ICCJ. Decizia nr. 512/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 512/2011
Dosar nr.8649/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 783 din 5 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul E.F., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul a sesizat instanţa cu o plângere împotriva rezoluţiei nr. 23926/5241/VIII/1/2009 din 23 noiembrie 2009 şi a rezoluţiei nr. 12025/6191/VIII/1 2009 din 28 decembrie 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat, totodată că petiţionarul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale care au pronunţat Decizia nr. 820 din 26 mai 2009, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate invocată de susnumitul în dosarul nr. 581/32/2008 al Curţii de Apel Bacău, precizând că aceştia, în mod intenţionat, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu atunci când au respins excepţia privind neconstituţionalitatea art. 114 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 195/2002.
Prin rezoluţia nr. 23926/5241/VIII/2009 din 23 noiembrie 2009 procurorul a respins plângerea petiţionarului, cu motivarea că simpla afirmaţie că „magistraţii au săvârşit fapte penale" în legătură cu o anumită activitate, nu este întemeiată pentru a contura cadrul procesual penal.
Plângerea petiţionarului împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică prin rezoluţia nr. 12025/6191/VIII/1/2009 din 28 decembrie 2009.
Examinând legalitatea învestirii prima instanţă a constatat că plângerea petiţionarului E.F. este inadmisibilă deoarece soluţia de respingere a plângerii petiţionarului prin rezoluţiile atacate nu face parte dintre cele împotriva cărora, potrivit legii, se poate introduce plângere în faţa judecătorului, soluţia procurorului fiind de refuz al declanşării actelor premergătoare şi, după caz, a urmăririi penale pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. 222 C. proc. pen., soluţie care nu este supusă controlului judecătorului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs (filele 2-3 dosar recurs) pentru încălcarea dreptului la apărare prin neeliberarea copiilor rezoluţiilor atacate, prezidarea completului de judecată de judecători diferiţi la cele două termene de judecată, nelegalitatea şi netemeinicia obligării petentului la plata cheltuielilor judiciare statului.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza dedusă judecăţii se constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. împotriva unor soluţii ce excedau celor expres şi limitativ prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin rezoluţiile atacate fiind respinse plângerile anterior formulate de către petent, una dintre ele pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea procesuală pentru acest mod de sesizare, iar cealaltă ca neîntemeiată. Astfel, în mod just prima instanţă a apreciat că plângerea petentului este inadmisibilă, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată, dând o justă aplicare şi interpretare prevederilor legale incidente în speţă.
În ceea ce priveşte critica petentului referitoare la compunerea completului de judecată se constată că aceasta nu poate fi primită deoarece, în speţă, aceasta a respectat dispoziţiile art. 307 C. proc. pen., precum şi principiul continuităţii completului, care priveşte compunerea acestuia, iar nu stricta identitate a persoanei care prezidează acel complet.
Critica privind încălcarea dreptului la apărare al petentului este, de asemenea, nefondată, la termenul din 10 martie 2010 judecata fiind amânată la cererea petentului, pentru a se acorda acestuia posibilitatea de a-şi pregăti apărarea.
Se reţine, totodată, că în mod just faţă de soluţia pronunţată petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, având în vedere culpa procesuală a acestuia, petentul investind instanţa cu o cerere care a fost respinsă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul E.F. împotriva sentinţei nr. 783 din 5 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 594/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 515/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
