ICCJ. Decizia nr. 262/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 262/2004
Dosar nr. 162/2004
Şedinţa publică din 18 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 septembrie 2003, petentul L.Z. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către judecătorii G.S. de la Judecătoria Mediaş, O.S. şi L.B. de la Tribunalul Sibiu, M.P., F.S. şi M.S. de la Curtea de Apel Alba Iulia, susţinând că, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, magistraţii i-au cauzat vătămarea intereselor sale legale.
Plângerea a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin rezoluţia din 25 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 214/P/2003, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii G.S., O.S. şi L.B., reţinându-se că, sesizaţi cu acţiunea petentului de sistare a stării de indiviziune asupra unor imobile, în contradictoriu cu fraţii săi L.I. şi L.P., instanţele, în compunerea arătată, au administrat toate probele solicitate de reclamant, în proces fiind respectate dispoziţiile legii procesuale civile, aşa încât fapta reclamată nu există.
Deoarece petentul L.Z. s-a referit în plângere şi la judecători ai Curţii de Apel Alba Iulia, cauza penală a fost disjunsă cu privire la aceştia, competenţa de soluţionare fiind declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţia nr. 793/P/2003 din 13 decembrie 2003, secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de P.M., S.F. şi S.M., judecători la Curtea de Apel Alba Iulia, cu motivarea că aceştia au pronunţat Decizia civilă nr. 2330/2001, cu respectarea prevederilor legale.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul L.Z. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 74 din 4 mai 2004, a respins plângerea, ca inadmisibilă, cu motivarea că petentul s-a adresat direct instanţei de judecată, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., care prevăd procedura prealabilă şi obligatorie a verificării soluţiei primare, de către şeful parchetului de la care aceasta emană. În consecinţă, nefiind realizate cerinţele legale de învestire a instanţei, plângerea nu este aptă de a produce efecte juridice.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul L.Z. a declarat recurs, arătând că nu a ştiut că trebuie să se adreseze şi procurorului ierarhic superior, rezoluţia atacată, neavând nici un fel de menţiuni, în acest sens.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei (...) date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Din economia textului menţionat, rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate, în favoarea părţii vătămate, prin art. 277-278 din acelaşi cod.
Ca atare, are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii.
În consecinţă, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen. constituie un fine de neprimire a plângerii, de către instanţa competentă să judece cauza în fond.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport de împrejurarea că normele legale, privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesuală penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea acestora ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească, care le-ar nesocoti.
Or, în cauză petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu plângerea formulată, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanşeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul competent a dispoziţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Aşa fiind, în mod corect, instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea pronunţată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Pe de altă parte, în raport de principiul fundamental al legalităţii procesului penal, corespunzător în plan particular, principiului general al legalităţii, consacrat în art. 51 din Constituţia României, având în conţinut, între altele, respectarea întocmai de către organele judiciare a competenţei pe care o au, în temeiul normelor de atribuire a acesteia şi exercitarea drepturilor procesuale numai în condiţiile legii, apărarea recurentului, privitoare la necunoaşterea dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen., nu poate fi primită.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul L.Z., împotriva sentinţei nr. 74 din 4 mai 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 878/2004.
Obligă recurentul L.Z. să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 261/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 263/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
