CSJ. Decizia nr. 113/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 113/2003
Dosar nr. 139/2003
Şedinţa publică din 5 august 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 259 din 31 iulie 2002, Tribunalul Braşov a condamnat, între alţii, pe inculpatul B.C.G. la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), f) C. pen., precum şi la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., dispunând să execute, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 8 decembrie 2000 până la 31 iulie 2002, iar în conformitate cu art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 296 din 9 decembrie 2002, a admis apelul declarat de procuror şi apelul inculpatului, desfiinţând sentinţa cu privire la omisiunea aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la pedepse. Ca urmare, s-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) pentru ambele infracţiuni, a fost majorată pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de tâlhărie de la 8 ani închisoare la 11 ani închisoare şi, recontopindu-se pedepsele, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii, inculpatul B.C.G. a declarat recurs, cauza având fixat termen la Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, pentru judecarea acestui recurs, la 18 septembrie 2003.
După modificările şi completările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, cauza a fost pusă pe rol pentru examinarea legalităţii arestării inculpatului.
Prin încheierea din 17 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului B.C.G. este legală, dispunând prelungirea acestei măsuri până la 15 august 2003 inclusiv.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Cum în cuprinsul art. 160d C. proc. pen. nu este prevăzută nici o cale de atac împotriva încheierii date în temeiul alin. (1) din acest articol, iar prin alin. (1) al art. 141 C. proc. pen. este reglementată posibilitatea de a fi atacată cu recurs numai încheierea dată în primă instanţă şi în apel cu privire la luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, este evident că încheierea pronunţată în recurs, în aceeaşi materie, nu poate fi atacată cu recurs.
O astfel de încheiere, pronunţată de instanţa de recurs în materia arestării preventive, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti, cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece s-ar încălca normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
Inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu cuprinsă în normele de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursului, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului de a plăti statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.C.G. împotriva încheierii din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 52/2003.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 august 2003.
← CSJ. Decizia nr. 24/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 240/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|