ICCJ. Decizia nr. 217/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 217/2006
Dosar nr. 3201/1/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2466 din 17 decembrie 2003, Judecătoria Vişeu de Sus a respins contestaţia la executare formulată de M.G., la data de 10 iulie 2003.
Apelul declarat de contestator împotriva sentinţei de fond a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 209 din 18 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul M.G. a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 2627 din 4 aprilie 2005, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, ca inadmisibil.
În considerentele deciziei astfel pronunţate, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de executare nu era supusă apelului, potrivit art. 422 alin. (2) C. proc. civ., nefiind dată în condiţiile art. 4001 şi art. 401 alin. (2) din acelaşi cod.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul M.G. a declarat un nou recurs.
Prin Decizia nr. 31 din 23 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători a respins recursul, ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, completul de 9 judecători a reţinut că, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă, ori recursul declarat în cauză vizează o decizie a secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, recursul declarat de către aceeaşi parte, a fost respins ca inadmisibil.
Mai mult, s-a reţinut că din economia dispoziţiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Se reţine, totodată, că hotărârea atacată nu face parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, cu referire la dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.
La data de 20 februarie 2006, contestatorii M.G. şi M.I. au solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 31 din 23 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 238/2005, al completului de 9 judecători.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Mai mult, legea procesual-civilă a reglementat şi posibilitatea reconsiderării situaţiei juridice prezumate ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific şi exclusiv, autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în condiţii precis şi limitativ determinate.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul".
În cauză, condiţia impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a evocat fondul, ci, prin Decizia atacată, recursul declarat de aceeaşi parte a fost respins, ca inadmisibil.
Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu o cerere de revizuire a unei decizii prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului declarat de contestatorul M.G., împotriva unei decizii irevocabile pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se constată, aşadar, că cererea de revizuire nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 328 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, aşa cum s-a stabilit, soluţionarea prezentei cereri, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, revizuirea nu este admisibilă nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., revizuenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimatul M.G., potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatorului M.G. privind revizuirea deciziei nr. 31 din 23 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 238/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Obligă revizuentul menţionat, să plătească intimatului M.G., suma de 122,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 216/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 219/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
