ICCJ. Decizia nr. 421/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 421/2011
Dosar nr.4398/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Sentinţa nr. 37/F-Cont. din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, a fost anulată, ca netimbrată, cererea reclamantului P.L.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin acţiunea introductivă din 13 ianuarie 2010, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamantul P.L.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti, a formulat cerere de înfăţişare a înscrisului existent în dosarul nr. 1456/46/2009, cu referire la cauza din dosarul nr. 2094/90/2008 şi încuviinţarea dovedirii cererii cu privire la înscrisul solicitat prin interogatoriul judecătorului-preşedinte de secţie.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost citat cu menţiunea achitării taxei datorate pentru soluţionarea cererii introductive, însă aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxelor judiciare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a precizat că instanţa de fond, fiind parte în dosarul dedus judecăţii, trebuia să se declare necompetentă în soluţionarea cauzei, iar în acest caz nu trebuia achitată taxa judiciară de timbru.
A arătat că judecătorul care a judecat fondul cauzei a făcut parte din completul de judecată care a soluţionat recursul în dosarul nr. 2094/90/2008, în care s-a pronunţat Hotărârea nr. 374 din 9 aprilie 2009, în cauza cu privire la lămurirea hotărârii atacate, precum şi într-o cauză având ca obiect contestaţia în anulare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4446 din 20 octombrie 2010, a respins recursul, ca nefondat.
Instanţa supremă a reţinut că soluţia se impune, întrucât în mod corect s-a sancţionat neîndeplinirea de către parte a unor obligaţii legale, prevăzute de Legea nr. 146/1997 şi OG nr. 32/1995.
S-a mai reţinut că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi în conformitate cu principiul disponibilităţii, competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Piteşti au fost corect stabilite.
La data de 5 noiembrie 2010, împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs reclamantul P.G.L.M., prin reprezentant P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva Deciziei nr. 4446 din 20 octombrie 2010, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra unui recurs, declarat de acelaşi recurent, P.G.L.M.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul P.G.L.M., prin reprezentant, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.G.L.M., prin reprezentant P.S., împotriva Deciziei nr. 4446 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 68/46/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 423/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
