ICCJ. Decizia nr. 519/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 519/2011
Dosar nr.9447/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4081 din 16 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 250/F din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi de familie; a fost obligat recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă că petentul C.V. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel cum s-a dispus prin Decizia penală nr. 1094 din 22 martie 2010 prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 8 din 11 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, invocând caracterul nedefinitiv al deciziei prin care s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor şi necompetenţa Curţii de Apel Bucureşti de a le pune în executare.
Prin sentinţa penală nr. 250/F din 7 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, contestaţia.
S-a precizat de instanţă că o astfel de cerere – contestaţie – nu poate fi analizată în procedura reglementată de art. 460 şi următoarele, deoarece noţiunea de cheltuieli judiciare către stat nu se confundă cu cea de „amendă judiciară sau cheltuieli judiciare cuvenite părţilor" ca dispoziţie civilă, singurele care pot face obiectul contestaţiei conform textului sus-arătat; Decizia prin care a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare este definitivă şi executorie, iar potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. pen. executarea urmează a fi făcută de instanţa de examinare, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Nemulţumit de această soluţie, petentul contestator a formulat recurs reiterând modul nelegal de obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, depunând motive scrise prin care în fapt se atacă cauza în fond şi ca o consecinţă „obligarea la plata cheltuielilor judiciare".
Instanţa de recurs a apreciat că recursul este tardiv, recurentul fiind prezent la pronunţarea sentinţei (fila 22 dosar Curtea de Apel Bucureşti), declarând recurs la data de 22 septembrie 2010, deci cu depăşirea termenului legal, conform art. 185 C. proc. pen. nerespectarea termenului atrăgând decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite Completului de 9 Judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, constatându-se întemeiată excepţia invocată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.V. împotriva deciziei nr. 4081 din 16 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3332/2/2010.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 518/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 84/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
