ICCJ. Decizia nr. 46/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 46/2004
Dosar nr. 182/2002
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 222 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatele:
- D.E. (fiica lui M.U. şi M.A., născută la 18 septembrie 1949 în municipiul Craiova, economist, director general al SC A.A. SA Craiova, studii superioare, văduvă, are un copil, fără antecedente penale, domiciliată în municipiul Craiova), la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246, raportat la art. 258 C. pen., precum şi la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., dispunând, în baza art. 34 lit. b) C. pen., ca această inculpată să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 861 din acelaşi cod, s-a mai dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. - P.M. (fiica lui P.L. şi P.A., născută la 18 aprilie 1957, în comuna Bâltanele, judeţul Mehedinţi, secretar-dactilograf, absolventă a liceului economic, căsătorită, are un copil, fără antecedente penale, domiciliată în municipiul Craiova), la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., precum şi la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., dispunând, în baza art. 34 lit. b) C. pen., ca această inculpată să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 861 din acelaşi cod, s-a mai dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
S-au confiscat, în folosul statului de la inculpata P.M., suma de 200.000 lei, iar de la inculpata D.E., suma de 600.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunilor de dare şi, respectiv, de luare de mită.
Totodată, inculpata D.E. a fost obligată să plătească părţii civile SC P.I. SRL, cu titlu de despăgubiri: contravaloarea în lei, din ziua efectuării plăţii, a sumei de 800 dolari S.U.A., reprezentând diferenţă preţ chirie şi a sumei de 4.734 dolari S.U.A., reprezentând chirie încasată necuvenit, precum şi suma de 156.974.675 lei, reprezentând T.V.A. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea părţii civile de obligare a inculpatei D.E. la daune morale.
1. S-a reţinut că SC A.A. SA Craiova, în cadrul căreia inculpata D.E. îndeplinea funcţia de director general, a închiriat, în cursul anului 1992, prin licitaţie publică, spaţii comerciale la diverse societăţi comerciale.
Participând la aceste licitaţii, SC P.I. SRL Craiova a obţinut un spaţiu comercial, cu o suprafaţă de 111,40 metri pătraţi, la parterul Blocului T., situat în cartierul Lăpuş, din municipiul Craiova, fiind încheiat contractul de închiriere nr. 943 din 24 februarie 1992.
Motivând că spaţiul comercial menţionat s-ar afla în zona I de interes comercial, inculpata D.E. a impus societăţii comerciale P.I. SRL, începând din anul 1996, un tarif lunar de 2,8 dolari S.U.A., pentru un metru pătrat închiriat. În acest sens, prin adresa nr. 669 din 11 martie 1997, inculpata D.E., în calitate de manager general al SC A.A., împreună cu directorul comercial, a comunicat către SC P.I. SRL că urmează să plătească chiria la tariful de 2,8 dolari S.U.A. pe metru pătrat, corespunzător zonei comerciale I.
Invocând adresele nr. 5846 din 21 februarie 1997, nr. 7268 din 10 martie 1998 şi nr. 19007 din 21 mai 1998, prin care Primăria municipiului Craiova i-a comunicat că spaţiul respectiv se află în zona a II-a de interes comercial, P.M., administrator la SC P.I. SRL, a solicitat inculpatei să revină la tariful practicat iniţial, de 2,5 dolari S.U.A., pentru un metru pătrat. Inculpata, însă, deşi a luat cunoştinţă de conţinutul celor trei adrese, a refuzat să aplice tariful de 2,5 dolari S.U.A. pe metru pătrat, pretinzând în continuare că spaţiul face parte din zona I de interes comercial.
În urma sesizărilor făcute de administratorul P.M. la organele de poliţie, prin actul adiţional nr. 144 din 15 ianuarie 1998, încheiat între cele două societăţi, s-a revenit, pentru anul 1998, la calcularea chiriei, în raport cu tariful de 2,5 dolari S.U.A. pentru un metru pătrat.
În acest fel, în perioada 1996-1997, SC P.I. SRL a achitat, pentru spaţiul comercial obţinut de la SC A.A. SA, o chirie lunară de 311,92 dolari S.U.A., în loc de 278,50 dolari S.U.A., cât ar fi trebuit să plătească, la tariful de 2,5 dolari S.U.A. pe metru pătrat.
2. După intrarea în vigoare a OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, administratorul P.M. a depus la SC A.A. SA adresa nr. 1731 din 23 iulie 1997, prin care a solicitat să i se vândă spaţiul comercial pe care îl închiriase, precizând că nu are restanţe la plata chiriei.
La înaintarea documentaţiei spre avizare la F.P.S. Bucureşti, inculpata D.E. a anexat o situaţie, în care a menţionat că SC P.I. SRL nu ar fi achitat suma de 15.691.587 lei din chiria pe care o datora, deşi cunoştea că societatea respectivă nu avea restanţe la plata chiriei.
În urma transmiterii acestei documentaţii cu caracter nereal, SC P.I. SRL nu a mai fost inclusă între beneficiarii cumpărării de spaţii comerciale.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 630 din 23 august 1999, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a obligat pe pârâta SC A.A. SA Craiova să încheie contract de leasing imobiliar cu reclamanta SC P.I. SRL, pentru spaţiul în discuţie, cu clauză irevocabilă de vânzare.
3. Aflând că se făceau angajări de vânzătoare la SC A.A. SA, A.N., s-a prezentat în ziua de 1 februarie 1996 la secretariatul acestei societăţi, cunoscând cu acest prilej pe inculpata P.M., secretar-dactilograf la cabinetul directorului general D.E.
Cu ocazia depunerii cererii, inculpata P.M. i-a spus solicitantei să mai treacă pe la societate, pentru a afla dacă i s-a aprobat angajarea.
După ce a aflat că s-a aprobat angajarea sa în postul solicitat, A.N. a dus inculpatei P.M. o cantitate de carne de viţel, un miel, 10 litri de vin şi aproximativ 10 kg. brânză. Din aceste bunuri, carnea de viţel şi mielul, evaluate la suma de 600.000 lei, au fost duse la domiciliul inculpatei D.E., care a acceptat să le primească, iar brânza şi cei 10 litri de vin, în valoare de 200.000 lei, au rămas la inculpata P.M.
Apelurile declarate, împotriva sentinţei, de inculpatele D.E. şi P.M., precum şi de partea civilă SC P.I. SRL Craiova, au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 676 din 19 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpata D.E. şi partea civilă SC P.I. SRL.
Prin Decizia nr. 5395 din 6 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpata D.E. şi, extinzând efectele acestui recurs asupra inculpatei P.M., a casat Decizia pronunţată în apel şi sentinţa, cu privire la condamnarea inculpatei D.E., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, precum şi la încadrările juridice date faptelor celor două inculpate de acceptare de bunuri de la A.N.
Ca urmare a acestei casări parţiale, s-a dispus:
1. Cu privire la inculpata D.E.
- înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 861 şi art. 34 lit. b) C. pen., cu repunerea pedepselor în individualitatea lor; - achitarea acestei inculpate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246, raportat la art. 258, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - schimbarea încadrării juridice, din art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 256, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la 20 aprilie 1996), pentru care inculpata D.E. a fost condamnată la 6 luni închisoare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse, conform art. 81 C. pen.; - înlăturarea dispoziţiei de obligare a inculpatei D.E. să plătească părţii civile SC P.I. SRL, cu titlu de despăgubiri, sumele de 800 dolari S.U.A. (reprezentând diferenţă preţ chirie), de 4.734 dolari S.U.A. (reprezentând chirie încasată necuvenit) şi de 156.974.675 lei (reprezentând T.V.A.).
2. Cu privire la inculpata P.M., înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 861 şi art. 34 lit. b) C. pen., cu repunerea pedepselor în individualitatea lor; - schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 256, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care inculpata P.M. a fost condamnată la 6 luni închisoare; - contopirea pedepsei de 6 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. b9 C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 256, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmând ca inculpata P.M. să execute, conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de 6 luni închisoare; - suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatei P.M., în baza art. 81 C. pen.
Prin aceeaşi decizie, s-a luat act de retragerea recursului declarat de partea civilă SC P.I. SRL Craiova.
S-a motivat că, din procesul verbal privind adunarea generală a acţionarilor SC A.A. SA din 2 februarie 1995, precum şi din celelalte acte ale dosarului, rezultă că, prin încheierea actului adiţional în care s-a prevăzut o chirie lunară de 311 dolari S.U.A., pentru spaţiul închiriat SC P.I. SRL, inculpata D.E. s-a conformat hotărârii adoptate de acea adunare generală, iar, ulterior, a acţionat potrivit obligaţiilor asumate de cele două părţi, în cadrul contractului încheiat.
S-a învederat că trecerea de către inculpată a spaţiului respectiv în zona de interes comercial I nu poate fi considerată o manifestare de rea credinţă, cu relevanţă penală, de natura celei la care se referă art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), câtă vreme însăşi Primăria municipiului Craiova a fost oscilantă în determinarea zonei de interes comercial în care se încadrează spaţiul în discuţie, astfel că neînţelegerile dintre părţi, în legătură cu executarea acelui contract, nu sunt susceptibile de a fi soluţionate pe calea exercitării acţiunii penale.
Tot astfel, s-a învederat că nu numai în perceperea chiriei de la SC P.I. SRL, ci şi în legătură cu neîncheierea contractului de leasing imobiliar cu această societate, inculpata a acţionat în limitele hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC A.A. SA, încât se impune să se considere că litigiul este de natură comercială, iar faptele săvârşite nu întrunesc trăsăturile infracţiunii de abuz în serviciu.
S-a mai motivat că inculpata D.E. a fost în mod greşit condamnată pentru infracţiunea de luare de mită, subliniindu-se că, din nici o probă, nu rezultă că această inculpată ar fi pretins sau primit bani sau alte foloase, ori că ar fi acceptat promisiunea unor astfel de avantaje, pentru a o încadra în muncă pe A.N.. S-a relevat că, din actele dosarului, rezultă neîndoielnic doar că această inculpată, după ce a trecut o lună şi 20 de zile de la data când a aprobat cererea făcută de A.N., pentru a fi angajată vânzător, a primit, prin intermediul coinculpatei P.M., carne de miel şi de viţel în valoare de 600.000 lei, faptă ce constituie infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen.
Ca urmare, au fost extinse efectele recursului şi cu privire la inculpata P.M., în sensul schimbării încadrării juridice, din complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în complicitate la infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 26, raportat la art. 256 C. pen.
Totodată, s-a apreciat că, în cauză, scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea pedepsei de către cele două inculpate.
Împotriva ultimei hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, cu privire la soluţia de achitare a inculpatei D.E., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246, raportat la art. 258 C. pen.
Invocându-se temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., s-a susţinut că pronunţarea acestei soluţii este consecinţa comiterii unei erori grave de fapt, determinată de aprecierea greşită a materialului probator administrat.
S-a relevat că, din actele dosarului, rezultă, contrar celor reţinute de instanţa de recurs, că inculpata D.E. a acţionat cu evidentă rea-credinţă, cu ocazia încheierii şi derulării contractului de închiriere a spaţiului comercial, convenit să fie atribuit SC P.I. SRL.
În acest sens, s-a subliniat că, în calitate de director general al SC A.A. SA, inculpata menţionată a încălcat hotărârea Consiliului Local al municipiului Craiova, referitoare la stabilirea zonelor de interes comercial, ceea ce a avut drept rezultat prejudicierea SC P.I. SRL, prin stabilirea, pentru spaţiul comercial închiriat, a unei chirii mai mari decât aceea care trebuia convenită, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile.
S-a mai învederat că aceeaşi inculpată nu s-a conformat hotărârii nr. 23 din 29 mai 1998, adoptată de adunarea generală a acţionarilor societăţii comerciale la care era director general, astfel că, prin aplicarea cu rea-credinţă a dispoziţiilor legale referitoare la privatizare, a împiedicat SC P.I. SRL să încheie contractul de leasing imobiliar, pentru spaţiul comercial închiriat de la SC A.A. SA. S-a relevat că, datorită acestei atitudini obstrucţioniste din partea inculpatei D.E., SC P.I. SRL a fost nevoită să se adreseze, cu acţiune, instanţei comerciale competente, care a obligat pe SC A.A. SA să încheie, cu societatea reclamantă, contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare.
Recursul în anulare nu este fondat.
Aşa cum, corect, s-a subliniat, prin considerentele deciziei atacate, modul în care inculpata D.E. şi-a îndeplinit atribuţiile de director general la SC A.A. SA, în legătură cu chiria stabilită prin contractul de închiriere, privind suprafaţa de 111,40 metri pătraţi, spaţiu comercial, precum şi în legătură cu solicitarea SC P.I. SRL de a i se vinde spaţiul respectiv, prin contract de leasing imobiliar, nu este susceptibil de a fi examinat, prin prisma dispoziţiilor art. 246, cu referire la art. 258 C. pen.
În adevăr, actele îndeplinite şi atitudinea manifestată în această privinţă de inculpată, în calitate de director general al SC A.A. SA, privesc în exclusivitate realizarea atribuţiilor sale manageriale, astfel că litigiile referitoare la eventuala lezare a intereselor unor parteneri contractuali nu pot fi soluţionate decât pe calea acţiunii civile, în faţa instanţei competente, iar nu în cadrul acţiunii penale.
De altfel, poziţiile divergente pe care s-au situat în legătură cu cele două contracte, inculpata D.E., ca manager al SC A.A. SA, iar P.M., în calitate de administrator al SC P.I. SRL, au şi făcut obiectul unor acţiuni civile soluţionate, în mod firesc, de instanţele comerciale.
Este semnificativ că, în ceea ce priveşte fondul celor două litigii, au existat atitudini inconsecvente şi poziţii divergente, nu numai între reprezentantele celor două societăţi comerciale.
Sub acest aspect, este relevant că însăşi Primăria municipiului Craiova a comunicat, prin adresa nr. 28215 din 3 noiembrie 1999, că blocul T, din cartierul Lăpuş, la parterul căruia se află spaţiul comercial în litigiu, este situat în zona de interes comercial I (dosar prima instanţă), pentru ca, ulterior, prin adresa nr. 38449 din 3 decembrie 1999, să revină şi să menţioneze că blocul respectiv trebuie încadrat în zona II (dosar urmărire penală).
Tot astfel, este de observat că, deşi, prin hotărârea din 29 mai 1998 a Adunării Generale a Acţionarilor, SC A.A. SA s-a aprobat vânzarea către SC P.I. SRL a spaţiului comercial ce fusese închiriat de această societate, ulterior, la adunarea generală din 14 octombrie 1998, ţinută în prezenţa mandatarilor F.P.S., nu s-a mai aprobat şi vânzarea spaţiului solicitat de SC P.I. SRL.
Este adevărat că, fiind nemulţumită de această hotărâre, care i-a fost comunicată cu adresa nr. 227/4300 din 26 noiembrie 1998 (dosar urmărire penală), SC P.I. SRL a chemat în judecată pe SC A.A. SA, în contradictoriu şi cu F.P.S. Bucureşti, cerând să fie obligată a-i vinde, prin contract de leasing imobiliar, spaţiul comercial de 111,40 metri pătaţi, situat la parterul blocului T, din cartierul Lăpuş.
Dar, pentru caracterizarea poziţiei pe care s-a situat inculpata D.E., în calitate de manager al SC A.A. SA, este relevant că Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 368 din 13 aprilie 1998, a respins acţiunea formulată de SC P.I. SRL (dosar urmărire penală), această acţiune fiind admisă numai ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 630 din 23 august 1999 a Curţii de Apel Craiova (din acelaşi dosar).
În raport cu cele arătate, nu se poate reţine că inculpata D.E. ar fi acţionat cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor sale de director general al SC A.A. SA, pentru îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor ce-i reveneau.
Situaţiile create, prin stăruinţa inculpatei, pentru posibila obţinere a unei chirii mai mari, în limitele legal admise, ca şi eventualul său exces de zel în verificarea condiţiilor ce trebuiau îndeplinite de societăţile ce solicitau să li se vândă spaţii comerciale, prin contract de leasing imobiliar, puteau fi remediate, în cazul lezării unor interese legitime, pe calea acţiunii civile în faţa instanţelor competente, aşa cum s-a şi realizat, iar nu prin exercitarea acţiunii penale. Recurgerea la un asemenea mijloc, represiv, nu s-ar justifica în astfel de cazuri, pentru că ar fi de natură a inhiba managerul în exercitarea mandatului ce i s-a dat pentru promovarea intereselor societăţii ce o conduce şi chiar a împiedica realizarea actelor de comerţ, ceea ce ar fi contrariu ordinii de drept dintr-un stat democratic.
Aşa fiind, în mod corect, s-a apreciat de instanţa de recurs că actele comise de inculpata D.E. în exercitarea atribuţiilor de director general al SC A.A. SA, cu privire la fixarea chiriei pentru spaţiul comercial de 111,40 metri pătraţi, închiriat SC P.I. SRL, precum şi în legătură cu vinderea spaţiului respectiv aceleiaşi societăţi, prin încheierea contractului de leasing imobiliar, nu întrunesc trăsăturile specifice infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 246, cu referire la art. 258 C. pen., încât justificat s-a ajuns la concluzia că acele fapte nu sunt prevăzute de legea penală şi s-a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. pen.
În consecinţă, constatându-se inconsistenţa criticii aduse deciziei atacate, în sensul că soluţia de achitare pronunţată cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ar fi determinată de comiterea unei erori grave de fapt, urmează a se dispune respingerea recursului în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 222 din 17 octombrie 2000 a Tribunalului Teleorman, deciziei penale nr. 676 din 19 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală şi deciziei nr. 5395 din 6 decembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpata D.E.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 47/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
