ICCJ. Decizia nr. 50/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 50/2006
Dosar nr. 1548/1/2005
(Nr. în format vechi: 298/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 598/P/2004 din 10 noiembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistraţilor cărora petenta M.P.A. Făgăraş a formulat plângere penală, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 1661 C. pen.
S-a reţinut că petenta s-a adresat Curţii de Apel Braşov, cu acţiune împotriva Guvernului României, solicitând emiterea unor noi acte normative cu privire la pensii, creşterea pensiilor la nivelul satisfacerii intereselor persoanelor pensionate şi anularea actelor normative anterioare ce reglementează acest domeniu.
Cererea de anulare a hotărârilor de guvern vizate de petentă nu s-a făcut în legătură cu anumite texte prin care s-ar fi adus vătămări unor drepturi recunoscute, ci s-au formulat critici de principiu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe, precum şi cererea de revizuire a deciziei pronunţate de instanţa de control judiciar.
În fapt, instanţa supremă a constatat că, potrivit prevederilor art. 2 pct. c din Legea nr. 29/1990, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele pentru desfiinţarea sau modificarea cărora prin lege este prevăzută altă procedură.
Petenta a susţinut că judecătorii care s-au pronunţat în cauză, prin Decizia lor, legitimând o hotărâre de guvern ce încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii şi care are ca efect uciderea în masă a milioane de pensionari prin înfometare, au pus în pericol ordinea constituţională.
Pentru a dispune în sensul neînceperii urmăririi penale, organul de urmărire penală a reţinut că fapta judecătorilor, de a pronunţa hotărâri judecătoreşti, nu este prevăzută de legea penală.
Totodată, magistraţii menţionaţi de petentă au motivat în fapt şi în drept soluţiile pronunţate, activitate din care nu se desprind elemente sau alte împrejurări de natură penală.
Plângerea formulată de petentă împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 33021/2816/2004 din 14 decembrie 2004, a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că nu pot forma obiectul unei plângeri împotriva rezoluţiei primare, consideraţiile petentei privind nivelul de trai al unei anume categorii sociale.
Împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, petenta a formulat plângere, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., solicitând infirmarea rezoluţiei, continuarea urmăririi penale şi extinderea cercetării penale asupra judecătorilor fondului şi a procurorilor care au dat rezoluţiile atacate.
Prin sentinţa nr. 303 din 10 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 892/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că judecata ce a premers sesizării penale, a avut un curs firesc, iar instanţele nu au competenţa abrogării actelor normative.
Prin urmare, în mod întemeiat s-a apreciat că în sarcina magistraţilor nu se poate reţine vreo vină.
Împotriva acestei sentinţe, petenta menţionată a declarat recurs, fără a invoca nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. sau a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Este de reţinut că, în fapt, nemulţumirea petentului priveşte nepronunţarea unei soluţii în sensul dorit, într-un proces civil privindu-l pe acesta.
Este de reţinut că legea procesual-civilă a recunoscut părţilor, posibilitatea de a provoca un nou examen al procesului, prin exercitarea căilor de atac legal prevăzute.
Drept urmare, protecţia judiciară a dreptului subiectiv dedus judecăţii este extinsă şi la căile de atac care, împreună cu normele care reglementează judecata în fond a cauzei, formează sistemul procesului civil.
Acest sistem, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, determinat prin norme imperative şi având ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului şi legii, este de natură a răspunde exigenţelor noii perspective asupra protecţiei judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Drept urmare, orice hotărâre este supusă unei căi de atac, corespunzător dispoziţiilor sistemului nostru procedural privitoare la dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Petenta a exercitat căile de atac prevăzute de legea procesual-civilă care, respinse fiind, soluţia primei instanţe, de natură a-l nemulţumi pe aceasta, a rămas neschimbată.
Or, în sine, hotărârea judecătorească în sensul dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ., nu poate constitui temei al angajării răspunderii penale.
Totodată, pretinsele erori jurisdicţionale şi de procedură nu pot fi examinate, contrar principiului legalităţii căilor de atac, pe această cale.
Este de reţinut în acest sens că determinarea riguroasă a procedurilor jurisdicţionale, de natură a asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, egalitatea în faţa legii şi tratamentul juridic nediscriminatoriu pentru toţi participanţii, asigură finalitatea acestora în condiţiile respectării independenţei şi autonomiei magistraţilor care înfăptuiesc actul de justiţie şi este de esenţa acestuia.
Astfel, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Drept urmare, dacă obiectul plângerii penale l-ar putea constitui fie soluţia pronunţată, fie îndeplinirea unor acte procesuale necorespunzător dispoziţiilor legii procesual-civile, în cadrul activităţii de jurisdicţie şi s-ar putea pretinde că judecătorii răspund penal pentru soluţiile pronunţate, principiul constituţional menţionat ar fi lipsit de eficienţă, iluzoriu, ceea ce apare ca inadmisibil în condiţiile statului de drept.
Aşadar, urmează a se reţine că legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate în cauza civilă nu pot fi examinate pe această cale, împrejurare în raport cu care organul de urmărire penală a făcut o apreciere corectă, corespunzătoare a normelor legale menţionate.
Totodată, în raport cu împrejurarea că pentru a se reţine în sarcina judecătorilor cauzei civile, comiterea infracţiunii reclamate, este necesar să se dovedească faptul că soluţionarea cererii reclamantului era de atributul puterii judecătoreşti, iar magistraţii menţionaţi nu au dat curs acesteia şi au acţionat cu intenţia de a-l prejudicia pe petent, împrejurare ce nu este probată în cauză, se constată că în mod corect organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale, procurorul dând, aşadar, o rezoluţie legală şi temeinică.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţa a pronunţat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Pe de altă parte, plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată.
Acest control priveşte exclusiv temeinicia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate în cauză, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, în condiţiile determinate de legea procesual-penală.
Drept urmare, nici instanţa sesizată cu plângerea menţionată nu are temei legal de a se pronunţa ca instanţă de control judiciar în cauza civilă la soluţionarea căreia, într-un alt proces, petenta susţine că s-ar fi săvârşit încălcări sau nu ar fi fost respectate unele norme procedurale privind desfăşurarea judecăţii.
Ca atare, lipseşte plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., aptitudinea declanşării unui control judiciar, în sensul vizat de petentă, al complinirii căilor de atac legal prevăzute şi eventuala reformare a hotărârii incriminate, pe această cale mijlocită, aşa încât recursul se constată a fi neîntemeiat şi sub acest aspect.
În concluzie, nepropunând şi, ca atare, neadministrându-se probe care să releve o altă situaţie de fapt şi vinovăţia intimaţilor, instanţa de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală şi instanţa de fond, care să ducă la concluzia săvârşirii infracţiunii reclamate, aşa încât simplele afirmaţii ale petentei, nesusţinute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinţei atacate şi pronunţarea altei soluţii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta-petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.P.A. Făgăraş împotriva sentinţei nr. 303 din 10 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 892/2005.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 51/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
