ICCJ. Decizia nr. 410/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.410/2011
Dosar nr.6231/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 495 din 24 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 10082/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.G. împotriva Rezoluţiei nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de S.I., G.V., C.B., M.M., I.F.M., T.R. şi P.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, s-a mai dispus şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei D.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. 11191/5585/II-2/2009 din 23 noiembrie 2009.
Procurorii au reţinut că locuinţa atribuită numitei D.G. i-a revenit acesteia prin partaj, ca urmare a dispoziţiei instanţei de judecată, iar aceasta a achitat debitul datorat către Primăria Sectorului 1; atribuirea spaţiului de locuit din apartamentul nr. 31 către sus numită nu a prejudiciat în nici un mod interesele legale ale numitului M.G., căruia i-a fost alocată prin hotărâre de divorţ doar folosinţa exclusivă a unei camere şi în comun sufrageria şi celelalte dependinţe.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 21P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa nr. 495 din 24 martie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din nici un act al cauzei nu rezultă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu rea credinţă, de către persoanele reclamate a atribuţiilor lor de serviciu, neexistând indicii de săvârşire a vreunei fapte penale.
În ceea ce priveşte natura locuinţei atribuită numitei D.G., Primăria Sector 1 a precizat că imobilul în cauză nu este locuinţă socială, aceasta revenindu-i susnumitei prin partaj, ca urmare a dispoziţiei instanţei.
Împotriva acestei sentinţe, petentul M.G. a declarat recurs, solicitând, potrivit memoriilor depuse la dosar (filele 23 - 41), admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmării penale împotriva intimaţilor.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 292 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:
La data de 01 decembrie 2004, M.G. s-a adresat Poliţiei Sectorului 1, solicitând efectuarea de cercetări faţă de numita D. (fostă M.) G. şi funcţionarii din cadrul Primăriei Sectorului 1, în legătură cu împrejurările în care a fost încheiat contractul de Închiriere nr. 44/2004 privind o parte a apartamentului nr. 31, situat în Bucureşti, C.G.
Se susţine, astfel, de către M.G. că spaţiul respectiv i-a fost atribuit în mod abuziv numitei D.G., care a uzat în scopul obţinerii acestuia de declaraţii necorespunzătoare adevărului referitor la veniturile obţinute, starea civilă şi imobilele deţinute în proprietate, şi în condiţiile în care contractul iniţial de închiriere fusese reziliat prin hotărâre judecătorească, ca urmare a neplăţii chiriei datorate.
În temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin Rezoluţia nr. 8838/P/2005, din 18 ianuarie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita D.G., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., precum şi faţă de funcţionarii din cadrul Primăriei Sectorului 1, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Soluţia a fost infirmată prin Decizia penală nr. 111/R/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa dispunând trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de numita D.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), şi in rem sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La data de 09 aprilie 2008, prin Rezoluţia nr. 8838/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de D.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că, la 11 martie 2004, a solicitat Primăriei Sectorului 1 emiterea unei repartiţii pentru imobilul situat în Bucureşti, C.G., făcând în acest sens declaraţii necorespunzătoare adevărului.
De asemenea, au fost efectuate cercetări şi faţă de numiţii M.M., P.L., C.B., I.F.M. şi T.R., membri ai Comisiei de Atribuire a Locuinţelor din cadrul Primăriei Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu în contextul reatribuirii către D.G. a spaţiului de locuit din apartamentul 31, situat în Bucureşti, C.G., sector 1, persoană care nu era îndreptăţită în acest sens, documentele ce au fundamentat cererea acesteia fiind false.
Ulterior, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea numitului C.B. de deputat în Parlamentul României.
Soluţia este contestată de numitul M.G., conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., în esenţă petentul reiterând aspectele expuse în cuprinsul plângerii penale şi al declaraţiilor date.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că Judecătoria Sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 1751 din 01 aprilie 1988, a admis acţiune formulată de reclamanta M.G. în contradictoriu cu pârâtul M.G.
Instanţa a declarat desfăcută căsătoria părţilor, a stabilit că reclamanta va reveni la numele anterior, Drăgănescu, şi a partajat folosinţa spaţiului de locuit din Bucureşti, C.G. A fost atribuită reclamantei camera nr. 3, pârâtului camera nr. l (conform schiţei aflată la dosar), sufrageria şi restul dependinţelor urmând a fi folosite în comun.
Ulterior, la data de 19 iunie 1995, între Primăria Municipiului Bucureşti, SC R.V. SA, în calitate de prestator, şi numiţii M.G., respectiv, D.G. au intervenit contractele de închiriere înregistrate sub nr. 81 bis şi nr. 81, având ca obiect câte o cameră şi dependinţele din apartamentul nr. 31.
Ca urmare a neplăţii chiriei de către D.G., SC R.V. SA s-a adresat instanţei, în vederea rezilierii contractului de închiriere şi evacuarea pârâtei din imobil. Acţiunea a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 5806 din 29 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1.
Prin cererea adresată Primarului Sectorului 1, D.G. a solicitat să i se aprobe repartizarea spaţiului locativ respectiv şi încheierea unui nou contract. In motivarea cererii, susnumita a arătat că a plătit chiria în mod constant până la data de 15 mai 2002 şi, întrucât a fost plecată în străinătate, a împuternicit-o pe mama sa să achite contravaloarea acesteia în continuare, modalitate refuzată de SC R.V. SA, fapt ce a condus la rezilierea contractului şi evacuarea sa. A susţinut, totodată, că a plătit integral chiria datorată, penalităţile aferente şi cheltuielile de judecată.
Cererea a fost însoţită de două declaraţii date de D.G. şi autentificate sub nr. 1098 şi nr. 1099, la data de 01 aprilie 2004, la BNP - D.M.. Astfel, susnumita a declarat că:
- nu este încadrată în muncă la nici o persoană fizică sau juridică cu contract de muncă şi că nu realizează venituri;
- nu deţine în proprietate terenuri agricole;
- nu primeşte ajutor social şi nici ajutor de şomaj;
- nu deţine în proprietate nici o locuinţă pe teritoriul României;
- nu a dobândit, înstrăinat sau vândut nici o locuinţă proprietate personală după 01 ianuarie 1990, conform Decretului nr. 61/1990, a Legii nr. 85/1992 şi a Legii locuinţei nr. 114/1996;
- nu a primit locuinţă din fondul locativ de stat;
- nu a beneficiat de nici o repartiţie a unei locuinţe sau de acordarea unui credit pentru cumpărarea unei locuinţe;
- nu a deţinut şi nu deţine în proprietate terenuri pentru construirea unei locuinţe;
D.G. a făcut, totodată, dovada că are domiciliul în Bucureşti, C.G., conform cărţii de identitate.
Cererea susnumitei, împreună cu documentaţia aferentă au fost înaintate de SC R.V. SA (societate de administrare a fondului locativ de stat) la Primăria Sectorului 1.
Prin nota întocmită de S.I. a şi semnată de directorul general al SC R.V. SA, a fost supusă spre analiză Primăriei Sectorului 1 situaţia numitei D.G., urmând a se aprecia asupra oportunităţii acordării unei repartiţii pentru spaţiul situat în apartamentul din C.G., sector 1, cu precizarea că, ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 5806/2003 a Judecătoriei Sectorului 1, persoana în cauză a achitat chiria datorată, penalităţile aferente şi cheltuielile de judecată.
Cererea numitei D.G. a fost analizată de membrii Comisiei de Atribuire Locuinţelor din cadrul Primăriei Sectorului 1 (M.M. - viceprimar, P.L. - secretar, C.B. - director al Direcţiei Gospodărire Comunală, I.F.M. - şef serviciu juridic, T.R. - consilier) care a hotărât, în şedinţa din 05 aprilie 2004, reatribuirea aceluiaşi spaţiu din apartamentul 31 către D.G.
La data de 05 aprilie 2004, Primăria Sectorului 1, sub semnătura primarului V.G. şi a directorului C.B., i-a comunicat numitei D.G. că urmează să se prezinte la A.F.I. în termen de 10 zile, în vederea încheierii contractului de închiriere pentru spaţiul atribuit, compus dintr-o cameră exclusivă (11,88 mp) şi dependinţe în folosinţă comună. Comunicarea, vizată pe verso, cu privire la situaţia locuinţei urma a fi prezentată Primăriei Sectorului 1 de D.G., împreună cu actele de identitate şi adeverinţele de venituri ale membrilor de familie ce urmau a locui împreună cu aceasta.
Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 444 a fost încheiat la data de 16 aprilie 2004.
Actele premergătoare efectuate în cauză au confirmat că funcţionarii Primăriei Sectorului 1 şi-au exercitat în mod corespunzător atribuţiile de serviciu în cadrul legal stabilit prin dispoziţiile legale în vigoare, iar declaraţiile notariale date de numita D.G. nu se circumscriu prevederilor art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP); mai mult decât atât intimata D.G., s-a dovedit din examinarea actelor depuse la dosar că nu are venituri sau bunuri impozabile, că nu a moştenit bunuri de pe urma defunctului D.I. (tatăl acesteia) la data la care se reclamă a fi fost săvârşite faptele şi că nu a negat existenţa căsătoriei sale cu un cetăţean belgian.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că atribuirea spaţiului de locuit din apartamentul nr. 31 acesteia nu a prejudiciat interesele legale ale petentului M.G., căruia i-a fost stabilită prin hotărârea instanţei doar folosirea exclusivă a unei camere şi, în comun, a sufrageriei şi a celorlalte dependinţe şi că din nici un act al cauzei nu rezultă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu rea-credinţă, de către persoanele reclamate a atribuţiilor lor de serviciu, neexistând indicii de săvârşire a vreunei fapte penale.
Criticile recurentului petent reiau, în esenţă, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În ceea ce priveşte solicitarea intimaţilor la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul de avocat prin indicarea existenţei chitanţelor în cadrul dosarului primei instanţe, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că onorariul de avocat despre care se face vorbire se regăseşte la filele 59 şi 63 din dosarul primei instanţe, însă reprezintă plata pentru prestaţia avocatului efectuată numai în faţa primei instanţe în cadrul Dosarului nr. 10082/1/2009, astfel încât cererea acestora va fi respinsă.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluţiei nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M.G. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.G. împotriva sentinţei nr. 495 din 24 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 10082/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 409/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 411/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
