ICCJ. Decizia nr. 298/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 298/2004
Dosar nr. 73/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 20 august 2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul C.D. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a reţinut că inculpatul C.D., taximetrist la SC A.C. SRL din Bucureşti, a început să consume droguri, din primăvara anului 2001, reuşind să le procure din diferite zone ale municipiului Bucureşti.
La data de 25 iulie 2001, inculpatul s-a deplasat de la Bucureşti, la Constanţa, cu autoturismul pe care lucra ca taximetrist, luând asupra sa, cantitatea de 4,02 grame heroină, cu scopul de a o comercializa.
Fiind informat că în zona gării Constanţa ar putea găsi persoane interesate să cumpere droguri, inculpatul s-a deplasat în această zonă, unde a fost reţinut de poliţişti din cadrul Centrului zonal Constanţa de combatere a crimei organizate şi antidrog, care au găsit asupra sa, în buzunarul de la pantaloni, o punguliţă din material plastic în care erau ambalate cele 4,02 grame de heroină.
După depistarea inculpatului, substanţa găsită asupra sa a fost supusă expertizei, constatându-se că aceasta este heroină (diacethylmorphine), fiind inclusă între drogurile de mare risc prevăzute în tabelul I din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 99 din 28 august 2002, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că nu se poate reţine existenţa acestei infracţiuni, deoarece din materialul probator administrat, a rezultat că heroina găsită asupra sa a fost procurată şi deţinută în scopul consumului propriu.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului, la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Totodată, în baza art. 17 şi 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 3,81 grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, din cele 4,02 grame substanţă, ridicată de la inculpat.
S-a reţinut că prin acţiunea de cumpărare şi prin aceea de deţinere fără drept a cantităţii de 4,02 grame heroină, pentru consumul propriu, aspect dovedit cu actele medicale din care rezultă că este consumator de droguri şi că a prezentat chiar fenomene de sevraj, după ce a fost arestat, inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru care, în conformitate cu art. 336 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a extins procesul penal, la cererea procurorului, care a declarat că pune în mişcare acţiunea penală.
Împotriva sentinţei, procurorul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 239 din 3 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Recursul declarat de procuror împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr. 2122 din 28 mai 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, dispunându-se casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 81 C. pen., referitor la suspendarea condiţionată a executării.
S-a motivat că, faţă de împrejurarea că inculpatul nu era consumator ocazional de droguri, ci dependent de ele, de împrejurările în care a săvârşit fapta, precum şi de pericolul deosebit pe care aceasta îl prezintă, se impune înlăturarea dispoziţiei de suspendare condiţionată a executării, fiind necesar ca pedeapsa să fie executată efectiv.
S-a mai relevat că achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este corectă, deoarece probele administrate în cauză nu confirmă existenţa faptei imputate sub această încadrare juridică.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare.
Invocându-se temeiul prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este consecinţa comiterii unei erori grave de fapt.
S-a învederat, în acest sens, că din probele administrate, rezultă neîndoielnic faptul că inculpatul a cumpărat, deţinut şi transportat cantitatea de 4,02 grame de heroină, la Constanţa, cu scopul neechivoc de a o comercializa, iar numai împrejurarea că, în traficul proiectat, s-a implicat şi un investigator acoperit, a dat posibilitate ca drogul respectiv să fie descoperit asupra inculpatului, înainte de a-l înstrăina.
S-a subliniat că, în acest fel, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a realizat în fapta săvârşită de inculpat, încât achitarea sa pentru această infracţiune, nu se justifică.
În concluzie, s-a cerut casarea în parte a hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul condamnării inculpatului, şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Recursul în anulare este fondat.
În adevăr, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sunt pedepsite cu închisoarea, de la 10, la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, între altele, faptele de transport, procurare, cumpărare ori deţinere, fără drept, de droguri de mare risc.
Or, din actele dosarului rezultă neîndoielnic faptul că inculpatul a procurat, prin cumpărare, cantitatea de 4,02 grame heroină (diacethylmorphine), substanţă inclusă între drogurile de mare risc prevăzute în tabelul nr. I din Legea nr. 143/2000, pe care a deţinut-o şi a transportat-o la Constanţa, fără drept, cu scopul de a o comercializa.
Toate aceste situaţii sunt confirmate de constatările făcute prin procesul-verbal încheiat la data de 25 iulie 2001, în care sunt consemnate explicaţiile date de inculpat, cu privire la modul de procurare a heroinei găsite asupra sa şi la scopul pentru care a transportat-o la Constanţa, de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, din care reiese că substanţa ridicată de la inculpat, este heroină, de declaraţia martorului N.V., precum şi de recunoaşterile fără rezerve făcute de inculpat, prin primele declaraţii, din care la aceea din 26 iulie 2001 a fost asistat de apărător.
Este adevărat că inculpatul a pretins în faţa procurorului, că ar fi cumpărat şi transportat heroina la Constanţa, pentru consum propriu, în care sens a formulat susţineri şi în faţa primei instanţe.
Dar, dacă se are în vedere că inculpatul a fost surprins cu heroina, într-o zonă propice pentru comercializare, de înţelegerea realizată de el, cu investigatorul sub acoperire şi de explicaţiile ce le-a dat imediat după percheziţie, pe care le-a menţinut şi în prezenţa apărătorului, precum şi de cantitatea relativ însemnată de drog de mare risc găsită asupra sa, nu se justifică aprecierea instanţelor, că această substanţă deosebit de periculoasă a fost cumpărată şi transportată la Constanţa, doar pentru consum propriu, mai ales că, chiar potrivit afirmaţiilor sale ulterioare, urma să dea şi altor persoane să consume din drogul respectiv.
Aşa fiind, se constată că soluţia de achitare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este consecinţa unei erori grave de fapt, comise de instanţe, astfel că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din acelaşi cod, invocat prin recursul în anulare.
În consecinţă, în conformitate cu art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa cele trei hotărâri atacate cu privire la achitarea inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi a se dispune condamnarea sa, pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea menţionată, urmează a se ţine seama, potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., de criteriile generale de individualizare fixate prin acest text de lege, cu referire specială la gradul de pericol social accentuat pe care îl prezintă infracţiunile de trafic de droguri de mare risc, de genul celei comise de inculpat, el însuşi consumator declarat de asemenea droguri.
Totodată, ca urmare a reţinerii în sarcina inculpatului, şi a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care urmează a fi condamnat, se vor aplica faţă de el, dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în sensul contopirii acelei pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 99 din 28 februarie 2002, a Tribunalului Constanţa, deciziei penale nr. 239 din 3 octombrie 2002, a Curţii de Apel Constanţa şi deciziei nr. 2122 din 8 mai 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul C.D.
Casează hotărârile atacate, numai cu privire la achitarea inculpatului sus-menţionat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Condamnă pe inculpatul C.D., la 10 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte această pedeapsă, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Deduce din pedeapsă, perioada de timp executată.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 299/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
