ICCJ. Decizia nr. 259/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 259/2005
Dosar nr. 310/2004
Şedinţa publică din 10 octombrie 2005
Asupra cererii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 13 din 13 ianuarie 2003, pronunţată în dosarul nr. 81/2002, al Curţii Supreme de Justiţie, în complet din 9 judecători, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, casându-se Decizia nr. 3092 din 19 iunie 2001, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, s-au respins recursurile declarate de pârâţii SC E.O. SRL Bucureşti şi F.A. împotriva deciziei nr. 41/A din 4 aprilie 2000, a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, dispunându-se menţinerea acestei din urmă decizii.
Împotriva acestei decizii a completului de 9 judecători, pârâţii SC E.O. SRL Bucureşti şi F.A. au formulat contestaţii în anulare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet format din 9 judecători, prin Decizia nr. 313 din 15 noiembrie 2004, a respins, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de pârâţii SC E.O. SRL Bucureşti şi F.A. împotriva deciziei nr. 13 din 13 ianuarie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, în complet format din 9 judecători.
SC E.O. SRL Bucureşti, prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2004, a solicitat să se constate nulitatea absolută a minutei deciziei nr. 313 din 15 noiembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători.
Ulterior, la termenul din 10 octombrie 2005, reprezentantul SC E.O. SRL Bucureşti a precizat în faţa instanţei, că înţelege să ceară constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 313 din 15 noiembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători, iar nu doar a minutei acestei decizii.
În sprijinul cererii formulate, s-a susţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 105 C. proc. civ., Decizia menţionată este nulă, deoarece a fost adoptată de un complet din care a făcut parte un judecător incompatibil, ce participase anterior la pronunţarea, în aceeaşi cauză, a deciziei nr. 13 din 13 ianuarie 2003, a completului de 9 judecători.
În concluzie, s-a cerut să se dispună rejudecarea contestaţiilor în anulare, cu respectarea prevederilor Codului de procedură civilă şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitoare la asigurarea drepturilor părţilor, la un proces echitabil.
Cererea nu este admisibilă.
În adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară (art. 22, anterior republicării din 13 septembrie 2005), „Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol „judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară".
Or, din moment ce prin nici o altă dispoziţie a legii nu este dată în competenţa completului de 9 judecători al instanţei supreme, judecarea unei cereri principale, având ca obiect numai anularea actelor procedurale la care se referă art. 105 C. proc. civ., se impune să se constate că această cerere este inadmisibilă.
De altfel, cererea nu este admisibilă, nici în raport cu natura cauzei în care s-a pronunţat Decizia a cărei nulitate se solicită a fi constatată.
Sub acest aspect, este de observat că din moment ce în contestaţia în anulare nu se judecă fondul litigiului, ci doar problema neregularităţii procedurii, a competenţei şi a greşelii materiale sau a omisiunii instanţei, nu mai poate fi invocat principiul incompatibilităţii.
În adevăr, dispoziţiile referitoare la incompatibilitate, prevăzute în art. 24 alin. (1) C. proc. civ., au caracter imperativ şi sunt de strictă interpretare, astfel că nu pot fi invocate decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Cum, între aceste cazuri, textul de lege menţionat nu conţine vreo referire şi la contestaţia în anulare, concluzia ce se impune, este aceea că, în această cale de atac extraordinară, care este de retractare, iar nu de reformare, nu-şi poate avea loc aplicarea principiului incompatibilităţii, pe motiv că judecătorul s-a pronunţat prin hotărârea a cărei anulare se cere pe calea contestaţiei.
În consecinţă, pentru considerentele enunţate, urmează a se respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de SC E.O. SRL Bucureşti, astfel cum a fost precizată în faţa instanţei, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 313 din 15 noiembrie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea precizată, a SC E.O. SRL Bucureşti, de a se constata nulitatea absolută a deciziei nr. 313 din 15 noiembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 260/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
