CSJ. Decizia nr. 24/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 24
Dosar nr. 168/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 253/P din 29 aprilie 1996 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, inculpata M.A.V. a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut că în perioada iunie 1995 - 3 aprilie 1996, inculpata a pretins de la martorul S.I.A. suma totală de 288.800 dolari SUA, 45.000 mărci germane şi 1.300.000.000 lei, lăsându-l să înţeleagă că are influenţă reală la autorităţi, pentru a le determina să-l ajute pe acesta, cu referire la situaţia lui juridică şi controalele efectuate la S.C. H. S.R.L. Cluj şi S.C. S. S.A. Cluj şi din care a primit efectiv 168.000 dolari SUA, 45.000 mărci germane, 297 milioane lei şi un telefon mobil în valoare de 3 milioane lei.
Tribunalul Braşov, judecând după strămutarea cauzei de la Tribunalul Cluj, prin sentinţa penală nr. 109/S din 30 martie 2000, a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu motivarea că sumele de bani primite de inculpată au reprezentat remuneraţii pentru servicii prestate de aceasta în favoarea martorului S.I.A.
Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a declarat apel susţinând că hotărârea atacată este nelegală, prima instanţă dispunând în mod greşit achitarea inculpatei pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în complet de divergenţă, prin Decizia penală nr. 24/Ap din 26 ianuarie 2001, cu majoritate de voturi, a respins apelul declarat de procuror, cu motivarea că în mod corect prima instanţă, în baza probelor administrate, a concluzionat că sumele primite de inculpată de la martorul S. reprezintă remuneraţia acesteia pentru serviciile prestate şi pentru a ascunde banii proveniţi din vânzarea acţiunilor Clujana.
Invocând aceleaşi motive, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs şi a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatei.
Prin Decizia nr. 2800 din 31 mai 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de procuror, a casat hotărârile atacate şi a condamnat pe inculpata M.A.V. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Totodată, prin aceeaşi decizie, în baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., instanţa de recurs a confiscat de la inculpată sumele de 168.000 dolari SUA, 45.000 mărci germane sau contravaloarea acestora în lei la data executării, 297.000.000 lei şi un telefon mobil sau contravaloarea acestuia în sumă de 3 milioane lei, prin obligarea inculpatei la plata acestor sume către stat. A fost menţinut sechestrul asigurător.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că apărările inculpatei sunt infirmate în totalitate de activităţile sale ilicite, care nu au nimic comun cu dreptul afacerilor, aşa încât nejustificat instanţa de fond şi instanţa de apel au dispus achitarea acesteia.
Împotriva acestei din urmă decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată inculpatei de către instanţa de recurs a fost greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a arătat că instanţa de recurs a absolutizat importanţa gravităţii faptei săvârşite şi nu a dat relevanţă juridică celorlalte elemente de individualizare a pedepsei.
Astfel, inculpata are 30 ani, este în curs de instruire în învăţământul superior, fiind studentă în anul IV al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti, este mamă a unui copil minor, divorţată şi unicul întreţinător al familiei sale, iar starea sănătăţii sale este absolut precară. Aceste împrejurări, coroborate cu lipsa antecedentelor penale, arată că instanţa de recurs putea identifica împrejurări concrete care i-ar fi permis să îşi formeze convingerea că inculpata va avea, în viitor, o conduită bună, chiar fără a executa pedeapsa şi că, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea ei prin privare de libertate. Mai mult, s-a susţinut că de la momentul săvârşirii ultimului act material al infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei, a trecut un interval considerabil de timp, care face inexistentă ideea de executare imediată a pedepsei.
În concluzie, procurorul general a arătat că, deşi pedeapsa aplicată este justă sub aspectul cuantumului, totuşi nu s-a dat eficienţă mijlocului de individualizare consacrat în art. 81 C. pen., care se impunea faţă de persoana inculpatei şi scopul educativ al pedepsei care poate fi atins şi prin lăsarea în libertate a condamnatei şi, pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este de reţinut că din declaraţiile inculpatei, concordante cu cele date de martorul S.I.A. şi martora F.C., precum şi din însemnările cu caracter privat din agenda aceleiaşi inculpate, ridicată cu ocazia percheziţiei, rezultă săvârşirea a şapte acte materiale, care, cu excepţia faptei prevăzută la pct. 2B din rechizitoriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
Totodată, inculpata nu a probat existenţa unor presiuni nepermise de lege asupra acesteia sau, cu referire la starea de sănătate, că ar fi fost tratată necorespunzător.
Neexistând nici un temei legal pentru stabilirea unei ordini de preferinţă între declaraţii succesive, date în cursul urmăririi penale ori a cercetării judecătoreşti, atunci când acestea sunt contradictorii şi cum numai declaraţiile date de inculpată în prima fază a procesului penal se coroborează cu întregul material probator administrat în cauză, se constată că instanţa de recurs a stabilit corect starea de fapt, reţinând numai aceste declaraţii concordante, ca fiind expresia adevărului, aşa încât motivul privind inexistenţa faptelor, invocat de intimata-inculpată prin apărătorul ales apare ca fiind neîntemeiat.
Pe de altă parte, din examinarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. rezultă că suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având caracterul unei măsuri de individualizare a pedepsei, are caracter facultativ şi poate fi dispusă de către instanţa de judecată în cazul îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de acest text. Dintre aceste condiţii, dovada că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei, apare ca factor determinant pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi este lăsat la aprecierea instanţei de judecată.
Or, în raport de sumele pretinse şi sumele primite de către inculpată, caracterul continuat şi durata mare în timp de săvârşire a actelor materiale intrând în conţinutul acestei infracţiuni, întreruptă nu prin voinţa inculpatei, ci urmare a flagrantului organizat, în mod corect instanţa de recurs a apreciat că atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. se poate realiza prin executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate acesteia. Ca atare, în cauză nu este incident cazul de casare invocat prin recursul în anulare. Totodată, nici alte cazuri de casare, susceptibile de a fi invocate din oficiu şi puse în discuţie nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2800 din 31 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 239/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 113/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
