ICCJ. Decizia nr. 407/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.407/2011
Dosar nr.5241/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 510 din 26 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5511/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.V. împotriva Rezoluţiei nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.G. - procuror şef birou în cadrul D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 268 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. 4821/2369/II/2/2009 din 18 mai 2009.
Procurorii au reţinut că în sarcina intimatului nu se poate reţine săvârşirea niciunei fapte de natură penală, întrucât acesta şi-a desfăşurat activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale şi având în vedere probele administrate în cauză.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 510 din 26 martie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.
Împotriva acestei sentinţe, petentul T.V. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 268 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:
Prin Rechizitoriul nr. 58/D/P/2007 din 18 decembrie 2008 al D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Vrancea s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ţ.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi alţi doi inculpaţi.
În fapt, s-a reţinut în sarcina acestora că în perioada august 2007 - iulie 2008, inculpatul Ţ.V. împreună cu inculpaţii G.C.C. şi Y.Y., au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi în baza unei hotărâri infracţionale unice, în mod repetat au indus în eroare reprezentanţii mai multor societăţi comerciale cu prilejul încheierii şi executării unor contracte pricinuind o pagubă de 1.648.941,27 lei.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vrancea sub nr. 4685/91/2008.
Fiind nemulţumit de modul în care s-a desfăşurat ancheta, Ţ.V. a sesizat mai multe aspecte referitoare la activitatea desfăşurată de procurorul S.G., în Dosarul nr. 58/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Vrancea şi anume:
1. Faptul că la data de 03 iulie 2008, în intervalul 605 - 1100, la domiciliul său a fost efectuată o percheziţie, deşi urmărirea penală nu era începută în cauză; din dispoziţia aceluiaşi procuror a fost efectuată, la aceeaşi dată o percheziţie şi la un imobil aparţinând SC T.T. SRL Tulnici, în condiţiile în care autorizaţia de percheziţie era emisă pentru SC L.C. SRL.
Analizând actele şi lucrările dosarului rezultă că, deşi, faţă de petent s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 3 iulie 2008, ora 1320, în momentul solicitării şi, respectiv, a emiterii autorizaţiei de percheziţie, urmărirea penală era începută in rem, încă din data de 4 decembrie 2007.
La dosar există o încheiere de îndreptare a erorii materiale dispusă de instanţă la data de 3 iulie 2008, în baza căruia s-a emis o nouă autorizaţie de percheziţie valabilă, în care a fost inclus şi „punctul de lucru - Pensiunea Tulnici, discotecă, bar”, aparţinând SC T.T. SRL Tulnici.
2. Faptul că magistratul respectiv a dispus reţinerea sa fără să existe probe care să-i dovedească vinovăţia, iar în cuprinsul propunerii de arestare preventivă a prezentat evaziv şi în termeni generali faptele pentru care era cercetat.
Din datele dosarului rezultă că propunerea de arestare preventivă a fost admisă de instanţă, măsură ce a fost prelungită pe tot parcursul urmăririi penale, inculpaţii fiind trimişi în judecată în stare de arest preventiv, astfel încât nu s-a probat că procurorul ar fi comis vreun abuz în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în legătură cu instrumentarea dosarului în care intimatul era cercetat.
3. Faptul că din dispoziţia aceluiaşi magistrat s-a aplicat în mod nelegal sechestru asigurător pe mai multe bunuri aparţinând SC L.C. SRL Focşani, împiedicând societatea să-şi continue activitatea şi creând premisele stării de insolvenţă.
Orice nemulţumire a petentului legată de măsurile dispuse de procuror poate fi valorificată prin căile legale de atac prevăzute de lege şi nu prin plângerile penale formulate împotriva magistratului.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluţiei nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinţei nr. 510 din 26 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5511/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 406/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 408/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
