ICCJ. Decizia nr. 283/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 283/2005

Dosar nr. 229/2005

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 321 din 19 mai 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva intimatei B.G.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că plângerea formulată de petentul A.I. nu priveşte unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.

Astfel, petentul a formulat plângere împotriva intimatei B.G., susţinând că aceasta se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că, în calitate de procuror de şedinţă, abdicând de la obligaţia de a constata încălcările de lege în dosarul nr. 4366/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a solicitat în mod greşit respingerea plângerii, ca tardivă.

Anexat acestei plângeri, petentul a depus înscrisul denumit „contestaţie", din care rezultă că s-a adresat Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la soluţia ce i-a fost comunicată, cu nr. 22466/3055/2004, la plângerea sa iniţială împotriva procurorului menţionat şi trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşa cum rezultă din adresa nr. 1055/18/N/6.05.2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia petentului nu a fost considerată de natură penală, astfel că nu s-a adoptat nici una din soluţiile determinate prin art. 2781 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul A.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. Petentul a precizat că va motiva recursul, după redactarea şi comunicarea sentinţei atacate.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare, constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că făptuitorul răspunde penal.

Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penal.

Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.

În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.

Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.

Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat printr-o plângere, de către petentul A.I., privind o hotărâre judecătorească.

Prin referatul nr. 22466/3055/2004 din 18 ianuarie 2005, secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că sentinţa nr. 238/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, vizată prin plângerea adresată parchetului, este susceptibilă de recurs.

Drept urmare, sesizarea a fost respinsă, în raport cu situaţia expusă, situaţie comunicată petentului.

Împotriva acestei comunicări, petentul a formulat contestaţie.

Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, un referat, şi nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.

În fine, din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate, corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii vătămate, prin art. 275-278 din acelaşi cod.

Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.

Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă şi, în consecinţă, a altera voinţa reală a acestuia.

Or, în cauză petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.

Aşa fiind, în mod corect instanţa sesizată a respins plângerea, ca nefondată, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 321 din 19 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1433/2005.

Obligă petentul A.I. să plătească statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 283/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI