe pentru aflarea adevărului nu au fost administrate.
Drept urmare, instanţa de fond trebuia să constate că urmărirea penală este incompletă, că probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, precum şi că, în faţa instanţei, nu s-a putea face completarea decât cu mare întârziere şi să pronunţe soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (7) lit. b) C. proc. pen.
Pe de altă parte, deşi nu s-a afirmat că despăgubirile dispuse de instanţă s-ar fi plătit contestatorului, de către intimată, organul de urmărire penală a reţinut că hotărârea judecătorească ar fi fost respectată, în sensul îndeplinirii şi acestei dispoziţii, invocându-se dispoziţiile Decretului nr. 233/1949, potrivit cărora retribuirea efectivă a preoţilor nu constituie o obligaţie a Bisericii, aceasta făcându-se, conform legii speciale, din fondurile parohiei.
Or, potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1999, personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult, beneficiază de salarii stabilite potrivit acestui act normativ, fondurile necesare fiind asigurate de bugetul de stat.
Aşadar, organul de urmărire penală nu a avut în vedere prevederea legală aplicabilă.
Drept urmare, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, instanţa a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa primei instanţei, va desfiinţa rezoluţia atacată şi va restitui cauza la procuror, în vederea completării urmăririi penale.
În acest sens, organul de urmărire penală va efectua acte procedurale vizând:
- identificarea structurii organizaţionale specifice cu atribuţii în solicitarea fondurilor de la bugetul de stat pentru salarizarea clerului, calcularea şi plata salariilor;
- identificarea structurii organizaţionale cu atribuţii privind calcularea şi plata salariilor pentru personalul clerical din Protopopiatul Oradea şi stabilirea raporturilor juridice dintre aceste structuri;
- identificarea, în cadrul acestei structuri, a persoanelor cu atribuţii în salarizarea preoţilor din cadrul Protopopiatului Oradea;
- efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv situaţia financiară a Parohiei Hidişelu de Jos, exclusiv sub aspectul cheltuielilor cu titlu de despăgubiri, în favoarea petentului, conform hotărârii judecătoreşti menţionate;
- administrarea oricăror altor mijloace de probă apte a duce la aflarea adevărului în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul B.R. împotriva sentinţei nr. 290 din 16 decembrie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 3381/2004 şi casează hotărârea atacată.
Admite plângerea formulată de acelaşi petent împotriva rezoluţiei nr. 66/P/2004 din 1 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza, procurorului, în vederea completării urmăririi penale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 212/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 214/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
