ICCJ. Decizia nr. 307/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 307/2011

Dosar nr. 1724/1/2011

Şedinţa publică din 23 mai 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1886 din 11 noiembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 51 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de domnul avocat G.C., apărător ales al petentei SC F.F. SRL, a domnilor judecători Z.P., C.J., P.G., a doamnei magistrat asistent V.M. şi a domnului procuror C.G.

A fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC F.F. SRL împotriva ordonanţei nr. 624/P/2008 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut ordonanţa atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat şi în baza art. 198 alin. 4 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus amendarea cu suma de 500 lei a domnului avocat G.C. din Baroul Bucureşti, pentru conduita ireverenţioasă faţă de membrii completului de judecată şi faţă de procurorul de şedinţă, cu ocazia soluţionării cauzei pe fond.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa nr. 624/P/2008 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, între altele, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 2481 C. pen., faţă de judecătorul G.N. din cadrul Curţii de Apel Suceava.

Împotriva acestei ordonanţe, petenta a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 909/C/2391//II/2/2009 din 18 mai 2009.

Procurorii au stabilit că nu se poate reţine că magistratul intimat nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentei .

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva ordonanţei nr. 624/P/2008 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1886 din 11 noiembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 198 alin. 4 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus amendarea cu suma de 500 lei a domnului avocat G.C. din Baroul Bucureşti, pentru conduita ireverenţioasă faţă de membrii completului de judecată şi faţă de procurorul de şedinţă, întrucât a refuzat să pună concluzii şi a părăsit sala de judecată fără încuviinţarea instanţei.

Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petenta SC F.F. SRL şi avocat G.C. au declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de avocat G.C. este tardiv, iar recursul declarat de petenta SC F.F. SRL nu este fondat.

I. În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (10) şi ale art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea de respingere a plângerii împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs, iar termenul de recurs este de 10 zile.

Potrivit art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) teza a II-a din acelaşi cod, pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 11 noiembrie 2009, avocat G.C. nefiind prezent la dezbateri, (conform practicalei sentinţei atacate - fila 25 - a părăsit sala de judecată fără încuviinţarea instanţei). Aşa fiind, termenul de recurs curge pentru acesta de la comunicarea dispozitivului sentinţei (dispozitivul sentinţei a fost comunicat la data de 17 noiembrie 2009 - fila 24 dosar fond). Aceasta înseamnă că acesta putea declara recurs în 10 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 3853 C. proc. pen., respectiv până la data de 30 noiembrie 2009, în speţă declaraţia de recurs a avocatului G.C. fiind făcută la data de 11 decembrie 2009, (fila 7).

Aşa fiind, excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu, de instanţă, se constată a fi întemeiată.

În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de avocat G.C. împotriva dispoziţiei de amendare cu suma de 500 lei, dispoziţie cuprinsă în sentinţa nr. 1886 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5423/1/2009.

II. În ceea ce priveşte recursul declarat de petenta SC F.F. SRL, din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat G.N., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 2481 C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistraţi, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceştia le-au apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speţă, intimatul magistrat judecător a pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Simpla împrejurare că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că acesta ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar, şi în consecinţă, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârilor pronunţate de o altă instanţă.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 2481 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei împotriva ordonanţei nr. 624/P/2008 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de petenta SC F.F. SRL împotriva sentinţei primei instanţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă SC F.F. SRL şi recurentul G.C. vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de avocat G.C. împotriva dispoziţiei de amendare cu suma de 500 lei, dispoziţie cuprinsă în sentinţa nr. 1886 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5423/1/2009.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC F.F. SRL împotriva celorlalte dispoziţii cuprinse în sentinţa nr. 1886 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5423/1/2009.

Obligă recurenta petentă SC F.F. SRL şi recurentul G.C. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 307/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI