ICCJ. Decizia nr. 47/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 47/2004
Dosar nr. 89/2003
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Covasna, prin sentinţa penală nr. 35 din 25 aprilie 2001, a condamnat pe inculpatul B.M. (fiul lui M. şi Gh., născut, la 27 iulie 1952, în comuna Vârghiş, judeţul Covasna, pensionar, pregătire 5 clase şcoală generală, căsătorit, are 7 copii, fără antecedente penale, domiciliat în oraşul Baraolt, satul Căpeni, judeţul Covasna) la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen., precum şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
S-a reţinut că, în anul 1996, inculpatul B.M. a fost părăsit de soţie, cei 7 copii rezultaţi din căsătorie rămânând în îngrijirea acestuia.
Dintre copii, B.M., B.M.A. şi B.Gh., minore, suferind de oligofrenie gradul I, au frecventat cursurile şcolii ajutătoare din satul Olteni, locuind în timpul anului şcolar la internatul şcolii.
La data de 15 iunie 2000, după terminarea anului şcolar, cele trei minore au revenit la locuinţa tatălui lor din satul Căpeni.
La puţin timp după revenirea minorelor de la internat, în una din zilele lunii iunie 2000, inculpatul i-a spus fiicei sale B.M., pe atunci în vârstă de 17 ani, că va trebui să doarmă noaptea împreună cu el. Totodată, ameninţând-o cu bătaia, inculpatul a obligat-o pe această fiică să întreţină raporturi sexuale cu el.
În acest fel, datorită ameninţărilor la care a fost supusă, minora B.M. a dormit în pat cu inculpatul, întreţinând raporturi sexuale cu acesta după ce adormeau ceilalţi fraţi.
Aflându-se despre aceste relaţii de către alte persoane, s-au efectuat cercetări.
La 14 septembrie 2000, fiind supusă examenului medico-legal, s-a constatat că minora B.M. prezenta o deflorare veche, a cărei dată nu putea fi precizată. La aceeaşi dată, cu ocazia examenului medico-legal psihiatric, s-a constatat că această minoră prezintă oligofrenie gradul I şi nu are capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale.
S-a motivat că, deşi inculpatul a negat săvârşirea faptei, aceasta este, totuşi, dovedită cu declaraţiile minorelor B.M. şi B.M.A., coroborate cu împrejurarea că, la întrebările critice adresate inculpatului în cadrul testului poligraf, au fost evidenţiate modificări semnificative ale reactivităţii psiho-emoţionale specifice constitutive şi definitorii pentru comportamentul simulat al subiectului.
Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 234/A din 7 noiembrie 2001, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în întregime sentinţa şi, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen. şi de incest prevăzută de art. 203 C. pen.
S-a motivat că declaraţiile făcute de B.M. şi B.M.A. nu pot avea valoare probatorie datorită bolii psihice de care acestea sunt suferinde şi împrejurării că erau certate de tatăl lor, pentru că erau leneşe şi neîngrijite, iar deflorarea veche a victimei poate fi consecinţa unor raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, deoarece lipsea deseori de acasă.
Făcându-se referire la declaraţiile vecinilor audiaţi, care au relatat că inculpatul a avut o conduită bună şi că le certa pe cele două fiice pentru că refuzau să muncească, s-a conchis că, faţă de lipsa de discernământ a acestora, precum şi de revenirea victimei asupra susţinerilor sale iniţiale, există o stare de dubiu atât de puternică, încât nu se poate reţine săvârşirea unei fapte atât de grave de către inculpat, cât timp el este apărat de prezumţia legală de nevinovăţie.
Recursul declarat de procuror, împotriva acestei decizii, a fost respins prin Decizia nr. 3182 din 20 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, motivându-se că starea de dubiu pusă în evidenţă de materialul probator administrat în cauză şi prezumţia de nevinovăţie impun menţinerea soluţiei de achitare a inculpatului.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, invocând prevederile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză.
S-a susţinut, în esenţă, că declaraţiile cu conţinut acuzator, făcute de minorele B.M. şi B.M.A. la urmărirea penală, sunt expresia adevărului, deoarece acestea se coroborează cu împrejurarea că a doua minoră a fugit de la domiciliu, pentru a nu i se aplica acelaşi tratament, cu relatarea martorului F.L., că victima i-a confirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu tatăl ei, cu constatările raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, în sensul că, deşi lipsite de discernământ, cele două minore spun adevărul cu privire la faptă, precum şi cu evidenţierea la testul poligraf a unor indicii ale comportamentului simulat din partea inculpatului.
S-a învederat, de asemenea, că declaraţiile martorilor audiaţi în apărarea inculpatului nu pot avea relevanţa ce li s-a atribuit de instanţele de control judiciar, mai ales că, în prima fază procesuală, inculpatul s-a limitat la negarea faptei, fără să propună probe, iar revenirea minorei B.M. la declaraţia iniţială se poate datora fie influenţei tatălui sau rudelor, fie survenirii unui sentiment nejustificat de afecţiune sau de teamă.
În fine, s-a susţinut că prima instanţă, din moment ce a constatat caracterul repetat al faptei, trebuia să facă aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în cazul ambelor infracţiuni şi să aplice, totodată, faţă de natura infracţiunilor reţinute, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părinteşti, prevăzută în art. 64 lit. d) C. pen.
Recursul în anulare nu este fondat.
Este adevărat că, aşa cum se învederează prin recursul în anulare, minora B.M. a declarat, în timpul urmăririi penale, că inculpatul i-a cerut să doarmă în acelaşi pat cu el şi, ameninţând-o cu bătaia, a obligat-o să întreţină raporturi sexuale aproape în fiecare noapte din perioada vacanţei din vara anului 2000 (dosar urmărire penală).
De asemenea, minora B.M.A. a declarat la urmărirea penală şi în faţa instanţei, că a văzut pe inculpat şi pe sora ei B.M. în acelaşi pat, întreţinând relaţii sexuale, precum şi că inculpatul i-a cerut şi ei să aibă astfel de relaţii, iar B.P. a declarat că sora sa B.M.A. i-a spus că B.M. se culca cu tatăl ei, Tot astfel, martorul F.L. a declarat că minora B.M. i-a relatat că tatăl ei a violat-o şi a obligat-o să doarmă cu el, iar martora H.B. a declarat că B.M.A. i-a spus că ar fi fost violată de tatăl ei şi că acesta a violat-o şi pe sora sa B.M.
Dar, aşa cum s-a relevat şi prin considerentele deciziilor pronunţate de cele două instanţe de control judiciar, B.M. a declarat în faţa primei instanţe şi în faţa instanţei de apel că tatăl ei nu s-a culcat cu ea şi nu au avut relaţii sexuale.
Pe de altă parte, este relevant că martorul F.V., director al şcolii speciale Olteni, a precizat în faţa instanţei că minorele B.M. şi B.M.A., fiind lipsite de discernământ, dau răspunsuri după cum li se pun întrebările, ceea ce este explicabil, dacă se are în vedere că, la examenul medico-legal psihiatric, s-a constatat că ambele prezintă oligofrenie gradul I şi nu au capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor lor.
Este semnificativ că B.P., fratele mai mare al celor două minore, a declarat că el personal nu a observat nimic de natură a confirma cele susţinute de acestea la urmărirea penală, iar martora G.I., asistent social la şcoala ajutătoare din satul Olteni, a declarat că „totdeauna cele două fete nu spun adevărul şi câte o dată nici nu ştiu ce spun".
De altfel, din raportul de constatare medico-legală privind pe B.M.A. rezultă că această minoră, contrar susţinerilor sale, nici nu a prezentat urme de rupturi sau deflorare.
Ca urmare, nu se poate pune temei nici pe ceea ce au relatat martorii F.L. şi H.B. că le-ar fi spus minorele B.M. şi B.M.A.
Totodată, în condiţiile în care inculpatul a negat constant comiterea faptei, susţinând că fiicele sale, care erau nemulţumite pentru că le cerea să muncească, puteau fi folosite împotriva sa de unele persoane interesate să-i ia gospodăria şi caii, concluzia raportului de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat, potrivit căreia „au fost evidenţiate modificări semnificative ale reactivităţii psiho-emoţionale specifice constitutive şi definitorii pentru comportamentul simulat al subiectului", nu poate justifica o apreciere certă în sensul constatării vinovăţiei.
Îndoiala puternică, de neînlăturat, se impune cu atât mai mult, cu cât martorii K.E., B.A., P.A. şi A.L. au declarat că inculpatul a avut o conduită corectă şi s-a ocupat de creşterea celor 7 copii rămaşi în grija sa, fără să manifeste tendinţe de genul celei imputate, iar P.A.M., diriginta clasei în care învaţă minorele, a arătat că acestea, deşi nu spun totdeauna adevărul, nu s-au plâns niciodată de comportamentul tatălui lor.
Aşa fiind, îndoiala de neînlăturat a instanţelor de apel şi recurs cu privire la vinovăţia inculpatului este deplin justificată, astfel că nu se poate reţine că aceste instanţe ar fi comis o eroare gravă de fapt, în sensul susţinerilor formulate prin recursul în anulare.
În consecinţă, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul pentru interpretul de limbă maghiară să fie achitat din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 35 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Covasna, deciziei penale nr. 234/A din 7 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov şi deciziei nr. 3182 din 20 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul B.M.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul pentru interpretul de limbă maghiară B.A. se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 48/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
