ICCJ. Decizia nr. 223/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 223/2005
Dosar nr. 92/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1704 din 6 mai 2003, Judecătoria Focşani a admis acţiunea formulată de reclamantul F.V., a anulat titlurile de proprietate nr. 107540 din iunie 1998 şi nr. 69432, emise de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Vrancea, a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele reclamantului, moştenitor al defunctului F.C., pentru suprafaţa de 1.700 m2 teren intravilan şi 2,50 ha teren intravilan sau, în lipsă, cu o suprafaţă echivalentă în extravilan Odobeşti, situată în imediata apropiere, în condiţiile art. 24 alin. (2) şi art. 39 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a dispus ca la atribuirea efectivă a acestei din urmă suprafeţe să se aibă în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 18/1991 şi a respins cererea privind acordarea despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Tribunalul Vrancea, prin Decizia nr. 376 din 10 iulie 2003, a admis apelul declarat de pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată de pe lângă Primăria Odobeşti, împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat hotărârea atacată şi, în fond, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect anulare titlu de proprietate, formulată de reclamantul F.V.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a respins apelul declarat de reclamant împotriva aceleaşi sentinţe şi a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind daunele cominatorii şi morale.
Prin Decizia nr. 1371/R din 7 noiembrie 2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul menţionat împotriva deciziei pronunţate în apel.
Petentul a formulat o cerere de revizuire a acestei din urmă hotărâri, întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de revizuire, ca nefondată, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele cazului de revizuire menţionat. Împotriva deciziei pronunţate în soluţionarea cererii de revizuire, reclamantul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ.
Criticile formulate privesc greşita soluţionare a cauzei, ca urmare a neadministrării probei cu expertiză topo şi eronatei aprecieri a materialului probator administrat în cauză.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că a constatat neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de acest text.
Astfel, cererea de revizuire nu privea anularea unei hotărâri, dintre cele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., potrivnică altei hotărâri definitive, pronunţată de o instanţă egală în grad sau de grad diferit, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, într-un alt proces, ci a hotărârii pronunţate în recurs, ca fiind potrivnică sentinţei pronunţate la judecarea în fond a cauzei, în cadrul aceluiaşi proces.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat de revizuenta menţionată nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată, ca atare, de lege.
De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispoziţiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, este susţinută de dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluţionării căii de atac exercitate de revizuentul menţionat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt exceptate expres de la controlul judiciar, prin exercitarea recursului.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul F.V., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul F.V. împotriva deciziei nr. 6488 din 19 noiembrie 2004, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 8261/2003, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 222/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 224/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
