ICCJ. Decizia nr. 295/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 295/2004
Dosar nr. 187/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 115 din 27 iulie 2000, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul A.S. (fiul lui T. şi L., născut, la 14 septembrie 1964, în satul Taraclia, raionul Căinari, Republica Moldova, administrator de societate comercială, absolvent al facultăţii de ştiinţe miniere, căsătorit, are 3 copii, fără antecedente penale, domiciliat în satul Chişcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova, cu reşedinţa în municipiul Iaşi) la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. c) C. pen., precum şi la 76 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d) C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. b) şi a art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 76 zile închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă, făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. civ., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de punere în circulaţie de valori falsificate prevăzută de art. 282 C. pen.
Împotriva sentinţei, procurorul a declarat apel, acesta fiind admis prin Decizia penală nr. 108 din 27 martie 2001 a Curţii de Apel Suceava. Ca urmare, desfiinţându-se sentinţa, s-a dispus condamnarea inculpatului la 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., la 3 ani închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de falsificare de monede sau de alte valori prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen., precum şi la câte 1 an închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 35 alin. (1) C. pen. şi de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4800 din 8 noiembrie 2001, a admis recursul declarat de inculpat şi, casând Decizia pronunţată în apel, a menţinut sentinţa.
Împotriva celor trei hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare.
Prin Decizia nr. 479 din 10 noiembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători, a admis recursul în anulare, a casat Decizia nr. 4800 din 8 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, şi, respingând recursul inculpatului, a casat Decizia pronunţată în apel numai în sensul că a schimbat încadrarea juridică a faptei de tentativă la înşelăciune în art. 20 şi 21 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., pentru care a condamnat pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare, constatând, totodată, că pedepsele de câte un an închisoare, stabilite pentru infracţiunile prevăzute de art. 35 alin. (1) şi de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, sunt graţiate în întregime, condiţionat, prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OUG nr. 18/2003.
Recontopindu-se pedepsele rămase de executat, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei din urmă decizii, invocând temeiurile înscrise în art. 386 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că recursul în anulare trebuia respins ca tardiv, deoarece a fost declarat după expirarea termenului de un an, în care se poate formula o atare cale de atac în defavoarea inculpatului. S-a mai susţinut că inculpatul nu a fost citat legal pentru nici unul din termenele fixate pentru judecarea recursului în anulare, astfel că a aflat despre declararea şi admiterea acestei căi extraordinare de atac abia după ce a luat cunoştinţă de conţinutul mandatului de executare a pedepsei emis în baza deciziei pronunţate de Completul de 9 judecători.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că recursul în anulare a fost înregistrat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 12987 din 4 noiembrie 2002, astfel că, în raport cu data de 8 noiembrie 2001, când au rămas definitive hotărârile pronunţate, nu se poate considera că această cale extraordinară de atac ar fi fost exercitată după expirarea termenului de un an prevăzut în art. 411 alin. (4) C. proc. civ.
Pe de altă parte, din examinarea actelor dosarului se mai constată că procedura de citare a inculpatului a fost îndeplinită conform legii pentru termenul de judecată din 3 noiembrie 2003, când au avut loc dezbaterile asupra recursului în anulare, pronunţarea fiind amânată la 10 noiembrie 2003.
În această privinţă, este de observat că, din procesul-verbal încheiat la data de 19 iunie 2003 rezultă că, în acea zi, s-a procedat la afişarea citaţiei privind pe inculpat, menţionându-se domiciliul său din Iaşi, (dosarul nr. 163/2002 al Completului de 9 judecători), iar din procesul-verbal – dovada de îndeplinire a procedurii de la acelaşi dosar rezultă că, la data de 20 iunie 2003, a fost afişată citaţia tot pentru termenul din 3 noiembrie 2003, la adresa inculpatului din Iaşi, str. C.A., nr. 656, blocul 3, scara A, apart. 17, care se referă la acelaşi apartament, din acelaşi bloc, dar cu o altă denumire a străzii şi o altă numerotare a clădirilor.
Or, cât timp inculpatul a indicat, prin declaraţiile sale succesive, că are reşedinţa în municipiul Iaşi, strada C.A., nr. 656, blocul 3, scara A, apart. 17 (dosar urmărire penală) şi s-a menţionat în cartea sa de identitate că are reşedinţa în municipiul Iaşi, B-dul I.N., nr. 13, blocul D2, scara A, apart. 17 (dosar primă instanţă) iar, aşa cum s-a arătat, procedura de citare a fost îndeplinită faţă de el, pentru termenul când s-a judecat recursul în anulare, la cele două adrese care, prin altă denumire a străzii şi numerotare diferită a clădirilor, indică acelaşi domiciliu, se impune a se reţine că procedura de citare a fost îndeplinită cu respectarea cerinţelor legii.
Aşa fiind şi ţinându-se seama că inculpatul nu a dovedit nici împrejurarea că, la termenul când s-a judecat recursul în anulare, s-ar fi aflat în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre acea împiedicare şi cum, prin contestaţia în anulare formulată, el nu invocă vreun alt temei în sprijinul cererii sale, se constată că exercitarea de către el a acestei căi extraordinare de atac nu se justifică.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată, cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de inculpatul A.S. împotriva deciziei nr. 479 din 10 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 296/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
