ICCJ. Decizia nr. 424/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 424/2010
Dosar nr.6237/1/2010
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 885 din 21 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluţiei nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 13 aprilie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de petiţionarul C.A. împotriva rezoluţiei nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Examinând actele dosarului, prima instanţă a reţinut că petentul a formulat plângere la data de 17 martie 2009 împotriva preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 2481 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 189 C. pen., arătând că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 lei daune morale pentru fiecare zi de detenţie, începând cu data de 19 septembrie 2008 şi până la data punerii efective în libertate, respectiv până la anularea mandatului de arestare preventivă nr. 1975/2007.
În motivarea plângerii s-a arătat că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu a luat măsurile corespunzătoare faţă de magistratul judecător R.I. care a pronunţat încheierea din 2 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza căreia a fost emis un alt mandat cu acelaşi număr, 1975, cu punere în executare începând cu data de 30 noiembrie 2008. Petiţionarul a arătat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975/2007 este înregistrat pe numele altei persoane şi nu figurează în baza de date a biroului de executări penale a Tribunalului Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător V.V.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 3481 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 189 C. pen., întrucât faptele nu există.
În considerentele rezoluţiei atacate s-a argumentat că persoana vătămată a invocat în susţinerea plângerii sale, motive subiective de nemulţumire faţă de soluţiile nefavorabile pronunţate de parchet şi instanţe, fără însă a argumenta şi proba în fapt şi în drept plângerea penală formulată, din situaţia de fapt expusă, neconturându-se elementele vreunei infracţiuni.
Prin rezoluţia nr. 999/607/II/2/2010 din 12 februarie 2001 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins ca nefondată plângerea formulată de către petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 820/P/2009 din 8 decembrie 2009.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la instanţă petiţionarul C.A., solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se dispune începerea urmăririi penale faţă de intimat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului.
Prima instanţă, examinând actele dosarului, a reţinut că plângerea este nefondată.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1589 din 30 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 2786 din 15 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat petiţionarul C.A. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 -175 lit. a) şi f) C. pen.; s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza acestei sentinţe s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975 din 17 septembrie 2008.
La data de 6 octombrie 2008 petiţionarul a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii întrucât nu conţine datele sale de identitate, contestaţie ce a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 614 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În motivarea acelei sentinţe s-a reţinut că după emiterea mandatului de executare, judecătorul delegat la serviciul executări penale, prin încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2008, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în mandat, în sensul că locul naşterii petentului este localitatea Pănceşti, judeţul Buzău şi nu Păuneşti, judeţul Vrancea.
Petiţionarul a arătat că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător V.V.A. nu a luat măsurile corespunzătoare faţă de judecătorul care a pronunţat încheierea de îndreptare a erorii materiale din 2 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prima instanţă a reţinut că din actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii sau probe în sensul săvârşirii de către intimat a infracţiunilor reclamate, astfel că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, persoana vătămată fiind nemulţumită de încheierea pronunţată la data de 2 octombrie 2008, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în mandatul de executare a pedepsei închisorii, criticile sale sub acest aspect putând fi examinate în căile de atac prevăzute de lege şi nu în procedura instituită de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, invocând, în cuprinsul concluziilor orale (consemnate în partea introductivă a acestei decizii) neregularităţi în ceea ce priveşte modul în care s-a derulat judecata în cauza în care a fost condamnat.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma precitată.
În cauza dedusă judecăţii în mod just prin rezoluţia contestată s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale, faptele pretins comise de către intimat neexistând în materialitatea lor.
Din verificarea actelor dosarului se constată că nemulţumirea petentului vizează, în esenţă, modul de soluţionare a unor cauze în care a avut calitatea de parte, aspect care nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului deoarece eventuala reformare a soluţiilor dispuse de instanţe nu poate fi realizată decât pe calea promovării căilor de atac reglementate expres şi limitativ de legea procesuală, a căror parcurgere nu poate fi substituită şi nici completată prin formularea unor plângeri penale, instituţii juridice cu finalitate distinctă.
Se reţine, totodată, că prima instanţă, în baza analizei proprii juste a materialului cauzei, plângerii petentului şi rezoluţiei contestate, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. în mod just a menţinut soluţia de netrimitere în judecată a intimatului, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.
Analizând criticile invocate în recurs se constată că acestea exced cadrului procesual al acestei cauze, privind aspecte referitoare la modul de soluţionare al altei cauze în care petentul a fost parte şi aprecieri de ordin general ale petentului cu privire la sistemul judiciar, astfel că nu pot fi primite.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.A. împotriva sentinţei nr. 885 din 21 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3173/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 423/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 425/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
