ICCJ. Decizia nr. 44/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 44/2004
Dosar nr. 136/2003
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157 din 26 iulie 2002, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul K.C. (fiul lui S.R. şi M.A., născut la 18 decembrie 1971 în municipiul Miercurea-Ciuc, agricultor, pregătire 8 clase şcoală generală, căsătorit, are doi copii, cu antecedente penale, domiciliat în satul Armăşenii Noi, comuna Ciucsângeorgiu, judeţul Harghita) la 20 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor, prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a fost contopită, în pedeapsa de 20 ani închisoare, pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 134 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Harghita, inculpatul urmând să execute 20 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor, prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile, Spitalul Clinic Judeţean Mureş, suma de 12.230.184 lei, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânzile legale aferente acestei sume.
S-a reţinut că, în ziua de 12 decembrie 2001, inculpatul K.C. a intrat în camera unde cei doi copii ai săi fuseseră lăsaţi să se joace. Găsindu-i certându-se, inculpatul s-a enervat şi a început să-l lovească pe fiul său K.Z., care era în vârstă de numai 2 ani şi 6 luni.
Dându-şi seama că, în urma loviturilor aplicate, copilul şi-a pierdut cunoştinţa, inculpatul l-a transportat, cu autoturismul unui vecin, la Spitalul Clinic Târgu Mureş, unde a fost internat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral prin agresiune".
Cu toate îngrijirile medicale ce i s-au acordat, copilul K.Z. a încetat din viaţă în seara zilei de 23 decembrie 2001, moartea datorându-se paraliziei sistemului nervos central, în urma traumatismului cranio-cerebral acut închis, cu hematom subdural de emisferă dreaptă şi hemoragie de trunchi cerebral, produse prin loviturile aplicate de inculpat.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 128/A din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Recursul declarat de inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 879 din 20 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, împotriva hotărârilor pronunţate în cauză.
S-a susţinut că se impunea ca fapta să fie încadrată în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) şi la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece victima, în vârstă de numai 2 ani şi jumătate, se afla în vădită neputinţă de a se apăra, iar inculpatul, fiind condamnat anterior, definitiv, pentru săvârşirea unei tentative de omor, în raport cu dispoziţiile art. 144 C. pen., este o persoană care a mai săvârşit un omor.
În concluzie, s-a cerut casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei, în vederea încadrării juridice corecte a faptei săvârşite de inculpat.
Recursul în anulare este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că, în adevăr, inculpatul a lovit la data de 12 decembrie 2001 pe copilul său K.Z., în vârstă de numai 2 ani şi 6 luni, producându-i un traumatism grav cranio-cerebral, care i-a cauzat moartea.
Procedând astfel, este evident că inculpatul şi-a ucis propriul fiu aflat, datorită vârstei, în vădită neputinţă de a se apăra, astfel că fapta trebuia încadrată atât în prevederea de la lit. c) art. 175 alin. (1) C. pen., cum a procedat prima instanţă, cât şi în prevederea de la lit. d) a aceluiaşi alineat, care nu a fost aplicată.
Dar, aşa cum se învederează prin recursul în anulare, mai trebuie avut în vedere că, atunci când a comis această faptă, inculpatul se afla în situaţia prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece, în accepţiunea art. 144 din acelaşi cod, era „o persoană care a mai săvârşit un omor".
În această privinţă, din dosarul nr. 2106/2000 al Tribunalului Harghita, rezultă că inculpatul K.C. a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 134 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă, ca urmare a neatacării cu recurs a deciziei penale nr. 184/A din 7 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin care i s-a respins apelul, la 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) – c) C. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen. (victimă E.Z.).
Or, cât timp, în art. 144 C. pen., se precizează că „prin „săvârşirea unei infracţiuni" sau „comiterea unei infracţiuni" se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte, ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice", se impune a se considera că, atunci când şi-a ucis copilul, inculpatul era „o persoană care a mai săvârşit un omor".
Aşa fiind, fapta inculpatului, de a-şi fi ucis propriul copil aflat în neputinţă de a se apăra, după ce a săvârşit o tentativă de omor asupra altei persoane, fiind şi condamnat definitiv pentru aceasta, constituie infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) şi la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
În consecinţă, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., urmează ca, în temeiul art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să se dispună casarea celor trei hotărâri atacate şi să se trimită cauza, la prima instanţă, în vederea rejudecării, în raport cu noua încadrare juridică şi pentru efectuarea expertizei psihiatrice, obligatorie, potrivit art. 117 C. proc. pen.
Totodată, urmează a se menţine măsura arestării inculpatului şi a se dispune ca onorariul pentru apărarea din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară să fie achitat din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa penală nr. 157 din 26 iulie 2002 a Tribunalului Harghita, Decizia penală nr. 128/A din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi Decizia nr. 879 din 20 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul K.C.
Trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Harghita.
Menţine măsura arestării inculpatului.
Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară B.A., va fi achitat din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 45/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
