ICCJ. Decizia nr. 412/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.412/2011
Dosar nr.6244/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1377 din 8 septembrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta L.V. împotriva Rezoluţiei nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de M.F. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.R.M. - procuror şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 248 - 2481 şi art. 264 C. pen. şi faţă de N.P., I.D., M.S., D.G. - judecători în cadrul Tribunalului Sălaj şi persoana juridică Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sălaj, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 248 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 3197/1523/II/2/2010 din 14 aprilie 2010.
Procurorii au stabilit că nu se poate reţine că magistraţii intimaţi nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentei .
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluţiei nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa nr. 1377 din 8 septembrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva acestei sentinţe, petenta L.V. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 2 - 13), admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi M.F. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.R.M. - procuror şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 248 - 2481 şi art. 264 C. pen. şi N.P., I.D., M.S., D.G. - judecători în cadrul Tribunalului Sălaj şi persoana juridică Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sălaj, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 248 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât, instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi în consecinţă nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii pronunţate de o altă instanţă.
În cauza de faţă, magistraţii intimaţi M.F. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.R.M. - procuror şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiţi, analizând plângerea formulată şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lor obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentei, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În speţă, magistraţii procurori M.F. şi P.R.M. au emis rezoluţii în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la termenul de soluţionare şi temeiul juridic privind plângerile contra soluţiei, iar emiterea de soluţii nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
De asemenea, nu se poate reţine în sarcina intimaţilor nici infracţiunile prevăzute de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestora nu s-a reţinut existenţa vreunui ajutor dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât nu ne aflăm în prezenţa falsificării unui înscris oficial.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii şi că nu ne aflăm în prezenţa falsificării unui înscris oficial, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Criticile recurentei petente reiau, în esenţă, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluţiei nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petenta L.V. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.V. împotriva sentinţei nr. 1377 din 8 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3410/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 413/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
