ICCJ. Decizia nr. 253/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 253/2005
Dosar nr. 200/2005
Şedinţa publică din 10 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 noiembrie 2004, petentul A.I. s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângere penală formulată împotriva colonelului magistrat P.M., Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, imputându-i săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Petentul a susţinut că fapta procurorului P.M. constă în refuzul de a trimite în judecată pe un judecător militar de la Tribunalul Militar Timişoara şi pe doi procurori militari din cadrul parchetului de pe lângă acest tribunal, pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia din 24 noiembrie 2003.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 283 din 20 aprilie 2005, a respins plângerea, ca inadmisibilă, motivând că, în raport cu calitatea persoanei vizate de petent, învestirea instanţei se face numai prin rechizitoriul procurorului.
S-a mai învederat că faţă de infracţiunea imputată, la care nu este necesară plângerea prealabilă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, plângerea nu trebuie trimisă organului de urmărire penală competent, ci se impune să fie respinsă, de instanţă, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei, petentul A.I. a declarat recurs, fără să invoce, prin susţinerile scrise, pe care le-a denumit „motive de recurs", vreunul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În această privinţă, în cadrul susţinerilor menţionate, s-a făcut referire la o adresă semnată de magistratul asistent şef al secţiei penale, prin care una din plângerile petentului a fost trimisă, spre soluţionare, la Curtea Militară de Apel, astfel că lui nu i s-ar putea reproşa faptul că nu a adresat plângerea, organului competent.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, faţă de conţinutul susţinerilor formulate de petent, prin care nu este invocat nici unul dintre cazurile de casare limitativ şi imperativ reglementate prin art. 3859 C. proc. pen. şi ţinându-se seama că, din examinarea cauzei în ansamblu, nu se constată existenţa vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, se impune ca recursul să fie respins ca nefondat.
În legătură cu referirea la adresa nr. 10/B/2004 din 27 februarie 2004, prin care plângerea penală din 17 februarie a fost transmisă la Curtea Militară de Apel, este de observat că acestei adrese nu i se poate da relevanţa ce-i este atribuită de petent, cât timp nu era încă verificată calitatea persoanei pe care o viza.
În consecinţă, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 283 din 20 aprilie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petentul sus-menţionat, să plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi), cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 254/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
