ICCJ. Decizia nr. 242/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 242/2004
Dosar nr. 148/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 9315 din 28 februarie 2003, la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, C.A. a solicitat să fie efectuate cercetări, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către judecătorul P.G., preşedinte al Curţii de Apel Galaţi, în legătură cu soluţionarea unor cauze, având ca obiect acţiuni referitoare la dreptul de autor formulate de către petiţionar.
Prin rezoluţia nr. 140/P/2003 din 26 mai 2003, procurorul desemnat să examineze plângerea a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de judecătorul P.G., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că, din actele premergătoare efectuate, a rezultat că petiţionarul C.A. a fost reclamant în mai multe procese, având ca obiect pretenţii pe care le-a formulat, cu privire la unele invenţii şi inovaţii realizate la SC M.M. SA, iar soluţiile pronunţate de completele de judecată, din care a făcut parte judecătorul P.G., nu i-au fost favorabile.
În motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, s-a relevat că, din examinarea soluţiilor pronunţate de completele din care a făcut parte judecătorul P.G., rezultă că acest judecător nu a săvârşit nici o faptă penală, precum şi că petiţionarul a exercitat, împotriva acelor soluţii, căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva rezoluţiei menţionate, petiţionarul a formulat plângere, cerând reanalizarea cauzei.
Prin rezoluţia nr. 55623/9053/2003 din 13 ianuarie 2004, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins plângerea, cu motivarea că susţinerile formulate de petiţionar se referă la critici susceptibile a fi invocate în cadrul căilor de atac, ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti, de care nu este mulţumit.
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere, împotriva acestei rezoluţii, susţinând că judecătorul P.G., îndeplinindu-şi defectuos atribuţiile de serviciu, i-a adus mari prejudicii, cu ocazia soluţionării dosarelor în care a solicitat să i se acorde drepturi băneşti pentru invenţii şi inovaţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 45 din 17 martie 2004, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că, din actele dosarului, rezultă că judecătorul P.G. şi-a îndeplinit atribuţiile ce i-au revenit în limitele competenţelor stabilite prin lege, iar petiţionarul a avut posibilitate să exercite căile legale de atac, împotriva hotărârilor de care nu a fost mulţumit.
S-a mai relevat că nu se poate considera că ar exista indicii, că judecătorul reclamat ar fi săvârşit vreo faptă penală, cât timp soluţiile ce le-a pronunţat sunt rezultatul unei deliberări comune a completului din care a făcut parte, iar eventualele temeiuri de nemulţumire ale petiţionarului pot face obiectul motivelor de casare, pe care are posibilitatea să le invoce în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Petiţionarul a declarat recurs, împotriva sentinţei, susţinând că soluţia de respingere a plângerii este nefondată, deoarece nu s-a ţinut seama că, prin hotărârile pronunţate, judecătorul P.G. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce i-au revenit, producându-i, astfel, mari prejudicii.
Subliniind că, prin felul în care judecătorul P.G. a soluţionat procesele ce fac obiectul plângerii, au fost favorizate firmele străine, împotriva cărora a formulat acţiunea, petiţionarul a cerut casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea efectuării urmăririi penale faţă de judecătorul respectiv.
Recursul nu este fondat.
Este adevărat că, prin art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, se prevede că, „după respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Mai este de observat că petiţionarul C.A. a recurs cu plângere la instanţă, numai după respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, astfel că a respectat condiţiile stabilite prin art. 278 C. proc. pen., la care se face referire prin art. 2781 alin. (1) din acelaşi cod.
Dar, din examinarea dosarului nr. 140/P/2003, rezultă că actele premergătoare efectuate de procurorul căruia i s-a repartizat plângerea justifică, în mod neîndoielnic, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, faţă de judecătorul P.G., astfel că soluţia de respingere a plângerii adresate de petiţionar instanţei este temeinică şi legală.
Sub acest aspect, aprecierea din considerentele sentinţei că judecătorul vizat prin plângere şi-a exercitat activitatea în limita atribuţiilor stabilite de dispoziţiile legale, precum şi că soluţiile ce le-a pronunţat constituie rezultatul acordului la care au ajuns membrii completelor din care a făcut parte, în urma unei deliberări comune, sunt în deplină concordanţă cu conţinutul deciziilor la care petiţionarul s-a referit şi cu celelalte acte ale dosarului.
Pe de altă parte, aşa cum corect s-a considerat prin sentinţa pronunţată, criticile formulate de petiţionar, prin plângerile cu care s-a adresat procurorului şi instanţei, nu pot constitui, prin natura lor, temeiuri care să îndreptăţească tragerea la răspundere a unui judecător, pentru soluţia adoptată prin participarea sa la deliberare într-un proces, ci erau susceptibile de a face doar obiectul motivelor ce le putea invoca, în sprijinul căilor de atac ce le-ar fi exercitat, împotriva hotărârilor de care a fost nemulţumit.
Constatându-se, astfel, că prima instanţă a ajuns în mod corect la concluzia că nu există indicii, privind săvârşirea unei fapte penale de către judecătorul împotriva căruia a fost îndreptată plângerea, se impune a se reţine că soluţia de respingere a plângerii, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, corespunde exigenţelor cerute de lege.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de petiţionarul C.A. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.A., împotriva sentinţei nr. 45 din 17 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 243/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
