ICCJ. Decizia nr. 288/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 288/2005
Dosar nr. 65/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 790 din 3 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis cererea de revizuire formulată de revizuenţii M.I., M.A. şi Ţ.I., în contradictoriu cu intimaţii P.M., Primăria sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul General al municipiului Bucureşti şi a anulat Decizia nr. 76/R/2004, a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, precum şi sentinţa nr. 432 din 17 ianuarie 2002, a Judecătoriei Piteşti.
S-a reţinut că Decizia menţionată este contrară deciziilor nr. 748/R din 11 aprilie 2002, a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, precum şi deciziei nr. 1813 din 20 noiembrie 2003, a Tribunalului Prahova.
Decizia a cărei anulare se cere, este ulterioară hotărârilor menţionate, date în aceeaşi pricină, având ca obiect valabilitatea ordinelor de repartiţie emise succesiv în anul 1991, de Primăria sectorului 1 Bucureşti, asupra unui spaţiu din fondul locativ de stat şi care se poartă între persoane având aceeaşi calitate.
În raport cu situaţia expusă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă decizii, P.M. a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
S-a invocat judecarea cererii, la termenul menţionat, fără ca procedura de citare să fi fost îndeplinită legal şi la care, instanţa s-a pronunţat cu neobservarea mai multor neregularităţi şi omisiuni ale cererii sancţionate cu nulitatea acesteia, relevate instanţei.
S-a mai susţinut că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, cu referire la anularea hotărârii primei instanţe, necerută de revizuenţi, nici în scris şi nici măcar prin concluziile orale formulate în şedinţa de judecată.
În fine, recurentul a invocat erori procedurale şi neobservarea de către instanţa de judecată, a unor dispoziţii din Regulamentul de funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării cererii de revizuire.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea căii de atac exercitate şi casarea hotărârii atacate.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că a constatat neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de acest text.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată, ca atare, de lege.
De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispoziţiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, este susţinută de dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluţionării căii de atac exercitate de revizuentul menţionat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt exceptate expres de la controlul judiciar, prin exercitarea recursului.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil, nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de P.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul P.M. împotriva deciziei nr. 790 din 3 februarie 2005, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 8851/2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 287/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 289/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|