ICCJ. Decizia nr. 331/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 331/2005
Dosar nr. 245/2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10343 din 26 octombrie 1994, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâţii SC H.N. SA Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, a constatat că reclamanta este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, format din teren şi construcţie şi a obligat pârâta să lase acesteia, imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 20999 din 6 decembrie 1999, a admis cererea de revizuire formulată de Primăria municipiului Bucureşti, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi, pe fond, a respins cererea reclamantei M.F.
Prin Decizia nr. 437 din 21 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamanta M.F. şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea de revizuire, ca nefondată, precum şi cererea de intervenţie formulată de O.M., în interesul revizuentei, ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1957 din 25 iunie 2001, a constatat nul, recursul declarat de intervenient împotriva deciziei pronunţate în apel.
Prin aceeaşi decizie, a fost admis recursul declarat de revizuentă şi a fost modificată Decizia tribunalului, în sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 4462 din 4 noiembrie 2003, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1957 din 25 iunie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o în parte, în sensul că a respins recursul declarat de revizuenta Primăria municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 437 din 21 februarie 2001, a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a.
Prin Decizia nr. 5186 din 14 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca tardivă, cererea formulată de O.M. şi M.S., privind revizuirea deciziei date în soluţionarea recursului în anulare.
Împotriva acestei din urmă decizii, revizuenţii O.M. şi M.S. au declarat recurs, pe care nu l-au motivat în scris.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, formulată de pârâţii O.M. şi M.S., privind o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs în anulare.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispoziţiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, este susţinută de dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluţionării căii de atac exercitate de revizuentul menţionat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt exceptate expres de la controlul judiciar, prin exercitarea recursului.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenţii O.M. şi M.S., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii O.M. şi M.S., împotriva deciziei nr. 5186 din 14 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1038/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 330/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 332/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
