ICCJ. Decizia nr. 290/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 290/2005
Dosar nr. 232/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 164 din 18 mai 2000, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanta R.M. şi a obligat pârâţii Consiliul Local al oraşului Boldeşti, Primăria oraşului Boldeşti şi SC R. SA Valea Călugărească, să lase acesteia în deplină proprietate şi liniştită posesie, construcţia compusă din cramă şi anexe, astfel cum aceasta a fost identificată pe schiţa de plan a expertului C.P.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a luat act că reclamanta a renunţat la judecarea capătului de cerere privind revendicare teren.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2001, a admis apelurile declarate de pârâţi împotriva acestei sentinţe şi a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare formulată de reclamanta R.M. privind construcţiile; casă de locuit, cramă şi anexe, aflate pe terenul în suprafaţă de 7,60 ha, cu viţă nobilă, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Prin Decizia nr. 3639 din 23 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza, la aceiaşi instanţă, pentru rejudecare.
Rejudecând, după casare cu trimitere, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 429 din 29 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC R. SA Valea Călugărească a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
La termenul din 23 septembrie 2005, fixat pentru judecarea recursului, instanţa a admis cererea recurentei-pârâte SC R. SA Valea Călugărească şi a suspendat executarea hotărârii primei instanţe, definitivă prin respingerea apelurilor declarate de pârâţi.
S-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la împrejurarea că prin continuarea procedurii de executare silită a hotărârii, se creează premisele prejudicierii petentei, constând în pierderi materiale şi de imagine.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, S.V., continuatoarea reclamantei R.M., în calitate de moştenitoare a acesteia, criticile privind nulitatea ordonanţei, precum şi netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei instanţei de control judiciar.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 403 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii provizorii de suspendare a executării hotărârii, în considerarea de către reclamantă a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii prin care s-a soluţionat cererea de suspendare provizorie a executării unei hotărâri definitive, este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate cu judecarea recursului, de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Cu privire la încheierile prin care se soluţionează cererea de suspendare sau suspendare provizorie a executării hotărârii atacate, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.
Ca atare, încheierea prin care s-a soluţionat cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii atacate cu recurs, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, în această etapă procesuală.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) din acelaşi cod.
Dispoziţiile art. 582 C. proc. civ., vizate de recurentă, constituie o aplicaţie particulară, în considerarea caracterului definitiv al ordonanţei preşedinţiale, nesupusă din acest motiv apelului, astfel că acestea nu au aptitudinea de a justifica în cauză admisibilitatea provocării controlului judiciar al încheierii atacate cu recurs de către reclamantă.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamantă apare ca fiind inadmisibil.
Mai este de reţinut că sintagma „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (2) şi (4)" la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din acelaşi cod.
Drept urmare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunţate în condiţiile art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., priveşte exclusiv hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din acelaşi act normativ, a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte unei căi de atac, aptitudinea declanşării controlului judiciar, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire în acest caz şi la dispoziţiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, acelaşi pentru persoane aflate în situaţi identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiţie, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.V., introdusă în cauză ca moştenitoare a reclamantei R.M., împotriva încheierii din 17 august 2005, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 7447/2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 291/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
