ICCJ. Decizia nr. 235/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 235/2004
Dosar nr. 149/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 18 iulie 2002, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpatul P.Ş.D. (fiul lui I.N. şi G.A., născut la 20 septembrie 1968 în comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu, controlor trafic, absolvent al liceului, căsătorit, nu are copii, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Giurgiu) a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că, în ziua de 2 iulie 2002, inculpatul P.Ş.D., în calitate de controlor trafic la secţia de Control şi Taxe Vamale Giurgiu din cadrul Agenţiei Naţionale a Drumurilor Bucureşti, aflându-se în exercitarea atribuţiilor acestei funcţii, a pretins şi primit suma de 200 dolari S.U.A. de la M.A., şofer pe autocamion, pentru a-l lăsa să intre în ţară, prin punctul vamal, fără a-i cântări autocamionul.
Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 239 din 28 octombrie 2002, a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
S-a motivat că, faţă de conţinutul imprecis şi inconsecvent al declaraţiilor martorilor, nu se poate reţine că fapta a fost săvârşită de inculpat, care a negat constant că ar fi autorul acesteia.
Apelul declarat de procuror, împotriva sentinţei, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 863 din 23 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, cu motivarea că prima instanţă a apreciat în mod just probele administrate în cauză, precum şi că modul în care s-a efectuat identificarea inculpatului din grup nu are valoare probatorie, întrucât procesul-verbal încheiat cu prilejul efectuării acestui act procedural nu este semnat şi de 2 martori asistenţi, care să ateste realitatea împrejurărilor consemnate în acel proces-verbal.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, procurorul a declarat recurs.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3696 din 11 septembrie 2003, a admis recursul declarat de procuror şi, casând Decizia atacată, precum şi sentinţa, a condamnat pe inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Totodată, făcându-se aplicarea art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200 dolari S.U.A. şi obligarea inculpatului să plătească statului echivalentul acestei sume în lei.
S-a motivat că, din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine că inculpatul a săvârşit fapta imputată, subliniindu-se, totodată, că se impune să se aibă în vedere că, la recunoaşterea din grup efectuată imediat după comiterea faptei, martorii M.A. şi M.M. au identificat fără ezitare pe inculpat, ca fiind funcţionarul care i-a cerut primului să nu urce autocamionul pe cântar şi i-a pretins, apoi, suma de 200 dolari S.U.A.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză.
S-a susţinut că, neţinându-se seama de caracterul incomplet al probatoriului administrat, a fost comisă o eroare gravă de fapt, care a avut ca urmare greşita condamnare a inculpatului.
S-a relevat, în acest sens, că, ignorând dispoziţiile procedurale referitoare la obligaţia de a lămuri cauza sub toate aspectele, precum şi principiile prezumţiei de nevinovăţie şi al aflării adevărului, instanţele s-au pronunţat, cu privire la fapta imputată inculpatului, pe baza unor probe îndoielnice şi contradictorii.
Concretizându-se, s-a învederat că denunţătorul a avut o atitudine oscilantă şi echivocă, iar la termenul din 9 septembrie 2002 şi-a retractat, în faţa instanţei, declaraţiile iniţiale, menţionând că nu mai este sigur că inculpatul este persoana care i-a pretins banii.
S-a subliniat că şi martorul M.M. a declarat în instanţă că are îndoială, dacă inculpatul este persoana ce a purtat discuţiile cu şoferul M.A. şi despre care acesta i-a spus că i-a pretins suma de 200 dolari S.U.A.
În fine, s-a arătat că, faţă de natura cauzei, se impunea să fie audiaţi, ca martori, şeful de tură P.O. şi şefii de secţie M.N., G.E., care au fost implicaţi în operaţiunea de cântărire a autocamionului condus de M.A., precum şi toţi ceilalţi salariaţi ai secţiei de Control şi Taxe Vamale Giurgiu, prezenţi la serviciu în ziua de 2 iulie 2002, care au asistat, fie la cântărirea autocamionului, fie la recunoaşterea din grup.
În concluzie, invocându-se şi împrejurarea că procedura recunoaşterii din grup a fost efectuată în faza actelor premergătoare, fără participarea procurorului, căruia îi revenea competenţa de a îndeplini actele de urmărire penală în cauză, s-a cerut casarea hotărârilor atacate şi restituirea dosarului la procuror, în conformitate cu prevederile art. 333C. proc. pen.
Recursul în anulare nu este fondat.
Contrar celor susţinute prin recursul în anulare, împrejurările ce rezultă din aprecierea completă şi justă a materialului probator din dosar, în ansamblul său, confirmă în mod neîndoielnic situaţia de fapt reţinută de instanţa de recurs, astfel că soluţia de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, este legală şi temeinică.
Este adevărat că procedura prezentării inculpatului, în vederea recunoaşterii din grup, a fost efectuată în cadrul actelor premergătoare, dar această probă, consemnată în procesul-verbal ce s-a întocmit, nu poate fi ignorată, ci trebuie folosită ca mijloc de probă în procesul penal, iar în urma confruntării ei, cu ansamblul împrejurărilor rezultate din întregul material probator administrat, să servească drept suport pentru reţinerea situaţiei de fapt, în măsura în care este de natură a convinge că reprezintă expresia adevărului.
Or, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere, fiind întocmit în cauză, cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de regulile tehnicii criminalistice (dosar urmărire penală), nu poate fi înlăturat doar pe motiv că nu s-a realizat în cadrul efectuării urmăririi penale de către procurorul competent, mai ales că urgenţa impusă de specificul operaţiunii respective nu permitea amânarea administrării probei.
Ţinându-se seama de spontaneitatea şi certitudinea cu care martorii M.A. şi M.M. au recunoscut, fără ezitare, din grupul constituit, pe inculpatul P.Ş.D., ca fiind persoana care i-a cerut şoferului M.A. să tragă autoturismul în afara locului de cântărire a autovehiculului şi să-i dea cei 200 dolari S.U.A., în mod corect, s-a apreciat de instanţa de recurs că procesul-verbal menţionat, al cărui conţinut se coroborează cu restul materialului probator, convinge că este expresia adevărului.
Tot astfel, valoarea probatorie a declaraţiilor făcute imediat şi, apoi, la procuror de martorii M.A. şi M.M. (dosar urmărire penală), care coincid, în esenţa lor, cu cele consemnate în procesul verbal privind prezentarea pentru recunoaştere, nu poate fi tăgăduită, pe motiv că martorii respectivi au manifestat unele ezitări în faţa primei instanţe, după trecerea unui interval de timp.
De altfel, în faţa instanţei, martorii M.A. şi M.M. au precizat că menţin declaraţiile date în timpul urmăririi penale (dosar primă instanţă), iar îndoielile şi ezitările ce le-au manifestat în recunoaşterea persoanei care a pretins şi primit cei 200 dolari S.U.A., poate fi explicată, atât prin efectul avut asupra martorilor respectivi de scurgerea timpului, cât şi de posibila evoluţie subiectivă, determinată de propria lor atitudine psihică sau de influenţa unor factori exteriori, care i-au pus în situaţia să relateze parţial diferit derularea celor întâmplate.
De asemenea, este de observat că aceste probe se coroborează cu relatarea făcută de martorul A.C., că a văzut când M.M. i-a dat şoferului M.A. suma de 200 dolari S.U.A., după ce şoferul, care a coborât din autocamion, i-a spus că inculpatul pretinde 300 dolari S.U.A. (dosar urmărire penală, dosar primă instanţă).
Este semnificativ că, nici unul dintre martorii S.R., S.M.M. şi B.G., care s-au aflat în momentul respectiv la punctul de efectuare a controlului, nu a făcut relatări de natură a crea îndoieli, cu privire la realitatea celor declarate de cei trei martori sus-menţionaţi şi în legătură cu cele consemnate în procesul verbal, privind recunoaşterea din grup (dosar urmărire penală, dosar primă instanţă).
Aşa fiind şi, cum, din planşa fotografică, rezultă că la punctul de control exista o singură rampă pe care se afla cântarul electronic, astfel că şoferul M.A. nu se putea sustrage de la cântărirea autocamionului fără ajutorul unui controlor trafic, este evident că instanţa de recurs a avut suficiente elemente probatorii, pentru a ajunge la concluzia că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită, pentru care l-a condamnat.
Ca urmare, împrejurarea că inculpatul a negat săvârşirea faptei (dosar urmărire penală, dosar primă instanţă), nu poate avea relevanţa ce i se atribuie prin recursul în anulare, cât timp susţinerile sale sunt lipsite de suport probatoriu.
În concluzie, constatându-se că există certitudine că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost condamnat de instanţa de recurs, astfel că nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt şi nici nu se justifică restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale, urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 239 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, deciziei penale nr. 863 din 23 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală şi deciziei nr. 3696 din 11 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul P.Ş.D.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 234/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 236/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
