ICCJ. Decizia nr. 425/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 425/2011
Dosar nr.3635/1/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 517 din 29 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara D.R. împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a petiţionarei cuprinsă în rechizitoriul nr. 1563/P/2007 din 24 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută dispoziţia atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, nr. 1563/P/2007 din 24 iunie 2009, în baza art. 262 pct. 1 lit. a) raportat la art. 25 C. proc. pen., art. 249 raportat la art. 10 lit. e) şi d) C. proc. pen. şi a art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen.; scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.M.P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 alin. (1) şi art. 291 teza I C. pen.; scoaterea de sub învinuire penală a învinuitei D.R.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 teza I C. pen.; scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului D.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 291 teza I C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de G.M. şi L.O. pentru infracţiunea prevăzută de art. 263 C. pen.
Totodată, conform art. 38 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus disjungerea cauzei privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) de către procurorii D.M.P.M. de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Braşov, D.R.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, C.L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi P.B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut în rechizitoriu că, în luna februarie 2006, ca urmare a unui incident de securitate comis de inculpatul D.D., ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii - Secţia Judeţeană Braşov a fost efectuată o inventariere a documentelor pe care aceasta le avea în fişet, fiind găsit un înscris format din şapte pagini tehnoredactate, adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, purtând antetul şi având aparenţa unui document clasificat, strict secret, emis de structura specializată de informaţii din cadrul M.A.I. şi având aplicată semnătura şefului acelei structuri, chestorul V.A.
În legătură cu acel document inculpatul D.D. a declarat ofiţerilor delegaţi cu cercetarea că este un fals pe care l-a întocmit împreună cu procurorul D.M.P.M. pentru a fi prezentat lui G.C.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în scopul de a-l determina pe acesta să renunţe la afirmaţiile defăimătoare pe care le-a făcut la adresa ofiţerului şi a S.R.I. Totodată a menţionat că înscrisul a fost redactat pe un laptop la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe lângă Tribunalul Braşov, fiind încredinţat magistratului procuror T.L. de la aceeaşi unitate, prietenă a soţiei sale, susţinând că aceasta a prezentat documentul părţii vătămate, întreţinând o relaţie apropiată cu un ofiţer din cadrul D.G.I.P.I.
Inculpatul a susţinut în faţa consiliului de judecată că a întocmit înscrisul împreună cu D.M.P.M., fără a avea aprobare în acest sens şi că l-a folosit cu intenţia de a-l determina pe G.C.I. să-şi dea demisia din magistratură.
În cursul anului 2004, pe fondul existenţei unor date şi indicii în sensul comiterii unor abateri disciplinare de către G.C.I. au fost efectuate verificări de către Secţia Inspecţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind activitatea profesională şi deontologică, prilej cu care au fost solicitaţi să dea lămuriri mai mulţi colegi.
În aceste împrejurări, la 23 septembrie 2004 partea vătămată a fost chemată de către colega sa de serviciu D.R.C. - soţia inculpatului D.D., în biroul ei, unde i-a fost prezentat un material informativ, calificat strict secret, provenit de la un serviciu de informaţii care cuprindea aspecte de natură infracţională presupus comise de G.C.I. împreună cu D.M.P.M.
Din acel înscris, D.R.C. i-a arătat numai câteva pagini precizând că este strict secret şi că poartă semnătura comandantului unităţii respective, prilej cu care i-a recomandat să îşi dea demisia, întrucât este urmărit de S.R.I., aspect cunoscut de la soţul său.
Această discuţie a avut loc la o săptămână după ce inculpatul D.D. s-a prezentat cu un înscris identic la conducerea S.R.I. prezentându-l şefilor structurii G.M. şi L.O.
În acea împrejurare constatând că demersul inculpatului nu este legal, numitul L.O. l-a scos la raport, prezentându-l comandantului G.M., ocazie cu care inculpatul a mărturisit că a întocmit înscrisul din proprie iniţiativă, în interesul serviciului, cu intenţia de a-l sili pe procurorul G.C.I. să demisioneze.
Documentul respectiv a fost distrus din dispoziţia comandantului însă la începutul anului 2006 s-a găsit un alt exemplar al înscrisului în fişetul inculpatului D.D.
Privitor la învinuitul D.M.P.M. s-a reţinut că acesta nu a participat la falsificarea documentului menţionat, precizând că datele pe care le-a furnizat soţilor D. (naşii săi de cununie) sunt cuprinse în nota de relaţii a acestuia, aflată în lucrarea ce vizează abaterea disciplinară a magistratului procuror G.C.I.
Referitor la T.L. s-a constatat că aceasta nu a primit de la soţii D. vreun document falsificat, neavând nicio discuţie cu aceştia.
Împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 1563/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat plângere petiţionara D.R.C., care a solicitat schimbarea temeiului juridic din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În motivarea plângerii, petiţionara a susţinut că înscrisul falsificat a fost prezentat procurorului G.C.I. de o altă persoană.
Prin rezoluţia nr. 4505/4643/II-2/2009 din 6 octombrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă plângerea petiţionarei, reţinându-se că materialul probator al cauzei a atestat că D.R.C. a fost cea care i-a prezentat părţii vătămate documentul falsificat pentru a-l determina pe G.C.I. să plece din magistratură.
S-a mai apreciat că soluţia procurorului de scoatere de sub urmărire penală a petiţionarului în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - lipsa laturii subiective este legală şi temeinică.
Împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriul nr. 1563/P/2007 din 24 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, petiţionara D.R.C. a formulat plângere în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
În motivarea plângerii petiţionara a susţinut că nu este vinovată de comiterea faptei, că o altă persoană i-a prezentat numitului G.C.I. documentul falsificat. S-a solicitat desfiinţarea dispoziţiei de netrimitere în judecată în sensul schimbării temeiului de drept din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Din examinarea lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei prima instanţă a constatat că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a petiţionarei D.R.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 teza I C. pen. a fost în mod justificat întemeiată pe dispoziţiile art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Astfel, s-a reţinut că la 23 septembrie 2004 petiţionara i-a prezentat colegului ei G.C.I. un înscris, clasificat ca strict secret, provenit de la un serviciu de informaţii, care cuprindea aspecte de natură infracţională presupus comise de respectivul coleg, pentru a-l determina pe acesta să demisioneze.
Despre acest înscris, inculpatul D.D. a relatat, în cadrul Consiliului de judecată, că l-a întocmit cu intenţia de a-l determina pe G.C.I. să demisioneze din magistratură.
Martorul G.M., comandantul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea D.D., a relatat că documentul a fost conceput de acest ofiţer în baza unor date obţinute de la soţia sa D.R.C., urmând ca înscrisul să fie prezentat procurorului G.C.I.
La rândul său, numitul D.M.P.M. a precizat că D.D. i-a relatat că soţia lui, D.R.C. a prezentat înscrisul falsificat colegului său G.C.I. pentru a-l determina să plece din magistratură, întrucât avea dubii că cercetarea disciplinară ar putea conduce la acest rezultat.
S-a apreciat că aceste declaraţii se coroborează cu cele ale părţii vătămate G.C.I. care a menţionat că înscrisul falsificat i-a fost prezentat de petiţionara D.R.C. Aceasta chiar i-a dat să citească numai 5 pagini din material, care purta semnătura chestorului V.A., şeful acelui serviciu. Ca urmare a acestei maşinaţiuni partea vătămată a demisionat la 14 ianuarie 2005 din funcţia de procuror.
Prima instanţă a concluzionat că, întrucât fapta de uz de fals, constând în folosirea unui înscris oficial, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, prevăzută de art. 291 C. pen., s-a dovedit a fi fost săvârşită de petiţionară şi nu de altă persoană, soluţia de netrimitere în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. - lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, respectiv latura subiectivă, este legală şi temeinică. Astfel, s-a apreciat că solicitarea petiţionarei de schimbare a temeiului de drept în art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu poate fi primită fiind în afara materialului din dosarul cauzei, plângerea formulată fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise, expuse în partea introductivă a prezentei decizii, din motivele scrise de recurs şi concluziile scrise depuse la dosar (filele 7-10 şi, respectiv 44-49 dosar recurs) pentru nemotivare, nepronunţare asupra probelor şi argumentelor invocate în apărare, preluarea motivelor indicate în rechizitoriu, greşita stabilire a împrejurării că a săvârşit fapta imputată pe baza declaraţiilor a trei martori (date sub presiune, care contrazic declaraţiile anterioare ce nu o incriminau, respectiv declaraţiile numiţilor D.M., G.M. şi G.C.I.), nestabilirea locului şi a datei pretinsei falsificări a înscrisului de care este acuzată că l-a folosit, respingerea nemotivată a cererii de declasificare a înscrisurilor ataşate dosarului nr. 1563/P/2007, cu încălcarea dreptului la apărare, lipsa dovezilor că ar fi prezentat părţii vătămate înscrisul falsificat în discuţie.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiţii pozitive, privind inexistenţa datelor referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc. pen., de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cu distincţiile arătate de textul de lege invocat.
În cauza dedusă judecăţii procurorul, în faza actelor premergătoare şi ulterior, în cursul urmăririi, a efectuat verificările şi apoi a administrat probele utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în speţă, în privinţa învinuitei era incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Se constată din verificarea actelor dosarului că soluţia dispusă faţă de petentă este legală şi temeinică, fiind în mod just menţinută de către prima instanţă. Astfel, se reţine că în mod corect procurorul a apreciat, din analizarea coroborată a probelor administrate, că învinuita a folosit un înscris falsificat, cunoscând natura acestuia, prezentându-l părţii vătămate G.I.C.
Astfel, contrar susţinerilor recurentei petente, actele dosarului şi declaraţiile martorilor confirmă împrejurarea falsificării anterioare a înscrisului oficial pe care, ulterior, petenta l-a prezentat părţii vătămate,înscris identificat în fişetul utilizat, la locul de muncă, de către soţul său, D.D., în acest sens fiind declaraţiile numiţilor L.O. - din 13 februarie 2007 şi 7 septembrie 2008, aceasta din urmă dată în dosarul nr. 1563/P/2007, G.M. - din 14 februarie 2007, G.C.C. - din 8 februarie 2007, T.C.M. - din 5 februarie 2007, declaraţiile date în dosarul nr. 1563/P/2007 de partea vătămată din 29 aprilie 2009, 9 mai 2008 şi 23 ianuarie 2008, declaraţiile învinuitului D.P.M. din 26 ianuarie 2009, 7 noiembrie 2008, 11 iunie 2008 şi 11 septembrie 2008, declaraţiile martorilor P.B., P.M.G., A.F. din 9 octombrie 2008, 3 septembrie 2008 şi, respectiv, 6 octombrie 2008.
Se reţine, totodată că, după cum întemeiat a reţinut şi prima instanţă, persoana care a prezentat înscrisul falsificat părţii vătămate a fost petenta, susţinerile contrare ale acesteia fiind infirmate de declaraţiile martorilor T.L. (din data de 30 octombrie 2008, martora arătând că D.R. nu i-a predat niciun înscris emis de D.G.I.P.I. referitor la partea vătămată), A.I. (din data de 20 mai 2008, martorul, afirmând că petenta deţinea multiple informaţii, posibil de la soţul său), O.I. (care, în declaraţia dată la 9 februarie 2009 a arătat că nu a deţinut nicun document secret pe care să îl poată prezenta părţii vătămate) şi G.M. (declaraţiile din 11 noiembrie 2008 şi 7 septembrie 2008).
Astfel, se înlătură apărările recurentei petente în sensul că, în esenţă, nu s-a făcut dovada caracterului fals al înscrisului prezentat părţii vătămate (împrejurările în care a fost realizat falsul neavând relevanţă în ceea ce priveşte caracterul fals al înscrisului).
Apărarea recurentei referitoare la reţinerea unor părţi din declaraţiile părţii vătămate, deşi iniţial aceasta a menţionat că numitul O.I. a fost persoana care i-a prezentat înscrisul în discuţie, nu poate fi avută în vedere întrucât declaraţiile părţii vătămate trebuiau şi au fost apreciate prin coroborare, referindu-se, atât la persoana anterior indicată, cât şi la petentă.
Referitor la înlăturarea nemotivată a unor declaraţii şi la caracterul mincinos al declaraţiilor unora dintre martori, date ca efect al presiunilor pretins exercitate de către organul de urmărire penală, se constată că acestea nu se susţin, stabilirea împrejurărilor relevante sub aspectul laturii obiective a infracţiunii imputată petentei, realizându-se prin evaluarea probelor care se coroborau. Aşadar, în mod just prima instanţă a apreciat ca dovedită realizarea sub aspect subiectiv a conţinutului constitutiv al infracţiunii imputată petentei.
Relativ la aspectele vizând latura subiectivă a infracţiunii în mod corect prima instanţă a menţinut temeiul soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de către procuror. Se reţine, sub acest aspect, că petenta a avut o conduită influenţată în plan subiectiv, în mod esenţial, de calitatea sa de soţie a învinuitului D.D., calitate coroborată cu fondul tensionat al relaţiilor avute cu partea vătămată şi cunoaşterea denaturată a realităţii, aspecte care conduc la concluzia nerealizării laturii subiective a infracţiunii caracterizată prin săvârşirea faptei cu intenţie. Rezultă, aşadar, că în mod corect temeiul soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a petentei a fost reprezentat de dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, respectiv latura subiectivă).
Având în vedere aspectele anterior prezentate se constată că prima instanţă, în urma realizării unei analize proprii juste a materialului dosarului, rechizitoriului contestat şi plângerii petentei, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a dispus o soluţie legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile recurentei, referitoare la nerealizarea laturii obiective a infracţiunii sunt nefondate şi vor fi respinse, probele administrate conducând la concluzia, astfel după cum s-a arătat şi în cele ce preced, că petenta şi nu altă persoană a fost cea care a prezentat părţii vătămate înscrisul falsificat.
Motivul de recurs referitor la nemotivarea sentinţei atacate, preluarea argumentelor expuse în rechizitoriul contestat şi neanalizarea apărărilor petentei nu se susţin, întrucât cele afirmate sunt fundamentate pe probe, coroborate cu evaluarea proprie a materialului dosarului şi analizarea acestuia de către instanţă constituind o motivare suficientă, corectă şi completă, aptă a susţine soluţia pronunţată, iar neanalizarea individuală a fiecărei critici invocate nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Caracterul pretins nefondat al respingerii cererii de declasificare a unor înscrisuri nu poate fi avut în vedere, deoarece în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. singura probă care poate fi administrată este proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile noi depuse de părţi. În ceea ce priveşte cererile de probe formulate în cursul urmăririi penale acestea au fost respinse motivat, verificările efectuate în cursul actelor premergătoare şi respectiv, în faza urmăririi penale, întemeind soluţia dispusă faţă de petentă. Aşadar, nu poate fi avută în vedere critica acesteia referitoare la încălcarea dreptului la apărare, efectuarea urmăririi penale şi judecata derulându-se cu respectarea drepturilor sale procesuale, petenta având acces la materialul dosarului şi beneficiind în mod real şi efectiv de posibilitatea formulării apărărilor considerate utile, respingerea unor cereri de probe nefiind aptă a fundamenta o concluzie contrară.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.R. împotriva sentinţei nr. 517 din 29 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 8835/1/2009.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 424/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 426/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
