CSJ. Decizia nr. 239/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 239
Dosar nr. 57/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 27 septembrie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:
- C.A.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen.;
- C.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen. şi de participaţie improprie la fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.;
- S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen.;
- M.D.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură prevăzută de art. 290 C. pen. şi de complicitate la delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen.
S-au reţinut următoarele fapte:
În cursul lunii august 1998, la solicitarea S.C. P. S.R.L. Bistriţa, o echipă de muncitori din cadrul şantierului Bistriţa, aparţinând S.C. A.R.L. S.A. Cluj, a executat lucrări de amenajare a unei parcări în faţa restaurantului C. din municipiul Bistriţa, folosind cantitatea de 276 tone mixtură asfaltică, în valoare de 152.176.169 lei.
La data de 3 septembrie 2003, inculpatul M.D.L., şef al şantierului Bistriţa, l-a înştiinţat despre cantitatea de materiale folosite pe coinculpatul C.Ş., director al S.C. A.R.L. S.A. Cluj, societate cu capital integral de stat, iar acesta a luat legătura cu inculpatul C.A.L., director al Direcţiei regionale de drumuri şi poduri Cluj, comunicându-i că, pentru lucrarea respectivă, fuseseră folosite 275 tone de mixtură asfaltică. Cu acest prilej, inculpatul C.A.L. i-a spus inculpatului C.Ş. că va da dispoziţie coinculpatului S.A., şef al Secţiei drumuri naţionale Bistriţa, să semneze o situaţie prin care să se ateste că lucrarea a fost executată în beneficiul Direcţiei regionale de drumuri şi poduri Cluj.
Ca urmare, din dispoziţia directorului C.Ş., inculpatul M.D.L. a întocmit o situaţie de lucrări efectuate în luna august 1998, în care a menţionat că s-au consumat 278 tone mixtură asfaltică, semnând-o împreună cu şeful formaţiunii S.M. Apoi, M.D.L. a prezentat situaţia de lucrări coinculpatului S.A. care, conformându-se dispoziţiei primite, între timp, de la C.A.L., a semnat-o şi el.
Apoi, sub semnătura inculpatului M.D.L., situaţia de lucrări a fost cuprinsă în centralizatorul Şantierului Bistriţa pe luna august 1998, reieşind că lucrarea a fost executată pentru Secţia drumuri naţionale Bistriţa, la o valoare de 152.176.169 lei. După aceasta, S.C. A.R.L. S.A. Cluj a emis factură pentru valoarea lucrării, încasând de la Direcţia regională de drumuri şi poduri Cluj suma de 152.176.169 lei.
Pentru a da aparenţă legală lucrărilor efectuate în faţa restaurantului menţionat, S.C. P. S.R.L. Bistriţa a întocmit o situaţie de lucrări pentru luna august 1998, în care s-a menţionat că s-au folosit, la acele lucrări, 36 tone de mixtură asfaltică, în valoare de 19.849.060 lei. Această situaţie nu a fost, însă, cuprinsă în centralizatorul privind lucrările executate de Şantierul Bistriţa în luna august 1998 şi nici în centralizatoarele pe lunile septembrie-decembrie 1998, deoarece s-a urmărit încasarea contravalorii lucrării de la Direcţia regională drumuri şi poduri Cluj.
Ulterior, prin rechizitoriul emis de acelaşi parchet, la data de 3 februarie 2000, au mai fost trimişi în judecată:
- inculpatul C.A.L. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., iar
- inculpatul S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen. şi de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.
Prin acest nou rechizitoriu s-a reţinut că în vara anului 1998, în calitate de director al Direcţiei regionale drumuri şi poduri Cluj, inculpatul C.A.L. a dispus, în mod ilegal, să fie efectuate lucrări de modernizare pe D.N. 17 la Km 57+500 – dreapta, drum ce era în administrarea Consiliului local al municipiului Bistriţa, de care a beneficiat S.C. G.S. S.R.L., cauzând astfel Fondului special al drumurilor publice un prejudiciu în valoare de 732.215.356 lei, la care se adaugă penalităţi în sumă de 366.107.678 lei.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul S.A., în calitate de şef al Secţiei drumuri şi poduri Bistriţa, a transmis date false, pe baza cărora a fost întocmit memoriul tehnic pentru investiţia pe D.N. 17 la Km 57+500 – dreapta. De asemenea, s-a reţinut că acest inculpat a ajutat pe coinculpatul C.A.L. să realizeze investiţia respectivă, deşi ştia că este ilegală, prin aceea că a acceptat în planul de lucrări, pentru secţia ce o conducea, modernizarea porţiunii de drum menţionate, ceea ce a avut ca urmare prejudicierea fondului din care s-a asigurat plata investiţiei cu suma de 732.275.356 lei.
Tribunalul Cluj, sesizat cu judecarea celor două cauze, făcând obiectul dosarelor nr. 7903/1999 şi nr. 1415/2000, a dispus conexarea acestora.
Ulterior, prin încheierea nr. 3757 din 3 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a strămutat judecarea cauzei la Tribunalul Bihor.
Învestit cu judecarea întregii cauze, Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 100 din 2 aprilie 2001, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor:
- C.A.L. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. (imputată prin rechizitoriul din 3 februarie 2000), a infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi a infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 2151 alin. (2) C. pen. datorită modificării aduse prin OUG nr. 207/2000 (imputate prin rechizitoriul din 27 septembrie 1999);
- S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen., de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 31 C. pen. (imputate prin rechizitoriul din 3 februarie 2000), de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 2151 alin. (2) C. pen. şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (imputate prin rechizitoriul din 27 septembrie 1999);
- C.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2), ca urmare a intervenirii modificării aduse prin OUG nr. 207/2000, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.;
- M.D.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen.
S-a motivat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, sub aspectul laturii obiective, al intenţiei directe şi al raportului de cauzalitate, deoarece inculpatul C.A.L., în calitate de director al unităţii, nu a avut atribuţii de gestionare, ci de administrare a sumelor de bani şi a bunurilor acesteia, astfel că nu putea să producă paguba imputată fără să existe responsabilitatea directă a altor subiecţi, care să fi concurat efectiv şi nemijlocit la administrarea patrimoniului, iar regia autonomă din care făcea parte unitatea respectivă a susţinut constant că nu a fost prejudiciată, probele administrate nu au confirmat că prin activitatea inculpaţilor s-au produs pagube şi nici nu a reieşit existenţa raportului de cauzalitate între faptele lor şi urmarea ce s-a pretins că s-a produs. S-a mai relevat că lipsa de probe care să confirme intenţia de însuşire este evidentă.
Împotriva sentinţei procurorul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 156/A din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea, cu motivarea că, în ambele cazuri, lucrările au fost efectiv executate, nu s-a produs nici un prejudiciu şi nici nu s-a acţionat cu rea credinţă, încât corect s-a apreciat de prima instanţă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare şi, respectiv, ale complicităţii la această infracţiune, iar pe cale de consecinţă nici ale celorlalte infracţiuni.
Recursul declarat de procuror împotriva acestei decizii a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 2799 din 31 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
S-a motivat că din probele administrate rezultă că toate lucrările de la drumul lateral dreapta ce intersectează D.N. 17 la Km 57+500 au fost efectiv executate, la solicitarea Primăriei municipiului Bistriţa, astfel că situaţiile întocmite în această privinţă nu pot fi considerate fictive, iar plăţile efectuate sunt justificate. S-a relevat, de asemenea, că din actele dosarului reiese că parcarea din zona terasei C. a restaurantului P. se află pe domeniul public, aferent drumului naţional, încât nici lucrările de la această parcare nu pot fi considerate lipsite de justificare.
Conchizându-se, s-a subliniat că prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut corect că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare sau ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen., în care s-a cerut schimbarea încadrării juridice de către reprezentantul Ministerului Public la judecarea cauzei în recurs, precum şi nici ale vreunei alte infracţiuni.
S-a mai învederat, prin considerentele deciziei instanţei de recurs, că achitarea inculpatului C.Ş. pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 este corectă, deoarece factura la care se face referire prin rechizitoriu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale unităţii şi nu a denaturat în nici un fel bilanţul contabil.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi 8 C. proc. pen.
S-a susţinut că faptele inculpatului C.A.L. constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., iar faptele celorlalţi inculpaţi trebuiau încadrate în complicitate la această infracţiune.
S-a mai susţinut că, dispunând achitarea inculpaţilor C.A.L. şi C.Ş. pentru instigare la infracţiunea de fals sub semnătură privată, iar a inculpaţilor S.A. şi M.D.L. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţele au comis o eroare gravă de fapt.
În sprijinul acestor susţineri, s-a relevat că instanţele nu au ţinut seama că cheltuielile efectuate pentru lucrările de la drumul lateral ce intersectează D.N. 17 la Km 57+500 au fost decontate din dispoziţia inculpatului C.A.L., din Fondul special al drumurilor publice, fără să fi fost cuprinse în Programul aprobat pe anul 1998, precum şi că drumul respectiv nu face parte din categoria drumurilor naţionale, astfel că cheltuielile de modernizare trebuiau suportate de administraţia unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se afla.
S-a învederat că, în aceste condiţii, dispoziţia inculpatului C.A.L. de a se deconta costul acelor lucrări din alocaţiile bugetare constituie o modalitate de exercitare abuzivă a atribuţiilor funcţiei sale de director al Direcţiei regionale drumuri şi poduri Cluj.
De asemenea, s-a arătat că fapta aceluiaşi inculpat de a fi dispus în condiţii similare decontarea, tot din alocaţii bugetare, a lucrărilor efectuate de S.C. A.R.L. S.R.L. la punctul C., constituie tot o exercitare abuzivă a atribuţiilor funcţiei îndeplinite.
S-a susţinut că instanţele numai prin greşita apreciere a probelor administrate şi neluarea în considerare a înregistrării convorbirilor telefonice ce au avut loc în legătură cu lucrările respective au ajuns la concluzia că faptele reţinute prin rechizitoriu în sarcina celor patru inculpaţi nu ar avea relevanţă penală.
În concluzie, s-a cerut schimbarea încadrării juridice, în ceea ce priveşte pe inculpatul C.A.L. din cele două infracţiuni de delapidare pentru care a fost trimis în judecată în două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar în ceea ce priveşte pe ceilalţi trei inculpaţi, din complicitate la infracţiunea de delapidare, în complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, s-a cerut să se reţină că inculpaţii C.A.L. şi C.Ş. se mai fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar inculpaţii S.A. şi M.D.L. de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Recursul în anulare nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată, aşa cum corect s-a relevat prin considerentele celor trei hotărâri, că Regia Autonomă Administraţia Naţională a Drumurilor din România a comunicat primei instanţe că nu s-a înregistrat nici o pagubă în bilanţul său contabil ca urmare a activităţii inculpaţilor şi că, neavând prejudiciu, nu înţelege să se constituie parte civilă.
Această comunicare este în deplină concordanţă cu Hotărârea Consiliului de administraţie al Administraţiei Naţionale a Drumurilor din 3 decembrie 1999, precum şi cu Dispoziţia nr. 30 din 24 februarie 2000, prin care Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj a desfiinţat hotărârea nr. 18 din 30 decembrie 1999 şi procesul verbal întocmit de reprezentanţii Direcţiei Controlului Financiar Fiscal Cluj la data de 23 noiembrie 1999, pe care s-a întemeiat rechizitoriul de trimitere în judecată emis la 3 februarie 2000.
Mai mult, prin rezoluţia procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Cluj s-a dispus clasarea procesului-verbal întocmit în perioada 1-5 iunie 2000 de o echipă a Direcţiei de Control Financiar Cluj, prin care s-a reţinut că mai rămăsese de justificat numai suma de 4.410.903 lei din prejudiciul iniţial de 732.215.356 lei, constatându-se că întreg prejudiciul, cu beneficiul nerealizat, a fost acoperit prin plată voluntară de către executantul lucrărilor, S.C. A.R.L. S.A.
De asemenea, din actele menţionate, coroborate cu celelalte probe ale dosarului, rezultă, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile criticate, că lucrările respective nu sunt de investiţie şi nici de reparaţii capitale, pentru care să fie necesare aprobările menţionate în procesul verbal de constatare avut în vedere prin rechizitoriu, ci au caracterul unor lucrări de întreţinere şi reparaţii curente ce puteau fi decontate, potrivit normelor legale, din Fondul special al drumurilor publice.
Aşa cum justificat s-a subliniat prin Decizia instanţei de recurs, probele aflate în dosar nu confirmă nici întocmirea de situaţii privind lucrări fictive din moment ce toate aceste lucrări, pentru care s-au efectuat plăţi, au fost executate în totalitate şi în mod corespunzător.
Tot astfel, corect s-a relevat prin Decizia pronunţată în recurs că parcarea din zona terasei C. a restaurantului P., care era aferentă drumului naţional, făcea parte din domeniul public, această apreciere fiind, de asemenea, în concordanţă cu actele dosarului, încât şi decontarea de către Direcţia regională drumuri şi poduri Cluj a costului lucrărilor efectuate la acea parcare nu se poate considera nejustificată.
În acelaşi timp, nici conţinutul convorbirilor telefonice purtate la un moment dat de inculpaţi nu este de natură a justifica reţinerea vinovăţiei acestora cât timp, pe lângă că înregistrarea lor nu s-a efectuat cu stricta respectare a dispoziţiilor legii în ceea ce priveşte autorizarea interceptărilor, dar nici nu prezintă relevanţa ce li s-a atribuit prin actele de sesizare şi recursul în anulare, ele referindu-se, în esenţă, la relaţiile inerente între persoane implicate în efectuarea unor lucrări de natura celor executate de inculpaţi.
În fine, este de observat că din actele dosarului rezultă că factura ce s-a pretins că nu ar fi fost pusă la dispoziţia serviciului de contabilitate, de către C.Ş., a fost totuşi înregistrată în evidenţele contabile, neproducându-se astfel nici o denaturare a bilanţului contabil, încât este corectă şi soluţia de achitare a acestui inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.
Aşa fiind, în lipsa oricărui prejudiciu şi a intenţiei inculpaţilor de a păgubi bugetul statului prin folosirea sumelor alocate Direcţiei regionale de drumuri şi poduri Cluj în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate, se constată că în mod corect s-a ajuns la concluzia că faptele lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi nici ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv, ale complicităţii la această infracţiune, în care s-a cerut schimbarea încadrării juridice.
În consecinţă, rezultând netemeinicia criticilor formulate în sensul că s-ar impune să se dea faptelor o altă încadrare juridică şi că soluţia de achitare a inculpaţilor ar fi determinată de comiterea de către instanţe a unei erori grave de fapt şi cum alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, urmează a se dispune respingerea recursului în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 100 din 2 aprilie 2001 a Tribunalului Bihor, deciziei penale nr. 156/A din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea şi deciziei nr. 2799 din 31 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpaţii C.A.L., S.A., C.Ş. şi M.D.L.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 238/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 24/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
