ICCJ. Decizia nr. 210/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 210/2006

Dosar nr. 2034/1/2006

Şedinţa publică din 15 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 12707 din 24 noiembrie 2003, Judecătoria Craiova a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea G.M., în contradictoriu cu creditoarea intimată A.C. şi a anulat somaţia emisă de B.E.J. T.N. şi T.T., la 14 martie 2003.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a admis capătul de cerere privind partajarea bunurilor comune, în contradictoriu cu pârâtul G.C., a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză şi a dispus ieşirea din indiviziune în cote de ½ pentru fiecare soţ.

A atribuit contestatoarei, apartamentul bun comun situat în Craiova, stabilind în sarcina acesteia, obligaţia de plată a sultei în cuantum de 471.111.000 lei.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 3708 din 4 noiembrie 2004, a admis apelul creditoarei A.C. şi a anulat sentinţa fondului.

Împotriva deciziei din apel au declarat recurs, contestatorii G.M. şi G.C., criticând Decizia, pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 9469 din 18 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pe cale de excepţie, a trimis cauza, Curţii de Apel Craiova, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. II pct. 3 şi 4 din Legea nr. 219/2005, privind modificarea Codului de procedură civilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, contestatorii G.M. şi G.C., prin mandatar G.A.M., criticile formulate vizând nelegalitate deciziei astfel pronunţate.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale, în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac, în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat numai asupra competenţei de soluţionare a căii de atac promovate de contestatorii G.M. şi G.C., ca urmare a modificărilor normelor de competenţă aduse prin Legea nr. 219/2005.

Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Ori, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.

Din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Ori, recurenţii au declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care recursul declarat de către aceleaşi părţi a fost trimis, spre soluţionare, instanţei competente, potrivit normelor imperative şi de imediată aplicare, stabilite prin Legea nr. 219/2005.

Cum recursul nu priveşte o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., iar hotărârea criticată nu are nici caracterul prevăzut de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la hotărârile de declinare de competenţă, rezultă că Decizia nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatorii G.M. şi G.C., prin mandatar G.A.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii G.C. şi G.M., prin mandatar G.A.M., împotriva încheierii nr. 9469 din 18 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 21760/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2006.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 210/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI