ICCJ. Decizia nr. 233/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 233/2004
Dosar nr. 106/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, emis la data de 23 martie 2001, inculpatul R.I. (fiul lui N. şi E., născut la 19 august 1958, în comuna Bascov, judeţul Argeş, asociat unic al unei societăţi comerciale, pregătire 8 clase şcoală generală şi 2 ani şcoală profesională, necăsătorit, are doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în satul Valea Ursului, comuna Bascov, judeţul Argeş) a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
S-a reţinut că între inculpatul R.I. şi fraţii S.E., în vârstă de 76 ani, S.Gh., în vârstă de 75 ani, şi S.P., în vârstă de 70 ani, existau neînţelegeri de mai mult timp în legătură cu un teren revendicat de cei trei fraţi de la inculpat.
Pe fondul acestor relaţii, în după amiaza zilei de 4 iulie 2000, în timp ce se afla pe terasa hotelului său din comuna Bascov, inculpatul i-a văzut pe cei trei fraţi păscând fiecare câte o vacă în zăvoiul din apropiere, care se afla pe terenul în litigiu.
După ce a strigat la cei trei fraţi să plece cu vitele din locul respectiv, iar aceştia i-au răspuns că nu pleacă pentru că terenul a aparţinut părinţilor lor, inculpatul a coborât de pe terasa hotelului şi, înarmându-se cu o bucată de leaţ, având cuie la un capăt, s-a îndreptat către ei.
În momentul în care a ajuns în apropiere de S.E., inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu bucata de leaţ peste cap, până când acesta a căzut.
Văzând că fratele lor era lovit, S.P. şi S.Gh. au intervenit în apărarea acestuia, cu care prilej l-au lovit pe inculpat.
Apoi, în timp ce S.Gh. a rămas cu vitele, S.E., sprijinindu-se de fratele său S.P., care l-a însoţit, s-a înapoiat la domiciliu.
Pentru că S.Gh. sângera puternic în zona capului şi i se agrava vizibil starea sănătăţii, fiul acestuia, S.I., l-a transportat, cu autoturismul, la Spitalul Judeţean Argeş, de unde a fost transferat la Spitalul Prof. dr .Bagdasar din Bucureşti, fiind internat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral grav şi hematom intraparenchimatos temporo-parieto-occipital stâng".
Intervenindu-se neurochirurgical de urgenţă, s-a practicat evacuarea hematomului, însă, evoluţia postoperatorie a fost nefavorabilă şi victima S.E. a decedat în ziua de 7 iulie 2000.
Moartea victimei s-a datorat hemoragiei meningocerebrale determinată de traumatismul cranio-cerebral cu fractură cominutivă de boltă craniană, cu mică înfundare, în regiunea parieto-temporală stângă, produse prin loviturile ce i-au fost aplicate de inculpat cu bucata de leaţ.
Tribunalul Argeş, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 236 din 27 septembrie 2001, a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., pentru care a condamnat pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.
Inculpatul a fost obligat, în baza art. 111 şi 113 C. pen., la tratament medical ambulatoriu, până la însănătoşire.
Totodată, s-a dispus obligarea inculpatului să plătească:
- suma de 75.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă S.I.;
- suma de 30.000.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă S.M.;
- suma de 2.332.455 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. dr. Bagdasar din Bucureşti.
S-a motivat că din probele administrate rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat traumatismelor cranio-cerebrale produse prin lovire cu un corp dur, precum şi că este incontestabil că inculpatul a participat la acest incident şi a lovit pe victimă.
S-a relevat, însă, că nu se poate stabili cu certitudine ce obiect a fost folosit de inculpat pentru a lovi pe victimă şi nici zona corpului în care aceasta a fost lovită de el, dar, din probele administrate rezultă, totuşi, că inculpatul ar fi putut să lovească pe victimă, cu un corp dur, în zona capului.
S-a mai motivat că, în ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a constatat că inculpatul nu a acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide, ci a avut în vedere îndepărtarea victimei şi a fraţilor săi de pe terenul în litigiu, precum şi salvarea fiului său, care fusese lovit de fraţii S.
Ca urmare, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi pe victimă, iar rezultatul produs, respectiv moartea victimei, nu a fost dorit şi nici prevăzut de el, care nici nu putea să întrevadă acel rezultat.
S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul a acţionat pe fondul unei puternice emoţii, determinată de atitudinea victimei şi a fraţilor săi, care au refuzat să părăsească terenul în litigiu şi, mai mult de atât, au lovit cu bâtele pe fiul inculpatului şi, apoi, pe inculpat.
S-a considerat că inculpatul a fost stăpânit de o puternică emoţie, determinată de o provocare din partea victimei şi a fraţilor săi, produse prin acte de violenţă, precum şi că această stare de emoţie trebuie apreciată şi în raport cu starea sa mintală, din actele medicale de la dosar reieşind că el prezintă o personalitate dizarmonică, cu discernământ scăzut, ceea ce a accentuat starea sa de emotivitate în condiţiile în care s-a aflat, astfel că s-a impus reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 302/A din 18 decembrie 2001, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi părţile civile S.I. şi Stan Maria, admiţând apelul procurorului. Ca urmare, sentinţa a fost desfiinţată în parte şi, înlăturându-se schimbarea încadrării juridice, precum şi aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului la 14 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a motivat că aprecierea corectă şi completă a materialului probator administrat, în raport cu declaraţiile echivoce şi nesincere ale inculpatului şi cu relatările fiului său, în vârstă de 14 ani atunci când s-a comis fapta, pentru care nu s-a prezentat nici un act medical privind pretinsele lovituri ce i le-ar fi aplicat victima şi fraţii săi, impun concluzia că nu se justifică schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi nici reţinerea stării de provocare.
Pe cale de consecinţă, reţinându-se că inculpatul a lovit de mai multe ori pe victima S.Gh., cu o bucată de leaţ având cuie la unul din capete, obiect apt de a ucide, mai ales că loviturile au fost aplicate asupra capului, zonă vădit vitală, fapta sa a fost încadrată în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, inculpatul a declarat recurs, acesta fiind admis prin Decizia nr. 3051 din 13 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală. Ca urmare, Decizia atacată a fost casată numai cu privire la înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi la pedeapsa privativă de libertate şi, reţinându-se, în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., i s-a redus pedeapsa privativă de libertate de la 14 ani închisoare la 9 ani închisoare.
S-a motivat că, din coroborarea corectă a elementelor probatorii cuprinse în actele dosarului, rezultă, fără echivoc, că inculpatul a lovit pe victimă în condiţiile reţinute de instanţa de apel, dar, faţă de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, în care se evidenţiază că inculpatul, deşi a acţionat cu discernământ, are o fire labilă, trebuia să se constate că, pe fondul acesteia, starea conflictuală în care s-a implicat a fost de natură a-i produce o puternică tulburare, încât corect s-a apreciat de prima instanţă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză.
S-a susţinut, în acest sens, că instanţele, apreciind probele administrate în cauză, nu au ţinut seama că susţinerile făcute de inculpat în apărare au fost confirmate de mama sa, R.E., precum şi de martorul T.I., ceea ce le-a determinat să nu reţină că el a intervenit pentru aplanarea conflictului ivit între fiul său şi fraţii S., care intraseră cu vitele pe terenul ce-i aparţinea.
S-a relevat că, în raport cu conţinutul probelor menţionate, trebuia să se reţină că victima şi fraţii acesteia l-au lovit pe inculpat, care a căzut, iar victima a fost lovită peste cap, cu o coadă de mătură, de fiul inculpatului.
S-a mai subliniat că se impunea să se aibă în vedere că martorii T.I., R.E., R.O.N. şi B.Gh. au arătat constant că inculpatul nu avea nimic în mână atunci când a ieşit din curtea sa, iar în momentul în care a ajuns la locul incidentului a fost agresat de fraţii S., căzând în urma loviturilor ce i s-au aplicat, precum şi că, în aceeaşi ocazie, victima a fost lovită la cap, cu o coadă de mătură, de fiul inculpatului.
S-a mai făcut referire la raportul medico-legal, prin care s-au constatat leziuni pe corpul inculpatului, precum şi la procesul-verbal încheiat de subofiţerii din Postul de poliţie Bascov, în care s-a menţionat că, la prezentarea acestora la locul faptei, S.Gh. a scos din buzunar şi a aruncat briceagul cu care îl tăiase pe inculpat.
În fine, s-a învederat că traumatismul cranio-cerebral cauzat victimei, astfel cum este descris în rezumatul foii de observaţie clinică şi în raportul medico-legal, nu putea fi produs decât prin lovirea cu un corp dur alungit, iar din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi avut asupra sa un asemenea obiect.
În concluzie, s-a cerut casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, în vederea ascultării din nou a inculpatului şi a martorilor, pentru stabilirea, fără dubiu, a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei.
Recursul în anulare nu este fondat.
Este adevărat că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., la care se face referire prin recursul în anulare, „probele nu au valoare mai dinainte stabilită", iar „aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".
Raportând dispoziţiile legale menţionate la considerentele deciziilor pronunţate în apel şi în recurs, se constată, însă, că instanţele de control judiciar, reevaluând probele administrate în cauză, le-au dat o corectă apreciere, astfel că soluţia de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) din acelaşi cod, nu poate fi considerată contrară legii sau netemeinică.
Sub acest aspect, este de observat că, prin raportul medico-legal, aprobat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.M.L. Bucureşti, s-a ajuns la concluzia că moartea victimei S.E. a fost violentă, că „ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă de boltă craniană, cu mică înfundare, în regiunea parieto-temporală stângă", iar traumatismul cranio-cerebral s-a putut produce prin loviri repetate (la nivelul regiunii hemicraniene stângi) cu corp dur alungit, prezentând muchii şi suprafaţa cu proeminenţe ascuţite (posibil corpul delict descris în actele de anchetă)", precum şi că „între leziunile cranio-cerebrale şi deces există legătură directă de cauzalitate".
Or, pe baza acestor concluzii medico-legale, deduse din constatări neîndoielnice, demonstrate ştiinţific, iar nu din relatări subiective, cele două instanţe de control judiciar au apreciat corect că leziunile s-au produs în condiţiile arătate de martorii oculari S.Gh. şi S.P., care au precizat că inculpatul a venit înarmat cu o bucată de leaţ având cuie la un capăt, denumită de ei „ştachete", cu care a aplicat mai multe lovituri victimei în zona capului, precum şi de S.M.A. şi S.I., nepotul şi, respectiv, fiul victimei, care au declarat că, în timp ce o transportau cu autoturismul spre spital, victima le-a relatat că inculpatul a lovit-o peste cap, de mai multe ori, cu un „ştachete" având cuie la unul din capete.
Este adevărat că inculpatul a susţinut, în apărarea sa, că şi-a trimis mai întâi fiul, pentru a le cere fraţilor S. să plece cu vitele de pe terenul său, cu care prilej acesta a lovit pe victimă cu o coadă de mătură, iar el a fost nevoit să se îndrepte spre locul incidentului numai pentru a-şi apăra fiul, fără să se înarmeze cu vreun obiect cu care să lovească. Mai mult, negând faptul de a fi lovit pe victimă, inculpatul a susţinut în faţa instanţei că, fiind lovit cu bâtele de S.E. şi S.P., a fost nevoit să se năpustească asupra lui S.E., în care timp l-ar fi putut lovi cu ghiulul de la un deget, dar că este mai posibil ca în momentul respectiv, când el se afla peste victimă, însuşi fratele acesteia S.P. să o fi lovit, cu bâta, peste cap.
Este semnificativ că fiul inculpatului, R.O.N. a declarat iniţial că, în timpul incidentului, a lovit pe victima S.E. la cap, cu o bâtă, iar prin declaraţia făcută la procuror a susţinut că doar a ridicat o coadă de mătură, pentru a se apăra, atunci când S.Gh. a încercat să-l lovească cu o bâtă, precizând, totodată, că, în acea zi, el nu a lovit pe victimă şi nici pe vreunul dintre fraţii acesteia, pentru ca în faţa instanţei să susţină că a folosit bucata de lemn aflată asupra sa doar în scopul de a lovi cu ea într-un copac, pentru a speria vitele.
Rezultă, deci, că versiunea susţinută de inculpat, în sensul că fiul său ar fi lovit pe victimă, cu o coadă de mătură, nu este confirmată de acesta. De altfel, nici nu a fost prezentat vreun act medical din care să rezulte că fiul inculpatului a suferit vreo leziune, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se reţine că acesta s-a implicat în conflict şi ar fi avut motive să riposteze, prin folosirea cozii de mătură, aşa cum a susţinut tatăl său.
Pe de altă parte, declaraţiile martorului T.I., angajat la firma inculpatului, nu pot avea relevanţa ce li se atribuie prin recursul în anulare, cât timp relatarea sa, că ar fi văzut pe unul dintre fraţii S. lovind pe fiul inculpatului cu un ciomag, este infirmată de acesta din urmă, care a menţionat la procuror şi în faţa instanţei că nu a fost lovit.
Tot astfel, declaraţiile făcute de R.E., mama inculpatului, care a fost implicată în conflict nu pot avea relevanţă probatorie, cât timp susţinerile sale nu sunt confirmate de probe sau împrejurări cu caracter neîndoielnic.
Or, spre deosebire de martorii T.I., R.E., R.O.N. şi B.Gh., la care se face referire prin recursul în anulare, ale căror declaraţii nu se coroborează cu nici o probă neîndoielnică, iar relatările lor, echivoce şi chiar contradictorii, se pot explica fie prin legătura de rudenie şi situaţia de dependenţă faţă de inculpat, declaraţiile martorilor S.Gh., S.P., S.M.A. şi S.I., la rândul lor, rude apropiate cu victima, sunt confirmate, aşa cum s-a arătat, cu împrejurări stabilite neîndoielnic prin raportul medico-legal aprobat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.M.L. Bucureşti.
Astfel, declaraţiile primilor doi martori că au văzut personal când inculpatul a lovit, precum şi ale celorlalţi doi martori că li s-a relatat de victimă că aceasta a fost lovită de inculpat peste cap, de mai multe ori, cu un leaţ cu cuie la unul din capete, este confirmată de constatarea ştiinţifică din raportul medico-legal, că traumatismul cranio-cerebral s-a putut produce prin loviri repetate cu corp dur alungit, prezentând muchii şi suprafaţa cu proeminenţe ascuţite.
În această privinţă, ipoteza lovirii victimei de către minorul R.O.N., nesusţinută de acesta decât în declaraţiile iniţiale, nu poate fi luată în considerare, deoarece nici pretinsa coadă de mătură, cu care s-a înarmat pentru a speria vitele prin lovirea unui arbore şi nici pretinsa bâtă găsită de el jos nu puteau lăsa urme de natura celor consemnate în raportul medico-legal.
De altfel, ar fi fost şi vădit improbabil ca un copil în vârstă de 14 ani, cât avea minorul la data respectivă, să aibă forţa şi îndrăzneala de a lovi cu putere şi repetat pe un bărbat, chiar înaintat în vârstă, care era însoţit de alţi doi bărbaţi.
Totodată, aceleaşi urme lăsate de loviturile aplicate, constatate ştiinţific, nu puteau fi produse, datorită specificului lor, nici de vreuna din bâtele celor doi fraţi ai victimei. De altfel, inculpatul nici nu a prezentat vreun indiciu în sprijinul supoziţiei făcute de el în acest sens, iar o atare eventualitate se şi impune a fi exclusă cât timp incidentul s-a produs într-o după amiază de vară, cu luminozitate deplină, într-un spaţiu practic nelimitat şi în prezenţa unui număr redus de persoane, încât nici unul dintre participanţi nu se putea afla în situaţia de a nu-şi da seama asupra cărei persoane îşi îndreaptă loviturile.
Aşa fiind, situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel şi precizată prin Decizia instanţei de recurs, se impune a fi considerată că este expresia adevărului, iar ca urmare stabilirea vinovăţiei inculpatului şi încadrarea juridică dată faptei corespund pe deplin exigenţelor de temeinicie şi legalitate.
În consecinţă, constatându-se că în cauză nu s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul criticilor formulate şi că nu sunt incidente nici alte cazuri de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 236 din 27 septembrie 2001 a Tribunalului Argeş, deciziei penale nr. 302 A din 18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti şi deciziei nr. 3051 din 13 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul R.I.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 232/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 234/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
