ICCJ. Decizia nr. 405/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.405/2011
Dosar nr.4575/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 378 din 11 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7999/1/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva Ordonanţei nr. 1195/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a menţinut ordonanţa atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 1195/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 42 şi art. 45 C. proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) şi 4 C. proc. pen. şi art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii B.L. şi C.D. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, T.I., G.P. şi T.G.S., judecători în cadrul Curţii de Apel Piteşti, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 10 lit. a) C. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de B.L., judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul C.D., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); neînceperea urmăririi penale faţă de O.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de T.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 246 C. proc. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de R.S., grefier în cadrul Curţii de Apel Piteşti, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; disjungerea şi declinarea cauzei cu privire la faptele ce ar fi fost comise de E.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, T.M. ş.a. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru a fi efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei ordonanţe, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. 9333/4523/II/2/2009 din 21 septembrie 2009.
Procurorii au reţinut că magistraţii au pronunţat soluţiile ce l-au nemulţumit pe petent, pe baza probelor administrate, cu respectarea normelor de procedură, le-au motivat în fapt şi în drept, astfel că nu se poate reţine că şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-au îndeplinit în mod defectuos provocând o vătămare a intereselor legale ale petentului.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 1195/P/2008 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1019 din 11 iunie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva acestei sentinţe, petentul M.I. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 20 - 21), admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi restituirea cauzei organelor de urmărire penală, în vederea completării cercetărilor.
De asemenea, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi a fost criticată obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 25 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:
Intimaţii au fost cercetaţi în urma plângerilor penale formulate de petentul M.I., în care a precizat că: judecătorul C.D. ar fi dispus în mod nelegal suspendarea executării Sentinţei civile nr. 704/1996, în Dosarul civil nr. 3247/R/2000 şi ar fi intervenit pe lângă procurorii O.R. şi E.M. pentru a-l împiedica să fie reîncadrat; că judecătorul T.G.S. şi procurorul O.R., au participat la judecarea Dosarului nr. 1094/46/2007 finalizat prin Decizia nr. 35 din 25 martie 2008, care, în opinia sa, ar fi nelegală potrivit art. 393 C. proc. pen.
Petentul a mai arătat că judecătorul L.B. ar fi cunoscut aspectele sesizate din mai multe cauze, referitoare la litigiul său de muncă, însă aceasta ar fi favorizat persoanele menţionate mai sus.
De asemenea, a mai susţinut că, grefiera R.S., în mod abuziv, fără a avea la bază o încheiere de şedinţă ar fi eliberat un certificat prin care s-a confirmat suspendarea executării Sentinţei nr. 704 din 25 ianuarie 1996.
La data de 08 iunie 2000, petentul M.I. a încercat să pună în executare Sentinţa civilă nr. 704/1996 a Judecătoriei Piteşti, iar debitoarea SC N. SA a prezentat un certificat din care rezulta că prin încheierea din data de 01 iunie 2000 dată în Dosarul nr. 3147/R/2000 al Curţii de Apel Piteşti, preşedintele de atunci al Curţii de Apel Piteşti, judecătorul C.D. a admis cererea sa de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 704/1996, până la soluţionarea recursului.
Prin Sentinţa penală nr. 35/2008, pronunţată în Dosarul nr. 1094/46/2007 al Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, judecător T.G.S. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 8/P/2007 a Curţii de Apel Piteşti, formulată de M.I.
La şedinţa de judecată a participat şi O.R., reprezentant al Ministerului Public.
Prin Decizia nr. 139/R/2001, pronunţată în Dosarul nr. 5241/R/2000 al Curţii de Apel Piteşti, completul de judecată format din judecătorii G.P., T.I. şi N.T. (opinie separată) a respins contestaţia în anulare formulată de M.I. împotriva Deciziei civile nr. 3599/2000 a Curţii de Apel Piteşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât, instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi în consecinţă nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii pronunţate de o altă instanţă.
În ceea ce priveşte fapta săvârşită de magistratul procuror O.R., Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului petent nu au suport probator, concluziile acesteia din cadrul şedinţelor de judecată neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală.
Cu privire la pretinsa infracţiune a fi săvârşită de magistratul judecător L.B., respectiv aceea de favorizare a infractorului, această infracţiune presupune o situaţie premisă - săvârşirea unei infracţiuni de către persoana favorizată - condiţie neîndeplinită în cauză, astfel încât această infracţiune nu poate fi reţinută în sarcina magistratului judecător.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 25 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Critica formulată de recurentul petent, privind greşita sa obligare de către instanţa de fond la plata cheltuielilor judiciare către stat va fi înlăturată, prin Decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în Dosarul nr. 56/2007, fiind statuat că: „În cazul respingerii plângerii formulată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea”.
Criticile recurentului petent reiau, în esenţă, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva Ordonanţei nr. 1195/P/2008 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinţei nr. 378 din 11 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7999/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 404/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 406/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
