ICCJ. Decizia nr. 47/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 47/2010
Dosar nr.8787/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1995 din 24 noiembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.A. Inoteşti împotriva rezoluţiei nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii M.C.I., M.L.B.M., E.P. – judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, M.D., A.M.R. – judecători la Curtea de Apel Ploieşti, C.G. – judecător la Tribunalul Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi S.E. şi E.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 5257/2539/II-2/2009 din 25 mai 2009.
Procurorii au stabilit că nu se poate reţine că magistraţii intimaţi nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentei .
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta S.A. Inoteşti a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1995 din 24 noiembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petenta S.A. Inoteşti a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi M.C.I., M.L.B.M., E.P. – judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, M.D., A.M.R. – judecători la Curtea de Apel Ploieşti, C.G. – judecător la Tribunalul Prahova, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar intimaţii S.E. şi E.M., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistraţi, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi în consecinţă nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii pronunţate de o altă instanţă.
În ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de recurenta petentă cu privire la infracţiunile de fals şi uz de fals ce ar fi putut fi săvârşite de intimaţii S.E. şi E.M., Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că aceste afirmaţii nu sunt însoţite de date ori indicii pertinente, ele având caracterul unor presupuneri fără suport probator sau indicativ de probe în sensul celor afirmate, de simple delaţiuni din partea acesteia.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi judecători, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluţiei nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petenta S.A. Inoteşti împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.A. INOTEŞTI împotriva sentinţei nr. 1995 din 24 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr.5320/1/2009.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 471/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
