CSJ. Decizia nr. 238/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 238
Dosar nr. 48/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 385 din 20 decembrie 2001, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpaţii:
- S.M. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 366 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, dispunându-se ca inculpatul sus-menţionat să execute şi această pedeapsă, alături de pedeapsa ce i s-a stabilit în cauză, în total 7 ani şi 6 luni închisoare.
- U.A.C. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
S-a luat act de declaraţia părţii vătămate S.I. că nu are pretenţii civile.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi solidar, iar U.A.C. solidar şi cu părţile responsabile civilmente U.C. şi C.U., să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri:
- părţii civile Serviciul de Ambulanţă Bacău suma de 900.000 lei;
- părţii civile Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi suma de 1.725.641 lei, reprezentând cheltuieli necesitate de asistenţa medicală acordată victimei M.V.;
- părţii civile Spitalul judeţean Bacău suma de 2.556.700 lei, reprezentând cheltuieli necesitate de asistenţa medicală acordată aceleiaşi victime. S-a reţinut că, în noaptea de 12 aprilie 2001, inculpaţii S.M. şi U.A.C. (minor la acea dată) au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea victimei M.V., în vârstă de 86 ani, cu scopul de a-şi însuşi bunuri. Apoi, cei doi inculpaţi au intrat în locuinţă, printr-o uşă neîncuiată, după care au sustras împreună, dintr-o încăpere, un radiocasetofon şi un aparat de radio, iar inculpatul S.M. şi-a mai însuşit şi suma de 7.000 lei.
După ce au transportat radiocasetofonul şi aparatul de radio la o casă părăsită, unde dormeau uneori, cei doi inculpaţi au revenit şi au pătruns din nou în locuinţa victimei, prin aceeaşi uşă rămasă neîncuiată. De această dată, intrând într-o altă încăpere, inculpaţii au început să caute bani, în care timp victima M.V., care dormea în acea încăpere, s-a trezit.
Observând că victima s-a trezit, inculpaţii i-au cerut să le dea bani, iar la răspunsul acesteia că nu are de unde să le dea, inculpatul S.M. a lovit-o cu pumnii peste faţă. În urma acestor lovituri, victima a rămas inconştientă, iar inculpaţii au mai sustras, din acea încăpere, un televizor color, o damigeană cu vişinată, o pătură şi un coş cu ouă, ducând şi aceste bunuri la casa părăsită unde locuiau sporadic.
A doua zi, fiind găsită în stare de inconştienţă şi cu leziuni sângerânde, victima a fost transportată la spital, unde s-a constatat că prezenta higroma bilaterală şi microinfarcte cerebrale, pentru a căror vindecare s-a apreciat că erau necesare 16-17 zile de îngrijiri medicale.
După găsirea victimei în stare de inconştienţă au fost anunţate organele de poliţie, care au efectuat o percheziţie în casa unde inculpaţii locuiau uneori şi, găsind bunurile sustrase de aceştia, le-au restituit fiicei inculpatului.
Inculpaţii au declarat apel împotriva sentinţei, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 74 din 7 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs numai inculpatul S.M., care a retras calea de atac, luându-se act de această retragere, prin Decizia nr. 3146 din 19 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, întemeindu-se pe prevederile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză.
S-a susţinut că prima instanţă, deşi a reţinut corect situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate, nu a luat în considerare împrejurarea că victima a decedat la scurt timp după agresiunea suferită. În acest sens, s-a relevat că din actele medicale aflate în dosar rezultă că victima, care a decedat la data de 29 iunie 2001, s-a aflat în stare de inconştienţă în întreaga perioadă ce a urmat agresiunii, iar leziunile grave ce i s-au cauzat, prin loviturile de pumn aplicate, erau apte să-i producă moartea, astfel că există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpaţilor şi rezultatul letal produs.
S-a mai învederat că, din moment ce atitudinea indiferentă a inculpaţilor faţă de rezultatul mai grav al faptei, pe care au avut posibilitate să şi-l reprezinte, echivalează cu acceptarea eventualităţii producerii lui, se impune să se reţină că inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, astfel că faptele lor constituie infracţiunile de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen., în concurs cu infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen.
În concluzie, s-a cerut restituirea cauzei la procuror, pentru a reface urmărirea penală în raport cu această schimbare de încadrare juridică a faptelor comise de inculpaţi.
Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
În adevăr, din raportul de constatare medico-legală de la 30 aprilie 2001 şi din foaia de observaţie clinică întocmită în cadrul Spitalului judeţean Bacău, rezultă că victima M.V. a fost internată în perioada 13-16 aprilie 2001 în Spitalul judeţean Bacău, cu traumatism cranian acut deschis, prezentând hemipareză dreaptă, afazie şi somnolenţă, că a fost transferată la Clinica de neurochirurgie din Iaşi şi, apoi, reinternată la acelaşi spital judeţean, cu diagnosticul higroma bilaterală şi hemipareză dreapta, iar la examenele ce i s-au făcut, s-a reliefat existenţa de mici cantităţi de sânge în spaţiile subarahnoidiene de la nivelul convexităţii, precum şi microinfarcte diseminate pe ambele emisfere cerebrale.
Acelaşi diagnostic este specificat în biletele de ieşire din Spitalul nr. 3 Iaşi şi din Spitalul judeţean Bacău, prin care se menţionează că afazia şi hemipareza au apărut în urma traumatismului cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, iar fotografia victimei din momentul intrării în spital relevă vătămările grave ce i s-au cauzat prin agresiunea la care a fost supusă.
Aşadar, este evidentă legătura de cauzalitate dintre agresiunea la care victima a fost supusă de inculpaţi şi producerea decesului acesteia, care a survenit la data de 29 iunie 2001, astfel că se impunea ca fapta săvârşită de ei să fie examinată prin prisma dispoziţiilor art. 211 alin. (3) C. pen.
Sub acest aspect, prin art. 211 alin. (3) C. pen. se prevede că „tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
Din moment ce sustragerea bunurilor a fost însoţită de întrebuinţare de violenţe, care i-au produs victimei vătămări al căror rezultat neîndoielnic a fost decesul, după o suferinţă îndelungată, în timpul căreia aceasta nu şi-a mai redobândit cunoştinţa, este evident că acţiunea conjugată a celor doi inculpaţi, în scopul însuşirii acelor bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.
Faptele inculpaţilor, având ca rezultat moartea victimei, nu pot constitui atât infracţiunea de tâlhărie, cât şi infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. cât timp nu s-a dovedit că ei ar fi avut reprezentarea că loviturile aplicate vor duce la decesul persoanei vizate.
În această privinţă, atitudinii indiferente faţă de rezultatul mai grav al faptei, care nu se pretinde că ar fi fost urmărit, îi corespunde, sub aspectul laturii subiective, cerinţa din alin. (3) al art. 211 C. pen. ca urmarea tâlhăriei să fie „moartea victimei”, ceea ce se regăseşte pe deplin în actele comise de inculpaţi şi consecinţele acestora.
Aşa fiind, se impune ca fapta inculpaţilor să fie încadrată în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 37 lit. a) C. pen. în ceea ce priveşte pe S.M., iar în ceea ce priveşte pe U.A.C., care era minor la data săvârşirii faptei, cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi a art. 109 C. pen.
În consecinţă, constatându-se că hotărârile pronunţate în cauză sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. („când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică”), urmează ca, în temeiul art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, să se admită recursul în anulare, să fie casate hotărârile cu privire la încadrarea juridică şi la pedepse şi să se procedeze la reindividualizarea acestora faţă de schimbarea încadrării juridice în sensul menţionat.
La stabilirea şi aplicarea pedepselor în raport cu noua încadrare juridică, vădit mai gravă, se vor avea în vedere, în conformitate cu criteriile prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen., modul în care inculpaţii au acţionat, scopul urmărit şi consecinţele produse, care evidenţiază un accentuat grad de pericol social al faptei săvârşite, precum şi împrejurarea că S.M. se află în stare de recidivă postcondamnatorie şi a acţionat împreună cu un minor, iar U.A.C. era minor la acea dată, astfel că urmează a se face distincţiile de individualizare impuse de situaţia concretă a fiecăruia dintre cei doi inculpaţi.
Totodată, mai urmează a se deduce, din pedepsele ce se vor aplica, perioadele de timp executate de inculpaţi, şi a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea asigurată din oficiu, să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 385 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Bacău, deciziei penale nr. 74 din 7 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău şi deciziei nr. 3146 din 19 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpaţii S.M. şi U.A.C.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor şi pedepsele aplicate.
Schimbă încadrarea juridică:
1. Referitor la inculpatul S.M., din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (3), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 37 lit. a) C. pen., pentru care îl condamnă la pedeapsa de 16 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 366 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău, urmând ca inculpatul S.M. să execute în baza art. 83 alin. (1) C. pen. şi această pedeapsă, în total 18 ani închisoare, precum şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
2. Referitor la inculpatul U.A.C., din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3), cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi a art. 109 C. pen., pentru care îl condamnă la pedeapsa de 10 ani închisoare.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioadele de timp executate, pentru inculpatul S.M. cu începere de la 25 septembrie 2000 până la 2 noiembrie 2000 şi de la 13 aprilie 2001 până la 22 septembrie 2003, iar pentru inculpatul U.A.C. cu începere de la 13 aprilie 2001 până la 22 septembrie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 237/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 239/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
