ICCJ. Decizia nr. 406/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.406/2011
Dosar nr.5236/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 713 din 26 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9476/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.B.P. împotriva Rezoluţiei nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători B.L. şi C.C. de la Curtea de Apel Timişoara şi procurorii F.E. şi B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor; S.N.I. şi S.G. - notari publici - sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); C.D. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. 9947/4925/II/2/2009 din 23 octombrie 2009.
Procurorii au reţinut că magistraţii au pronunţat soluţiile ce l-au nemulţumit pe petent, pe baza probelor administrate, cu respectarea normelor de procedură, le-au motivat în fapt şi în drept, astfel că nu se poate reţine că şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-au îndeplinit în mod defectuos provocând o vătămare a intereselor legale ale petentului.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa nr. 713 din 26 aprilie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva acestei sentinţe, petentul G.B.P. a declarat recurs, solicitând, potrivit memoriilor depuse la dosar (filele 8 - 12, 17 - 35), admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, criticând cheltuielile judiciare la care a fost obligat.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 26 raportat la art. 215 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:
Petentul G.B.P. a solicitat efectuarea cercetării penale faţă de notarii publici S.G. şi S.N., precum şi cu privire la C.D., întrucât acesta din urmă l-a indus în eroare cu ocazia încheierii unui contract prin care a cumpărat o casă cu teren în localitatea Sacu, jud. Caraş Severin.
A susţinut că a numitul C.D., în calitate de vânzător, i-a ascuns că nu are intabulat dreptul de proprietate asupra casei nr. 216 şi asupra terenului în suprafaţă de 3800 m.p., susţinând că, dacă ar fi cunoscut realitatea nu ar mai fi încheiat contractul.
Notarii publici se fac vinovaţi, în opinia petentului, de împrejurarea că nu i-au explicat riscurile încheierii unui astfel de contract.
Cauza a făcut obiectul cercetărilor efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara - iar prin Rezoluţia nr. 118/ P din 30 iunie 2009, intimata procuror F.E. a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât, cu ocazia încheierii contractului i-au fost aduse la cunoştinţă petentului că imobilele nu sunt înscrise în Cartea Funciară şi pentru aceasta este necesară întocmirea situaţii tehnice, împrejurare cu care a fost de acord.
Procurorul a mai reţinut că în extrasul de carte funciară eliberat la 26 iunie 2008, de Biroul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Caransebeş se menţionează că numitul G.B.P. este proprietar prin cumpărare pe cota de 1/1 a terenului în suprafaţă de 3800 m.p.
Plângerea petentului formulată conform art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 741/II/2/2008 de către intimatul B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva soluţiei procurorului petentul G.B.P. a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen. care a fost respinsă de Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa penală nr. 221 din 25 septembrie 2008, iar recursul a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 256 din 27 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
O altă plângere cu conţinut asemănător, a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Timişoara - prin Sentinţa penală nr. 250/ PI din 3 noiembrie 2008 definitivă prin Decizia penală nr. 1070 din 24 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, petentul a solicitat efectuarea cercetărilor penale şi cu privire la magistraţii procurori F.E. şi B.V. care au soluţionat necorespunzător cauzele de care s-a făcut vorbire mai sus, cât şi a magistraţilor judecători B.L. şi C.C., care au pronunţat soluţii nefavorabile pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fără a indica vreo probă în susţinerea afirmaţiilor făcute.
În ceea ce priveşte intimaţii notari S.N.I. şi S.G. cât şi cu privire la numitul C.D., în mod corect prima instanţă a reţinut că există autoritate de lucru judecat, în cauză pronunţându-se două hotărâri definitive de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 256 din 27 ianuarie 2009 şi 1070 din 24 martie 2009.
Cu privire la magistraţii judecători şi procurori - intimaţii B.L., C.C., F.E. şi B.V., s-a constatat că aceştia au acţionat în acord cu legea şi probele cauzei, iar soluţiile lor au fost confirmate prin căile de atac prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât, atât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi în consecinţă nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii pronunţate de o altă instanţă.
În cauza de faţă, magistraţii intimaţi B.V. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, F.E. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiţi, analizând plângerea formulată şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lor obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentului, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În speţă, magistraţii procurori B.V. şi F.E. au emis rezoluţii în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la termenul de soluţionare şi temeiul juridic privind plângerile contra soluţiei, iar emiterea de soluţii nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Critica formulată de recurentul petent, privind greşita sa obligare de către instanţa de fond la plata cheltuielilor judiciare către stat va fi înlăturată, prin Decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în Dosarul nr. 56/2007, fiind statuat că: „În cazul respingerii plângerii formulată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea”.
Criticile recurentului petent reiau, în esenţă, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluţiei nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul G.B.P. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.B.P. împotriva sentinţei nr. 713 din 26 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9476/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 405/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 407/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
