ICCJ. Decizia nr. 303/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.303/2011
Dosar nr.1718/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1583 din 25 octombrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.C. împotriva rezoluţiei nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de L.I. - avocat în Baroul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 174, art. 176 lit. f) C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 3409/1741/II/2/2010 din 26 aprilie 2010.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1583 din 25 octombrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă nicio probă sau indiciu temeinic care să conducă la concluzia existenţei vreunei activităţi de determinare venite din partea făptuitorului L.I. faţă de Alexa Dumitru, pentru a-i suprima viaţa persoanei vătămate Constanţa Cârstea şi nu există nici acte specifice de executare de natură a configura "verbum regens” al infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petenta C.C. a declarat recurs, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 2-4), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă este fondat, însă pentru alte considerente, ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate în baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că făptuitorul L.I., faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Potrivit dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., curtea de apel "judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de avocaţi.”.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod greşit a soluţionat plângerea petentei C.C., având în vedere calitatea de avocat a intimatului L.I., calitate ce atrăgea competenţa de soluţionare a cauzei de către curtea de apel, în speţă Curtea de Apel Timişoara.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de petenta C.C. împotriva sentinţei nr. 1583 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4596/1/2010, va casa sentinţa atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta C.C. împotriva sentinţei nr. 1583 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4596/1/2010, casează sentinţa atacată şi dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 304/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
