CSJ. Decizia nr. 237/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 237
Dosar nr. 350/2003
Şedinţa publică din 15 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 148 din 5 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 5529/P/2003, Tribunalul Caraş Severin, secţia penală, a respins cererea Parchetului Naţional Anticorupţie de prelungire cu 30 de zile a duratei arestării preventive privind pe inculpatul I.I., arestat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, a declarat recurs împotriva acestei încheieri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
La termenul din 8 septembrie 2003, fixat la Curtea de Apel Timişoara, inculpatul I.I., invocând temeiurile înscrise în art. 47 alin. (1) şi (2) şi art. 48 lit. d) C. proc. pen., a formulat cerere de recuzare a completului de judecată.
Prin încheierea nr. 39/PI din 8 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 7041/P/2003 al Curţii de Apel Timişoara, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de inculpatul I.I.
În aceeaşi zi, la reluarea şedinţei de judecată, inculpatul a formulat o nouă cerere de recuzare, întemeiată pe aceleaşi dispoziţii ale art. 47 alin. (1) şi (2) şi art. 48 lit. d) C. proc. pen., privind pe toţi judecătorii Curţii de Apel Timişoara.
Sesizată, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 82 din 8 septembrie 2003, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, formulată de inculpatul I.I. în dosarul nr. 6964/2003 al Curţii de Apel Timişoara.
S-a învederat că din actele dosarului rezultă că inculpatul a formulat cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, fără să precizeze cazurile de incompatibilitate pentru fiecare judecător în parte, de la toate secţiile, deşi prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen. se prevede că recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazurilor de incompatibilitate în care se află fiecare judecător al instanţei respective.
Făcându-se referire la împrejurarea că noua cerere de recuzare a fost formulată de inculpat numai după ce i s-a respins prima cerere de recuzare a completului de judecată, s-a motivat că această succesiune de cereri denotă intenţia inculpatului de a întârzia soluţionarea cauzei.
În final, s-a subliniat că, dacă întregul corp de judecători ai curţii de apel s-ar fi aflat în cazuri de incompatibilitate prevăzute de lege, nimic nu l-ar fi împiedicat pe inculpatul petiţionar să invoce cu prioritate acele cazuri, în raport cu motivele prin care a vizat doar pe cei trei judecători recuzaţi iniţial, astfel că învestirea instanţei supreme cu noua cerere constituie un abuz de drept din partea sa şi impune respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul I.I. a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece nu s-a pronunţat asupra prelungirii arestării preventive, deşi era obligată potrivit art. 52 alin. (51) C. proc. pen., şi nici nu a ţinut seama că mai mulţi judecători ai Curţii de Apel Timişoara sunt incompatibili.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, prin art. 52 alin. (51) C. proc. pen. se prevede că „în cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv, când se recuză întreaga instanţă, instanţa ierarhic superioară competentă să soluţioneze cererea de recuzare, înainte de a se pronunţa asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condiţiile prevăzute de lege”.
Or, câtă vreme inadmisibilitatea cererii de recuzare era vădită, aceasta fiind formulată fără ca inculpatul petiţionar să se conformeze dispoziţiei imperative a art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căreia „abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”, în mod corect s-a dispus să fie respinsă, ca inadmisibilă, fără a se mai examina problema prelungirii arestării preventive, a cărei soluţionare rămâne în competenţa instanţei fireşti să judece cererea de recuzare a cărei admisibilitate nu a putut fi contestată.
De altfel, este de observat că, aşa cum rezultă din minuta deciziei pronunţate în cauză la data de 8 septembrie 2003, în urma respingerii cererii iniţiale de recuzare, formulată împotriva celor trei judecători din complet, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de procuror, a casat încheierea nr. 148 din 5 septembrie 2003 a Tribunalului Caraş Severin şi, rejudecând, a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului I.I. pe timp de 30 de zile, respectiv pe perioada 9 septembrie 2003 – 8 octombrie 2003, inclusiv.
Pe de altă parte, susţinerea formulată în sensul că, prin încheierea atacată, nu s-a ţinut seama de împrejurarea că mai mulţi judecători ai Curţii de Apel Timişoara ar fi incompatibili, nu poate avea relevanţa ce i se atribuie câtă vreme, pe lângă că o atare susţinere demonstrează ea însăşi inconsistenţa unei cereri de recuzare ce vizează pe toţi judecătorii instanţei, iar nu doar pe unii, caz în care nu s-ar justifica sesizarea instanţei supreme, dar nici nu poate suplini cerinţa, expres prevăzută în art. 52 alin (5) C. proc. pen., ca recuzarea care priveşte întreaga instanţă „să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”.
În consecinţă, constatându-se netemeinicia motivelor de casare invocate de inculpat şi cum alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
Totodată, mai urmează ca inculpatul să fie obligat să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I., împotriva încheierii nr. 82 din 8 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 236/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 238/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
