ICCJ. Decizia nr. 305/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.305/2011
Dosar nr.1722/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2030 din 26 noiembrie 2009 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC A SA Inoteşti - prin reprezentant D.M. împotriva rezoluţiei din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dispusă în Dosarul nr. 288/P/2008 şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de C.A., S.V., A.E., S.D.I., R.Ş., T.I., S.C., V.A., Z.T., L.D. şi B.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208-209, art. 246, art. 264, art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 63/II/2/2009 din 29 ianuarie 2009.
Procurorii au reţinut că modul de soluţionare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluţia criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta SC A SA Inoteşti a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 2030 din 26 noiembrie 2009 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existenţa unor indicii din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, D.M., în nume propriu, şi petenta SC A SA Inoteşti au declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta SC A SA Inoteşti nu este fondat, iar recursul declarat de D.M. este inadmisibil.
I. În ceea ce priveşte recursul declarat de D.M., analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Potrivit art. 24 C. proc. pen. persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal se numeşte parte vătămată.
Examinând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cea care a suferit o vătămare a fost SC A SA Inoteşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Conform dispoziţiilor art. 3852 raportat la art. 362 lit. c) C. proc. pen., partea vătămată poate face recurs, în ce priveşte latura penală a cauzei.
Din analiza textelor invocate rezultă că dreptul de a declanşa procedura verificării legalităţii şi temeinicei rezoluţiilor procurorului de către instanţa de judecată aparţine, în exclusivitate, persoanelor arătate în art. 2781 C. proc. pen. Dispoziţiile de procedură sunt de strictă interpretare, astfel încât plângerea împotriva soluţiilor procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate în mod expres de lege.
Prin urmare, în speţă, D.M. nu putea formula recurs împotriva sentinţei nr. 2030 din 26 noiembrie 2009 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neavând calitatea procesuală de parte vătămată, calitate ce revine numai petentei SC A SA Inoteşti.
În consecinţă, recursul fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de D.M. împotriva sentinţei primei instanţe.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de petenta SC A SA Inoteşti:
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii C.A., S.V., A.E., S.D.I., R.Ş., T.I., S.C., V.A., Z.T., L.D. şi B.G., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 208-209, art. 246, art. 264, art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen.
În cauza de faţă, magistraţii intimaţi procurori şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiţi, analizând plângerile formulate şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lor obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentei, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
Emiterea de soluţii nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că aceasta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistraţi, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceştia le-au apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar, şi în consecinţă, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârilor pronunţate de o altă instanţă.
De asemenea, nu se poate reţine în sarcina intimaţilor nici infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reţinut existenţa vreunui ajutor dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii şi nici cea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât nu ne aflăm în prezenţa falsificării unui înscris oficial.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii şi că nu ne aflăm în prezenţa falsificării unui înscris oficial, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei SC A SA Inoteşti împotriva rezoluţiei nr. 288/P/2008 din 6 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC A SA Inoteşti împotriva sentinţei primei instanţe.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul D.M. şi recurenta petentă SC A SA Inoteşti vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D.M. împotriva sentinţei nr. 2030 din 26 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 116/42/2009.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC A SA Inoteşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul D.M. şi recurenta petentă SC A SA Inoteşti la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 306/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
