ICCJ. Decizia nr. 518/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 518/2010
Dosar nr.9444/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3577 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei penale nr. 1519 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3732/1/2010. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia penală nr. 1519 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 12221/212/2008 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiţionara G.A. împotriva sentinţei penale nr. 118/P din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa şi a fost obligată recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 369 din 10 aprilie 2008, instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa, formându-se dosarul nr. 3533/212/2008.
Prin sentinţa penală nr. 117/P pronunţată la data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea penală formulată de petenta G.A. ca nefondată; s-a constatat că la data de 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a înaintat Judecătoriei Constanţa o nouă plângere formulată de petenta G.A. împotriva aceleiaşi soluţii de netrimitere – ordonanţa nr. 304/P/2007 din 13 decembrie 2007 privind intimatul executor judecătoresc V.D.G. S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 760 din 3 iulie 2008, instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa, formându-se un nou dosar cu numărul de mai sus 12221/212/2008.
Curtea, având în vedere că ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, a fost supusă deja controlului instanţei, iar în cauză a fost pronunţată sentinţa penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 - existând identitate de obiect, cauză şi părţi, a apreciat că ordonanţa nu mai poate fi examinată în fond cu ocazia noii plângeri formulate de petentă, aceasta având la îndemână calea de atac a recursului împotriva sentinţei penale nr. 117 din 15 octombrie 2009.
Aşadar, deoarece prin sentinţa penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost soluţionată plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanţei nr. 304/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, o nouă plângere împotriva aceleiaşi soluţii este nefondată.
Împotriva acestei decizii, petenta G.A. a formulat contestaţie în anulare învederând că a fost evacuată în mod abuziv din imobilul proprietatea sa de către intimatul executor judecătoresc V.D.G., aspect care antrena răspunderea sa penală, însă organele judiciare au pronunţat soluţii de netrimitere în judecată a acestuia. Contestatoarea petentă nu a invocat, în concret, vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare în considerarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de petenta G.A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea.
Recursul este inadmisibil şi va fi respins pentru considerentele ce urmează:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În cauza de faţă, contestatoarea a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în soluţionarea cererii de contestaţie în anulare formulată de contestator împotriva unei decizii pronunţate, de aceeaşi instanţă, în recurs.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., deciziile pronunţate în cauze având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, apreciindu-se excepţia invocată ca întemeiată, prin efectul admiterii acesteia, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 3577 din 13 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3732/1/2010.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 517/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 519/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
