ICCJ. Decizia nr. 330/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 330/2005
Dosar nr. 244/2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4212 din 21 septembrie 2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC B. SA Drăgăşani, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea - Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea, precum şi cererea de intervenţie formulată de SC G. SA Râmnicu Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin Decizia nr. 64 din 27 ianuarie 2005, a admis apelurile declarate de contestatoare şi intervenientă împotriva hotărârii primei instanţei şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis contestaţia la executare, precum şi cererea de intervenţie şi a anulat procesul-verbal de sechestru nr. 24393 din 9 aprilie 2004.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Râmnicu Vâlcea.
La termenul din 27 iunie 2005, fixat pentru judecarea recursului, intervenienta SC G. SA Râmnicu Vâlcea a formulat cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Piteşti.
Prin încheierea nr. 6798 din 15 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins cererea de recuzare, reţinând neinvocarea de către petent a unor motive care să se încadreze în cazurile limitativ prevăzute în art. 27 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, petenta SC G. SA Râmnicu Vâlcea a declarat recurs, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului constituţional stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual-civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate, obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesuale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de recuzare.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, împotriva încheierilor nu se poate face recurs decât odată cu fondul.
De la regula generală menţionată, legea procesual-civilă a prevăzut o singură excepţie, de strictă interpretare, care nu priveşte încheierile prin care se soluţionează cererile de recuzare.
Mai mult, prin art. 34 alin. (2) C. proc. civ., s-a prevăzut expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată numai odată cu fondul.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în cazuri neprevăzute de legea procesual-civilă sau, mai mult, contrar dispoziţiilor sale, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia pusă în discuţie se constată a fi întemeiată.
Este de reţinut că textul menţionat nu încalcă nici una din prevederile constituţionale sau drepturile prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunţat constant, cu referire la accesul liber la justiţie, că acesta semnifică, exclusiv, accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fără a însemna accesul, în toate situaţiile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece acestea sunt stabilite de legiuitorul care, în considerarea unor situaţii diferite, instituie reguli deosebite, aceleaşi, însă, pentru persoane aflate în situaţii identice. Prin urmare, regula menţionată, şi anume, că nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, semnifică numai faptul că legiuitorul nu poate exclude nici o categorie sau grup social de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit prin lege.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi 129 din Constituţia României, precum şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea prin care instanţa competentă se pronunţă asupra cererii de recuzare, în sensul admiterii, nu este supusă nici unei căi de atac, iar în cazul respingerii acesteia, supusă controlului judiciar odată cu fondul, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea irevocabilă a cauzelor civile, antrenând şi, aspect ce nu poate fi neglijat, cheltuieli suplimentare pentru justiţiabili.
Pe de altă parte, cum instanţa sesizată cu cererea de recuzare nu examinează şi nu se pronunţă asupra fondului litigiului dedus, spre soluţionare, instanţei competente, nu s-ar putea reţine cu temei nici ştirbirea în acest mod a dreptului constituţional, preluat în legea procesuală, a dreptului la apărare care, în fapt, se realizează în integralitatea conţinutului său constitutiv cu prilejul judecării în fond şi căi de atac a cauzei.
În realitate, faptele şi împrejurările asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa sesizată cu cererea de recuzare, nu ţin de litigiul însăşi dedus spre soluţionare, ci de asigurarea condiţiilor implicate de art. 27 C. proc. civ., ce privesc nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzei, respectiv oferirea imparţială a protecţiei judiciare, condiţie ce vizează şi interesează toate părţile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta SC G. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva încheierii nr. 6798 din 15 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 9445/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 33/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 331/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
