ICCJ. Decizia nr. 255/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 255/2005
Dosar nr. 202/2005
Şedinţa publică din 10 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin două memorii, din 8 octombrie 2004 şi 21 octombrie 2004, P.G. a formulat plângere împotriva judecătorului C.A., din cadrul Tribunalului Arad, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), imputându-i faptul că l-a defavorizat prin modul în care a soluţionat dosarul nr. 3720/2000, al Tribunalului Arad.
Prin rezoluţia din 21 octombrie 2004, dată în dosarul nr. 234/P/20041, procurorul desemnat să examineze prima plângere, a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de judecătorul C.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Acelaşi procuror, examinând şi cea de a doua plângere, prin rezoluţia din 29 octombrie 2004, dată în dosarul nr. 249/P/2004, a dispus, de asemenea, neînceperea urmăririi penale, faţă de judecătorul C.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestor rezoluţii, petentul P.G. a formulat plângere, cu care s-a adresat Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia din 10 noiembrie 2004, dată în dosarul nr. 1611/II/2/2004, a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate de petent, împotriva rezoluţiilor nr. 234/P/2004 din 21 octombrie 2004 şi nr. 249/P/2004 din 29 octombrie 2004, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a motivat că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că judecătorul C.A. a făcut parte din completul de judecată ce a pronunţat Decizia civilă nr. 1217 din 12 iulie 2000 a Tribunalului Arad, prin care, admiţându-se apelul declarat de reclamantul A.T., s-a stabilit în favoarea acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului din Arad, iar ca urmare, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC R. SA Arad şi pârâţii P.G. şi P.V., pentru apartamentul nr. 1 din imobilul menţionat.
S-a relevat că această soluţie a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 3745 din 21 noiembrie 2000, a respins recursurile declarate în cauză de pârâţi şi de intervenienţii P.G. şi P.V.
În concluzie, prin rezoluţie s-a considerat că, din moment ce soluţia adoptată de completul format din doi judecători, între care a fost şi C.A., este legală şi temeinică, nu se poate reţine că acest judecător, împotriva căruia s-au formulat plângerile, ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva rezoluţiilor menţionate, petentul P.G. a formulat plângere la Curtea de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 16/Pl din 14 februarie 2005, a respins plângerea, ca neîntemeiată, obligând pe petent să plătească statului, suma de 300.000 lei cheltuieli judiciare, iar către C.A., 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a motivat că rezoluţiile date succesiv de procurori sunt legale şi temeinice, întrucât soluţia de care petentul nu este mulţumit, a fost pronunţată de un complet format din doi judecători şi a fost confirmată în recurs, astfel că nu se poate pretinde că judecătorul împotriva căruia s-au îndreptat plângerile, şi-ar fi îndeplinit cu rea-credinţă atribuţiile ce i-au revenit.
Recursul declarat de petent împotriva sentinţei a fost respins, ca tardiv, prin Decizia nr. 3715 din 16 iunie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Petentul P.G. a declarat recurs şi împotriva deciziei menţionate.
Acest recurs nu este admisibil.
În adevăr, prin nici o dispoziţie a legii nu este prevăzută posibilitatea de a se declara recurs împotriva deciziilor prin care este soluţionată o atare cale de atac.
În această privinţă, prin art. 3851 C. proc. pen., în cuprinsul căruia sunt reglementate hotărârile supuse recursului, deciziile pronunţate în recurs nu sunt menţionate între hotărârile susceptibile de a fi atacate pe această cale.
Este de observat, de altfel, că potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., hotărârea instanţei de recurs, prin care a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petent, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, a rămas definitivă la data pronunţării.
Aşa fiind şi cum, în raport cu reglementările în vigoare, nu mai este posibilă exercitarea din nou a aceleiaşi căi de atac, a recursului, pentru că s-ar încălca principiul legalităţii căilor de atac, precum şi competenţa firească a instanţelor de soluţionare a acestora, urmează ca recursul declarat de petentul P.G. să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.G. împotriva deciziei nr. 3715 din 16 iunie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petentul sus-menţionat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi) cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 256/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
