ICCJ. Decizia nr. 465/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 465/2011
Dosar nr.5243/1/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 530 din 30 martie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.C.V. împotriva rezoluţiei nr. 1427/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1427/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, între altele, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii S.L., A.E. şi D.D. - judecători la Curtea de Apel Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249, art. 289, art. 290, art. 291, art. 2531, art. 263 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin ordonanţa nr. 11725/5919/II/2/2009 din 14 decembrie 2009, s-a admis în parte plângerea, a fost infirmată parţial, ca nelegală rezoluţia nr. 1427/P/2009, s-a disjuns şi declinat competenţa de soluţionare a cauzei cu privire la P.I. şi N.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.288, art. 289, art. 290, art. 291 şi art. 292 în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi s-a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de S.L., A.E. şi D.D.
Procurorii au stabilit că nu se poate reţine că magistraţii intimaţi S.L., A.E. şi D.D. nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului.
S-a constatat că, în cauză, nu au fost efectuate cercetări şi nici nu s-a dispus o soluţie cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, art. 289, art. 290, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) de către P.I. şi N.L.
La data de 13 ianuarie 2010, petentul G.V.V. a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 11725/5919/II/2/2009 din 14 decembrie 2009, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că subzistă vinovăţia celor trei judecători în ce priveşte comiterea infracţiunilor sesizate, petentul reiterând argumentele care, în opinia sa, ar demonstra săvârşirea infracţiunilor pe care le-a semnalat.
Plângerea a fost trimisă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru soluţionarea conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Plângerea a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa nr. 530 din 30 martie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că, urmare a exercitării căilor de atac, Decizia judecătorilor a fost în parte anulată, dar acest fapt nu poate conduce la concluzia existenţei, în cauză, a elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni, controlul judiciar având tocmai menirea de a îndrepta ceea ce este nelegal sau netemeinic.
Împotriva acestei sentinţe, petentul G.C.V. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi S.L., A.E. şi D.D. - judecători la Curtea de Apel Suceava, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249, art. 289, art. 290, art. 291, art. 2531, art. 263 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în dosarul nr. 7302/86/2008 al Curţii de Apel Suceava, completul alcătuit din magistraţii judecători a respins excepţia tardivităţii formulării recursului de către intimata SC D. SA Fălticeni, a fost admis recursul acesteia împotriva sentinţei civile nr. 82/2009 a Tribunalului Suceava, şi a modificat în parte sentinţa atacată şi s-a respins recursul declarat de contestatorul recurent - G.C.V., ca nefondat. Completul de judecată a apreciat ca termen de comunicare a hotărârii civile, data înscrisă în borderoul de corespondenţă al societăţii, respectiv 23 februarie 2009, şi nu data primirii dovezii, 22 ianuarie 2009, reprezentanţii societăţii civile în cauză luând cunoştinţă de hotărâre, la 23 februarie 2009, atunci când aceasta s-a înregistrat.
S-a mai constatat că aceiaşi magistraţi judecători au mai fost cercetaţi, la plângerea petentului, şi în dosarul nr. 830/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionat cu neînceperea urmăririi penale în baza aceluiaşi temei legal, noua plângere neaducând nici un element nou.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi, în consecinţă, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii pronunţate de o altă instanţă.
Mai mult decât atât, din verificările efectuate în cauză, a rezultat că, dosarul cu nr. 830/P/2009 de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică are acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, fiind soluţionat cu neînceperea urmăririi penale faţă de S.L., A.E. şi D.D., judecători la Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte constată că petentul G.C.V. a reiterat plângerea anterioară, nefiind aduse elemente noi care să necesite o reanalizare a situaţiei de fapt.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi ar fi săvârşit acte cărora să le poată fi conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249, art. 289, art. 290, art. 291, art. 2531, art. 263 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 1427/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul G.C.V. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.C.V. împotriva sentinţei nr. 530 din 30 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1337/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 464/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 466/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
