ICCJ. Decizia nr. 267/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 267/2004
Dosar nr. 207/2004
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 18 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 iunie 2004, pronunţată de Judecătoria Blaj în dosarul nr. 387/2004, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului I.T., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 9 iunie 2000, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi art. 291 C. pen.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs.
La termenul de judecată din 18 iunie 2004, fixat pentru judecarea recursului, în dosarul nr. 3552/2004, inculpatul a depus personal cerere de recuzare a tuturor magistraţilor Tribunalului Alba, precum şi a celorlalţi magistraţi de pe raza Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin încheierea din 18 iunie 2004, Tribunalul Alba a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea soluţionării cererii de recuzare.
La data de 5 iulie 2004, prin apărător, inculpatul I.T. a declarat că recuză pe toţi magistraţii Tribunalului Alba şi ai Curţii de Apel Alba Iulia.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin încheierea din 5 iulie 2004, a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a se pronunţa asupra cererii de recuzare formulate de inculpatul menţionat.
Prin încheierea nr. 181 din 7 iulie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia formulată de inculpatul I.T., reţinând că acesta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., limitându-se doar a face referiri la lipsa de obiectivitate a magistraţilor învestiţi cu soluţionarea cererii sale.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul I.T. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, cap. III, secţiunile I şi II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit legii procesuale penale prin care, între altele, au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării.
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia, formulată de inculpatul I.T.
Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, după caz, cu excepţia situaţiilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.
Prin urmare, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie expres prevăzută de lege.
Cu referire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, legea procesuală penală nu mai prevede excepţia atacării acesteia, separat, cu recurs, ca urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen. prin OUG nr. 55/2004.
Aşadar, încheierile prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 20 iunie 2004, nu sunt susceptibile de reformare prin atacarea acestora, separat, cu recurs.
Încheierea atacată de petentul menţionat a fost pronunţată la data de 7 iulie 2004, ulterior abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că accesul la justiţie, corespunzător principiului statuat în art. 129 din Constituţia României, de natură a satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie, este asigurat şi în acest caz, legea procesuală penală reglementând regula generală privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor date în cursul judecăţii, în condiţiile art. 361 sau, după caz, art. 3851 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul I.T. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul I.T., împotriva încheierii nr. 181 din 7 iulie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3893/2004.
Obligă recurentul I.T. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 265/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 268/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
