CSJ. Decizia nr. 343/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 343
Dosar nr. 338/2003
Şedinţa publică din 13 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 198 din 3 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. V.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului de a se afla pe raza municipiului Bucureşti 3 ani după executarea pedepsei, inclusiv.
2. D.D. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 311 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 şi art. 13 din acelaşi cod.
3. Do.D. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi alin. (2) C. pen.
4. A.T.M. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi alin. (2) lit. c) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 330 din 16 iunie 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţii V.V., Do.D. şi A.T.M. împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondate.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a admis apelul declarat împotriva sentinţei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat parţial hotărârea atacată, cu privire la inculpaţii Do.D. şi A.T.M., a descontopit pedepsele rezultante, a majorat pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele de câte 6 ani închisoare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii A.T.M. şi Do.D. au declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 4 noiembrie 2003.
La data de 28 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalităţii măsurii arestării inculpaţilor.
Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror şi prelungită de instanţe, că a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, că pedepsele au fost majorate în apel şi observând şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi, prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.
La 26 august şi 23 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive şi, prin încheierile pronunţate la datele menţionate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile, până la 25 septembrie 2003 şi apoi până la 24 octombrie 2003.
Împotriva încheierii din 26 august 2003 inculpaţii A.T.M. şi Do.D. au declarat recurs.
Recursurile nu sunt admisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar încălca normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de către inculpaţii menţionaţi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca inadmisibile.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii A.T.M. şi Do.D. împotriva încheierii din 26 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3336/2003, ca inadmisibile.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2003, în şedinţă publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 215/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
